#turci

• arzahal — Petiție, jalbă scrisă, cerere oficială sau memoriu adresat în trecut (în epoca fanariotă și otomană) de către un supus român către domnitor ori direct către autoritățile Porții Otomane (Sultan, Vizir) pentru a obține dreptate, o favoare sau rezolvarea unei dispute juridice. În structura administrativă medievală, depunerea unui arzahal presupunea respectarea unui protocol strict de redactare și plata unor taxe de cancelarie specifice.
• arzihal — O variantă fonetică și grafică arhaică a cuvântului 'arzehal' (petiție oficială sau jalbă adresată autorităților otomane sau administrative). Această formă apare frecvent în cronicile moldovenești și în documentele transcrise din secolele XVII-XVIII, reflectând adaptarea populară locală a pronunției turcești în cancelariile vremii.
• arzmahzar — Termen oficial de origine otomană care desemnează un memoriu colectiv, o jalbă sau o petiție solemnă adresată direct sultanului, vizirului sau divanului domnesc de către o adunare de persoane (stări sociale, bresle sau locuitorii unei provincii). În contextul relațiilor româno-otomane, reprezenta un instrument juridic și diplomatic esențial prin care se solicitau reglementări de hotare, scutiri de biruri sau înlocuirea unui domnitor abuziv.
• arzohal — Variantă fonetică arhaică și regională a cuvântului 'arzahal' (petiție scrisă, jalbă, cerere oficială sau memoriu adresat autorităților în epoca fanariotă și otomană). În structura administrativă a cancelariilor vechi din Moldova și Muntenia, această formă lexicală reflectă adaptarea vernaculară directă a termenului turcesc original, fiind utilizată de logofeți și scribi în documentele oficiale pentru a consemna înscrisurile trimise domnitorului sau Porții pentru soluționarea pricinilor.
• arzuhal — Variantă fonetică și grafică acceptată a cuvântului 'arzahal', reprezentând o petiție scrisă, o jalbă sau o cerere oficială adresată în trecut domnitorului, divanului sau înaltelor autorități ale Imperiului Otoman. În structura birocratică din țările române în secolele XVII-XIX, acest înscris structural conținea expunerea detaliată a unei nedreptăți sau a unei solicitări, fiind redactat după formule de curtoazie rigide și transmis prin intermediul unor delegați numiți capuchehai.
• arzumazar — Termen administrativ și juridic arhaic, utilizat în Principatele Române în perioada influenței otomane și fanariote, ce desemnează un memoriu colectiv, o petiție oficială semnată de mai multe persoane sau o jalbă de reclamație trimisă direct autorităților superioare (Divanului, Domnitorului ori Porții). În structura birocratică medievală, acest înscris servea drept plângere formală prin care o întreagă comunitate sau breaslă își exprima nemulțumirile față de abuzurile funcționarilor locali, solicitând restabilirea dreptății.
• asab — Denumire atribuită unui soldat dintr-un corp de infanterie ușoară sau de marină din armata Imperiului Otoman, recrutat inițial ca voluntar și plătit din dările provinciilor. În structura militară din secolele XVI-XVIII, asabii erau folosiți ca trupe de garnizoană în cetățile de graniță, inclusiv în cele de pe teritoriul Țărilor Române (cum ar fi raialele Tighina, Giurgiu sau Turnu), având rolul de a asigura paza fortificațiilor și de a sprijini flotele fluviale în timpul campaniilor.
• ascheriu — Variantă regională și arhaică pentru soldat, ostaș sau căpitan din armata otomană; termen utilizat în trecut în documentele din Principatele Române pentru a desemna un militar turc. Reprezintă o adaptare fonetică structurală a substantivului de origine turcă ce definea ierarhiile și efectivele militare străine trimise în misiuni de pază ori campanii de cucerire.
• ascherliu — Ostaș sau soldat turc; variantă atestată istoric a termenului 'ascheriu', provenind direct din etimonul turcesc ce desemnează statutul militar. Folosit în cronicile medievale și în actele de cancelarie pentru a descrie membrii trupelor otomane staționate sau aflate în trecere prin teritoriile românești.
• așic — 1. Os mic de la articulația genunchiului la oi sau capre (astragal), utilizat în trecut în jocurile populare de copii; piesa de joc în sine. 2. (Interjecție, familiar) Exclamație care exprimă neîncredere, ironie, tăgadă sau o respingere categorică, având înțelesul de 'nici vorbă', 'de unde' sau 'ba bine că nu'. Acest termen structural de proveniență orientală adaugă o nuanță pitorească și savuroasă textelor literare arhaice.
• aslam — Dobândă excesivă, camătă sau câștig ilicit realizat prin exploatarea financiară a unui împrumutat; termen de origine otomană folosit în trecut în Principatele Române pentru a desemna un profit abuziv obținut din speculă ori din nerespectarea înțelegerilor economice legale. În sens extins, reprezintă o taxă împovărătoare sau o datorie acumulatā abuziv din cauza penalităților uriașe.
• aslan — Denumire arhaică dată monedelor de argint olandeze (tileri sau löwenthaler) care aveau gravat pe revers un leu, intens folosite în Țările Române în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea; prin extindere, termenul a fost utilizat în mod popular pentru a desemna un om foarte puternic, curajos, un conducător impunător sau o persoană de vază, preluând sensul literal din limba turcă unde cuvântul înseamnă leu.
• Assos — Un oraș antic grecesc situat în regiunea istorică Troada (astăzi localizat în satul Behramkale din provincia Çanakkale, Turcia), pe coasta Mării Egee; renumit din punct de vedere filosofic ca locul unde Aristotel a trăit, a predat și a condus o școală de filosofie timp de trei ani (între 347 și 344 î.Hr.), situl adăpostește astăzi vestigii arheologice remarcabile, printre care se numără templul doric dedicat zeiței Atena și zidurile fortificate antice spectaculoase.
• atalica — Instituție juridico-socială tradițională de origine turco-mongolă sau caucaziană, prin care copiii din familiile nobiliare sau ale conducătorilor erau trimiși spre creștere, educare și instruire militară în grija unui tutore atestat, numit atalic. Acest obicei avea scopul de a întări alianțele strategice, de a preveni favoritismul parental și de a asigura transformarea tinerilor în războinici disciplinați.
• Ataturk — Numele onorific acordat lui Mustafa Kemal (1881–1938), militar și om de stat, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia. Termenul se traduce literal prin 'Tatăl turcilor' și simbolizează reformele radicale de modernizare, secularizare, occidentalizare și restructurare juridică, lingvistică și economică prin care fostul Imperiu Otoman a fost transformat într-un stat național modern.