#dregător

• age — Formă regională sau variantă fonetică veche pentru substantivul 'agă', desemnând un titlu administrativ și militar acordat unor comandanți din Imperiul Otoman sau, în Țările Române, boierului care conducea poliția capitalei (agía). În contextele rurale sau balcanice, termenul supraviețuiește ca element de arhaism lexical, fiind utilizat pentru a indica o persoană cu autoritate locală sau un dregător.
• agea — Formă regională sau variantă fonetică veche pentru substantivul 'agă'; titlu administrativ și militar acordat în Imperiul Otoman, preluat și în Țările Române pentru a-l desemna pe boierul care se afla în fruntea agiei și care deținea atribuțiile de conducere a poliției capitalei. Persoana cu acest rang avea rolul de a asigura ordinea publică, paza orașelor și respectarea directivelor administrative medievale.
• agealâc — Termen de origine turcă folosit în trecut pentru a desemna funcția, demnitatea, autoritatea sau jurisdicția unui agă; prin extensie locală, se poate referi și la sediul administrativ, biroul sau teritoriul aflat sub directa conducere a acestei autorități polițienești medievale în perioada otomană sau fanariotă.
• agialâc — Funcția, demnitatea sau titlul de agă (comandant militar sau șef al ordinii publice în vechiul Imperiu Otoman și în Principatele Române); jurisdicția teritorială ori sediul administrativ administrat de un agă; tribut, taxă ori sumă de bani plătită în trecut pentru obținerea sau menținerea acestei funcții oficiale.
• alai-baș-ceauș — Vechi titlu onorific sau funcție administrativ-militară de origine otomană din perioada medievală a Țărilor Române, desemnând pe șeful sau comandantul ceaușilor (curierilor, aprozilor ori gărzilor de corp) care conducea și organiza ordinea în cadrul alaiurilor sau procesiunilor oficiale domnești. Acest dregător avea rolul structural de a menține disciplina curtenilor în timpul ceremoniilor publice majore.
• alguacil — Funcționar public, dregător sau executor judecătoresc de rang inferior în Spania medievală și în fostele colonii spaniolă, însărcinat cu menținerea ordinii publice, executarea mandatelor tribunalelor și paza arestaților. În coridele moderne, termenul desemnează simbolic cei doi călăreți îmbrăcați în costume din secolul al XVII-lea care transmit ordinele președintelui și deschid festiv parada arenei.
• alguazil — Variantă ortografică și fonetică pentru 'alguacil', utilizată adesea în documentele istorice europene sau în traducerile literare mai vechi; funcționar administrativ sau dregător judecătoresc subordonat din Peninsula Iberică medievală. Termenul reflectă adaptarea fonetică intermediară a cuvântului spaniol în alte limbi romanice (precum franceza sau portugheza), desemnând aceeași poziție de executor sau gardian public.
• amnărit — Dregătorie, obligație fiscală sau taxă istorică percepută în Țările Românești medievale legată de dreptul de a folosi amnarul, de a produce foc ori de a exploata anumite resurse de oțel și cremene. Ca adjectiv sau participiu, descrie un obiect (iască sau bumbac) care a fost aprins prin scăpărare, sau un mecanism de moară al cărui ax structural central a fost montat și securizat.
• antistie — Formă grafică sau variantă lexicală rară în vechiul drept românesc din perioada pre-modernă (asociată cu termenul 'antistis' sau 'antistie'), desemnând funcția, demnitatea, jurisdicția ori autoritatea unui conducător, dregător, prelat sau reprezentant legal al unei instituții publice ori bisericești. În hrisoavele administrative din secolele XVII-XVIII, termenul putea indica și un act formal de împuternicire ori o contestație oficială depusă în fața unei instanțe de judecată boierești.
• apesa — Titlu onorific sau administrativ de rang înalt utilizat în trecut în anumite culturi caucaziene ori comunități tribale est-europene pentru a desemna un lider militar, un conducător local sau un dregător cu atribuții juridice. În studiile istoriografice rari, termenul descrie statutul de șef de clan.
• arhon — Titlu purtat de înalții magistrați sau conducători din diverse orașe-state ale Greciei Antice, în special în Atena, unde consiliul celor nouă arhoni deținea puterea executivă și judecătorească. În Imperiul Bizantin și ulterior în Țările Române, termenul desemna un mare boier, un dregător de rang înalt sau un titlu onorific acordat de Patriarhia de Constantinopol unor laici cu merite deosebite față de Biserica Ortodoxă.
• arhonie — Formă de guvernare, demnitate, conducere sau funcție exercitată de un arhon; teritoriu, provincie ori sferă de influență aflată sub jurisdicția administrativă sau politică a unui astfel de magistrat ori înalt dregător. În sens extins și istoric, termenul face referire la perioada de exercitare a puterii executive într-o magistratură elenă sau bizantină, ori la statutul de mare boier în vechea administrație a Țărilor Române.
• arhonte — Variantă literară și istorică pentru arhon sau arhont; magistrat suprem în orașele-state ale Greciei Antice (precum Atena) sau înalt demnitar administrativ în Imperiul Bizantin și Țările Române. În contextul boierimii românești, titlul sublinia statutul de mare boier sau dregător de rang înalt la curtea domnească.
• arhontologiu — Formă arhaică pentru o condică, registru sau catalog oficial în care erau înscrise, în ordine cronologică, numele boierilor, titlurile acordate și funcțiile administrative deținute de aceștia la curte.
• arhot — Variantă fonetică rară, arhaică sau regională pentru termenul arhont ori arhon; magistrat, conducător sau înalt dregător dintr-o cetate grecească ori dintr-o provincie bizantină. În documentele administrative vechi și în graiurile locale din sudul Dunării, termenul desemna un bărbat cu autoritate publică, un mare boier sau un administrator feudal responsabil de judecarea pricinilor locale.
• arimbașa — Titlu purtat în trecut, în regiunile de graniță ale Imperiului Otoman și în unele zone balcanice, de către un comandant militar de rang inferior, un șef peste o ceată de panduri sau un conducător al gărzilor însărcinate cu paza ordinii publice rurale; termenul se întâlnește în cronici și balade vechi, reflectând ierarhiile paramilitare ale epocii medievale târzii.
• arioci — Formă de plural arhaică sau variantă grafică rară corelată istoric cu numele biblic Arioc (rege al Elasarului sau căpitan al gărzii lui Nebucadnețar); utilizat uneori în vechile traduceri bisericești pentru a desemna suita, dregătorii sau supușii unui astfel de conducător antic.
• ariparit — Dregătorie, taxă sau bir vechi perceput istoric în țările române în funcție de numărul de aripi (păsări de curte) deținute de o gospodărie rurală ori un sistem regional de marcare administrativă.
• armar — Termen istoric regional cu mai multe accepțiuni: meșter care se ocupă cu fabricarea armelor sau dulap mare special amenajat pentru păstrarea armelor; de asemenea, în vechea administrație, putea desemna un funcționar responsabil cu paza arsenalului sau dregătorul curții însărcinat cu logistica militară secundară.
• armaș — Dregător istoric din Țările Române (Moldova și Țara Românească) care avea atribuții judiciare și executive majore, fiind însărcinat cu paza închisorilor, îndeplinirea pedepselor corporale sau capitale dictate de domnitor și supravegherea artileriei (a armelor de foc ale oștirii). În sens general, titlul desemna un executor al ordinelor domnești și paznic al securității curții regale.