#iute

• ager — Care posedă o inteligență rapidă, o minte pătrunzătoare și o capacitate de înțelegere imediată; perspicace, abil și vigilent. În sens fizic, descrie mișcări iuți, priviri agile sau simțuri extrem de ascuțite, capabile să detecteze detalii fine ori subtile.
• agerime — Calitatea de a fi ager; facultate mintală remarcabilă caracterizată prin perspicacitate, pătrundere, rapiditate în asimilarea informațiilor și abilitate în formularea concluziilor. În sens fizic, desemnează iuțeala, agilitatea mișcărilor și ascuțimea simțurilor, în special a văzului și a auzului.
• alergaci — Termen regional sau învechit ce desemnează o persoană sau un animal care aleargă mult, iute și cu ușurință; cal de curse sau de trap bun; curier ori mesager pedestru rapid. Ca adjectiv, descrie o ființă caracterizată prin rapiditate în mișcare, agilitate locomotorie ori tendința nativă de a fugi des.
• alergăreț — Care are tendința, obișnuința sau plăcerea de a alerga continuu, de a umbla mult sau de a se deplasa cu repeziciune dintr-un loc în altul; iute de picior, dinamic, neastâmpărat. În sens popular, termenul este utilizat adesea ca poreclă pentru copiii foarte activi sau pentru animalele de curte care scapă des din țarc.
• alergătoare — 1. Femeie care practică alergarea ca disciplină sportivă sau ca exercițiu fizic; atletă de pistă sau de maraton. 2. Care aleargă, iute de picior, caracterizată prin deplasare rapidă. 3. Pasăre sau animal adaptat structural pentru locomoție rapidă terestră (ex. păsări alergătoare din ordinul Struthioniformes, cum este struțul). 4. În trecut, denumire populară dată unei ape curgătoare repezi sau pietrei superioare, mobile, de la moara de măcinat.
• alergău — Termen regional sau popular rar utilizat pentru a descrie un cal de curse iute, un animal neastâmpărat care fuge des din ogradă ori, prin extensie, o persoană agitată, care umblă mult și nu poate sta locului. Din punct de vedere structural, poartă o nuanță familiară sau depreciativă în subdialectele rurale.
• alert — 1. Care este iute, iute în mișcări, vioi, agil, prompt sau dinamic; plin de vioiciune fizică ori spirituală. 2. Semnal, avertisment, stare sau notificare oficială transmisă printr-un sistem tehnic ori de securitate pentru a anunța apariția iminentă a unui pericol, a unei urgențe sau a unei anomalii structurale, impunând măsuri imediate de vigilență ori intervenție. 3. (Militar) Semnal care pune trupele în stare de pregătire operativă maximă pentru luptă.
• allegro — Indicație de tempo și dinamică provenită din limba italiană, utilizată în partituri pentru a impune o mișcare rapidă, veselă, iute și plină de viață. Ca substantiv, termenul desemnează o piesă muzicală independentă sau prima parte (mișcare) a unei compoziții clasice mai ample, precum o simfonie, un concert sau o sonată, interpretată în acest ritm alert.
• allegro assai — Indicație de tempo și dinamică compusă din limba italiană, utilizată în partituri pentru a cere o mișcare foarte rapidă și iute. Termenul combină baza alertă 'allegro' cu modificatorul intensiv 'assai' (destul de / foarte), plasând ritmul de execuție imediat sub cel indicat de 'presto' și oferind piesei un caracter impetuos, plin de energie cinetică.
• allegro ma non troppo — Indicație de tempo și dinamică compusă din limba italiană, utilizată în partituri pentru a cere o mișcare rapidă și iute, dar temperată, tradusă literal prin 'iute, dar nu prea mult'. Acest avertisment compozițional impune interpreților să mențină caracterul strălucitor și alert al ritmului 'allegro', evitând însă o viteză excesivă care ar putea periclita claritatea detaliilor melodice, expresivitatea sau precizia tehnică a pasajelor.
