#turci

• Accadân — Denumire istorică și arhaică a unui pârâu și a unui vechi sat situate în județul Tulcea, Dobrogea, România. Așezarea a fost locuită inițial de o importantă comunitate de tătari și turci care s-au retras în masă după Războiul de Independență din 1877, vatra satului fiind repopulată ulterior de familii de români veniți din Moldova, înainte ca localitatea să își schimbe numele ori să fie integrată administrativ.
• Ada-Kale — Variantă grafică sau istorică folosită pentru insula Ada-Kaleh, o fostă insulă fortificată pe Dunăre, locuită majoritar de o comunitate turcă, situată la trei kilometri în aval de Orșova și inundată în anul 1970 în urma construcției barajului hidroelectric Porțile de Fier I. Acest toponim structural provine din limba turcă, unde 'Ada Kale' înseamnă literal 'Insula Cetate', fiind renumită pentru climatul exotic, producția de dulciuri și patrimoniul cultural pierdut.
• Adana — Oraș major și centru administrativ de prim rang situat în sudul Turciei, amplasat pe râul Seyhan, în inima regiunii istorice și agricole extrem de fertile numite Cilicia sau Çukurova. Fiind unul dintre cele mai mari și populate centre urbane ale țării, localitatea reprezintă un nod industrial, comercial și de tranzit vital, renumit la nivel mondial pentru producția sa masivă de bumbac, industria textilă avansată și identitatea sa gastronomică unică.
• Adapazarı — Oraș major și centrul administrativ al provinciei Sakarya situat în nord-vestul Turciei, amplasat în regiunea fertilă din apropierea Mării Negre și a râului Sakarya. Localitatea reprezintă un nod economic strategic, remarcabil la nivel industrial datorită fabricilor sale avansate de automobile, vagoane de tren și echipamente agricole, beneficiind istoric de poziționarea sa pe rutele comerciale majore către Istanbul.
• adet — Obicei, datină, tradiție sau normă cutumiară înrădăcinată în viața socială a comunităților din Principatele Române, introdusă în perioada influenței otomane; de asemenea, în sens administrativ vechi, desemna o taxă oficială sau un bir tradițional plătit conform obiceiului pământului. Acest termen structural reflectă un mod de organizare juridică și culturală bazat pe legi nescrise, respectate cu strictețe de societatea feudală rurală.
• aga — Titlu onorific sau administrativ acordat în Imperiul Otoman unor comandanți militari sau șefi de instituții; în Țările Române (Moldova și Țara Românească), termenul desemna boierul responsabil cu conducerea agiei (corpul de pază și poliție al capitalei), având atribuții administrative și judecătorești importante sub directa autoritate a domnitorului.
• agărenie — Termen istoric și religios utilizat în trecut pentru a desemna condiția, originea sau religia agarenilor (populații de religie musulmană, în special otomani sau tătari, considerați în scrierile medievale ca fiind descendenții lui Agar); prin extensie, termenul făcea referire la starea de păgânism sau la comunitatea musulmană aflată în conflict politic ori religios cu Țările Române.
• agarlâc — Termen istoric și regional de origine turcă, utilizat în trecut în Țările Române pentru a desemna un cort mare, o umbrară sau o structură textilă mobilă folosită de demnitarii otomani ori de comandanții militari în campaniile de pe teren; prin extensie, tabără militară sau ansamblu de corturi specifice pașalelor. Din punct de vedere structural, reflectă influența lexicală și materială otomană asupra logisticii și vocabularului militar din secolele XVII-XVIII.
• age — Formă regională sau variantă fonetică veche pentru substantivul 'agă', desemnând un titlu administrativ și militar acordat unor comandanți din Imperiul Otoman sau, în Țările Române, boierului care conducea poliția capitalei (agía). În contextele rurale sau balcanice, termenul supraviețuiește ca element de arhaism lexical, fiind utilizat pentru a indica o persoană cu autoritate locală sau un dregător.
• agea — Formă regională sau variantă fonetică veche pentru substantivul 'agă'; titlu administrativ și militar acordat în Imperiul Otoman, preluat și în Țările Române pentru a-l desemna pe boierul care se afla în fruntea agiei și care deținea atribuțiile de conducere a poliției capitalei. Persoana cu acest rang avea rolul de a asigura ordinea publică, paza orașelor și respectarea directivelor administrative medievale.