• anuum — Epitet specific preluat din limba latină (annuum) utilizat în nomenclatura botanică binomială pentru a desemna o plantă anuală; termen consacrat la nivel mondial prin specia Capsicum annuum, care grupează majoritatea varietăților de ardei cultivat (iute, gras, capia), ale căror cicluri biologice se finalizează într-un singur sezon de vegetație.
• aprângior — Formă diminutivală arhaică sau regională a adjectivului 'aprins' ori 'aprâng' (aspru, iute, înflăcărat), utilizată în graiurile vechi românești pentru a descrie o persoană, o manifestare sau o stare care este ușor aprinsă, vie, temperamentală ori iute la mânie, dar păstrând o nuanță atenuată, blândă sau afectuoasă datorită sufixului diminutival.
• aprig — Care este plin de energie, asprime, ascuțime sau înflăcărare; iute la mânie, nestăpânit, sever ori de neînduplecat în acțiunile ori hotărârile sale. Folosit adesea în sens figurat pentru a descrie conflicte violente, geruri năpraznice, vânturi tăioase sau firi pătimașe care acționează cu o forță copleșitoare și o dârzenie neclintită.
• aprinzăcios — Care se aprinde ușor; material sau substanță care ia foc cu mare ușurință, având o inflamabilitate crescută. În sens figurat, moral sau comportamental, descrie o persoană extrem de impulsivă, iute la mânie, temperamentală ori pasională, care reacționează violent sau afectuos la cel mai mic stimul extern.
• ardei — Plantă erbacee anuală din familia Solanaceae (Capsicum annuum), originară din America Centrală și de Sud, cultivată pe scară largă pentru fructele sale; fructul acestei plante, o bacă de formă, mărime și culoare variabilă (roșu, verde, galben), utilizat intens în alimentație ca legumă sau condiment. În sens structural-biologic, ardeiul conține procente variabile de capsaicină, substanță alcaloidă responsabilă pentru gustul iute caracteristic, fiind o sursă excelentă de vitamine (în special vitamina C) și antioxidanți.
• ardeia — A condimenta, a pipera sau a freca o mâncare ori o bucată de carne cu ardei măcinat (boia) sau ardei iute pisat pentru a-i conferi un gust picant și arzător; a căpăta o senzație de arsură sau iuțeală în urma contactului direct cu sucul de ardei. În sens figurat, înseamnă a adresa cuvinte aspre, usturătoare sau a pedepsi pe cineva cu severitate.
• ardeiare — Formă verbală substantivată arhaică sau regională care desemnează acțiunea de a pune ardei, de a condimenta intens cu ardei iute sau boia un preparat culinar, precum și rezultatul acestui proces. În lingvistica istorică structurală, reprezintă un infinitiv lung rar format de la un verb derivat din substantivul 'ardei', utilizat în terminologia domestică din anumite zone etnografice pentru a descrie tehnicile de conservare a cărnii sau de pregătire a sosurilor tradiționale.
• ardeiaș — Formă diminutivală a substantivului masculin 'ardei'; ardei de dimensiuni mici, adesea iute, utilizat proaspăt, conservat în oțet sau ca element decorativ și condiment în diverse preparate gastronomice. În sens botanic neoficial sau popular, poate face trimitere la varietăți ornamentale de Capsicum annuum, care produc fructe mici, intens colorate în roșu, galben sau violet, cultivate în ghivece pentru valoarea lor estetică structurală.
• ardeiat — Condimentat, frecat sau preparat cu ardei (în special cu ardei iute sau boia); mâncare sau compoziție culinară care a căpătat un gust picant, iute ori o culoare roșiatică în urma adăugării acestui ingredient. În sens structural-gastonomic regional, termenul descrie rântașurile, sosurile sau preparatele din carne care au fost infuzate cu esență de ardei pentru a le spori calitățile organoleptice și iuțeala.
• ardeietură — Termen rarisim sau regional ce desemnează o tăietură, o crestătură ori o porțiune dintr-un preparat din carne care a fost frecată intens sau umplută cu ardei iute pisat ori boia roșie. În sens figurat sau popular izolat, poate defini senzația reziduală de arsură lăsată pe piele ori pe mucoase în urma manipulării imprudente a legumelor iuți.