• Ageadur — Numele unei văi și al unui curs de apă intermitent sau pârâu situat în regiunile dobrogene ori în zonele istorice cu influențe tătărești și turcești din sud-estul României; rezonanța numelui este strâns legată de hidronimia și toponimia de origine orientală lăsată de comunitățile musulmane care au locuit în aceste stepe aride.
• agealâc — Termen de origine turcă folosit în trecut pentru a desemna funcția, demnitatea, autoritatea sau jurisdicția unui agă; prin extensie locală, se poate referi și la sediul administrativ, biroul sau teritoriul aflat sub directa conducere a acestei autorități polițienești medievale în perioada otomană sau fanariotă.
• Agem — Termen istoric și religios utilizat în documentele medievale românești și bisericești (provenind din arabă prin filieră turcă) pentru a desemna o persoană de origine persană (iraniană); prin extensie culturală sau geografică, numele făcea referire la Imperiul Persan Safavid, aflat adesea în concurență geopolitică cu Imperiul Otoman, sau la comunitățile și mărfurile de lux aduse din acele regiuni orientale.
• agialâc — Funcția, demnitatea sau titlul de agă (comandant militar sau șef al ordinii publice în vechiul Imperiu Otoman și în Principatele Române); jurisdicția teritorială ori sediul administrativ administrat de un agă; tribut, taxă ori sumă de bani plătită în trecut pentru obținerea sau menținerea acestei funcții oficiale.
• agiamiu — Persoană lipsită de experiență, de abilitate sau de cunoștințe elementare într-un anumit domeniu de activitate; începător, novice sau nepriceput care comite greșeli din cauza lipsei de practică; în sens istoric, reprezenta un soldat recrut (în special în trupele de ieniceri) sau un sclav tânăr neexperimentat.
• agirsemâi — Termen istoric și arhaism de origine otomană folosit în trecut pentru a desemna o taxă oficială, un impozit sau o dare specială percepută în Țările Române asupra anumitor categorii de bunuri, tranzacții sau activități comerciale reglementate de administrația turcă. În sens structural administrativ, reflectă jargonul fiscal al epocii fanariote și structura dărilor complexe impuse comunităților locale.
• Agri Dagi — Denumirea oficială în limba turcă (Ağrı Dağı) a Muntelui Ararat, un masiv vulcanic adormit situat în estul extrem al Turciei, în apropierea graniței cu Armenia și Iranul. Este cel mai înalt vârf din Turcia și din întregul podiș Armean, având o importanță culturală, istorică și religioasă deosebită, fiind asociat în tradiția iudeo-creștină cu locul unde s-a oprit Arca lui Noe după Potop.
• Alaca Huyuk — Nume propriu ce desemnează un faimos sit arheologic și o așezare antică monumentală situată în provincia Çorum din Anatolia Centrală, Turcia; reprezintă un centru cultural și politic de o importanță crucială pentru epoca bronzului și istoria pre-hittită și hittită. Acest sit structural major este renumit la nivel mondial datorită descoperirii mormintelor regale hattiene bogate în artefacte din aur și bronz (cum ar fi celebrele stindarde ceremoniale în formă de cerb sau taur) și porții monumentale a sfinților, fiind un pilon central pentru înțelegerea metalurgiei și artei religioase din Orientul Apropiat antic.
• aleșveriș — O variantă fonetică regională sau arhaică a cuvântului 'aleșveriș' (alșveriș / ișveriș), derivat din termenul turcesc 'alışveriş', utilizat istoric în Țările Române pentru a desemna activitatea comercială, negoțul, tranzacțiile de vânzare-cumpărare sau afacerile financiare. În sens colocvial sau figurat, poate face referire la o înțelegere ascunsă, o speculă ori o combinație de interese.
• Alevit — Membru al unei comunități religioase și culturale heterodoxe, sincretice și liberale, derivate din islamul șiit, răspândită în principal în Turcia. Aleviții nu folosesc moscheile sau pelerinajul tradițional, ci se adună în case de rugăciune numite cemevi, unde ritualurile includ muzică mistică (saz) și dansul spiritual semah, punând un accent deosebit pe umanism, misticismul sufit, toleranță socială și egalitatea de gen.