#prinde

• abitudine — Variantă livrescă, rară sau învechită a substantivului „habitudine”, desemnând o deprindere constantă, un obicei adânc înrădăcinat sau o rutină formată prin repetiție frecventă, care determină o facilitate sau o tendință automată în executarea unor acțiuni.
• abrupto — (Medicină, în expresii) Termen preluat din limba latină utilizat pentru a descrie o desprindere bruscă, o ruptură instantanee sau o separare prematură a unui organ ori țesut; întâlnit exclusiv în context clinic (ex: abruptio placentae / abrupto placentară).
• acăța — A prinde, a suspenda sau a fixa un obiect de un suport (cui, ramură, colț ascuțit); a agăța. La forma reflexivă, înseamnă a se apuca strâns cu mâinile, unghiile sau ghearele de ceva înalt pentru a se sprijini ori a se urca. În sens figurat, exprimă acțiunea de a deveni insistent sau sântâreț, nelăsând pe cineva în pace, sau acțiunea unei plante de a se fixa prin cârcei. Deși reprezintă o formă de bază moștenită, a pierdut treptat teren în limba modernă în favoarea variantei mai comune 'agăța'.
• acătare — Acțiunea de a acăța și rezultatul ei; prinderea, suspendarea sau fixarea unui obiect într-un element ascuțit sau proeminent; agățare. În context meșteșugăresc arhaic, termenul se referea și la prinderea firelor de urzeală în cârligele războiului de țesut sau la fixarea uneltelor agricole în grinzi, reprezentând o variantă fonetică veche ce a fost treptat înlocuită de termenul literar modern 'agățare'.
• acățătură — Locul, punctul sau nodul de prindere unde un obiect este suspendat, fixat ori prins de un element de suport; agățătoare. Reprezintă de asemenea defectul, ruptura sau urma lăsată pe o țesătură (haină, pânză) în urma prinderii accidentale într-un cui sau mărăcine de pe drum. În graiurile meșteșugărești din trecut, termenul se referea și la legătura provizorie făcută de țesătoare pentru a securiza firele de urzeală.
• agăița — Formă regională sau variantă populară pentru verbul 'a agăța'; acțiunea de a suspenda, a prinde sau a fixa un obiect de un suport (cârlig, cui, creangă) astfel încât să atârne în aer. În mod contextual, poate însemna și a prinde din greșeală haina într-un element ascuțit sau, la sensul figurat, a aborda pe cineva insistând pentru a intra în vorbă sau a crea o legătură.
• agăițare — Acțiunea de a agăița și rezultatul ei; formă regională pentru 'agățare' ce desemnează procesul de prindere, suspendare sau fixare a unui obiect de un suport pentru a atârna. De asemenea, poate defini prinderea accidentală a unui material textil într-un element ascuțit ori, la sensul figurat, acțiunea insistentă și agasantă de a aborda o persoană pentru a iniția o conversație.
• agațament — Acțiunea de a se agăța sau starea a ceea ce este agățat; dispozitiv, sistem structural sau punct mecanic de prindere special conceput pentru a suspenda, fixa sau ancora o componentă, un cablu ori un echipament utilitar. În limbajul tehnic sau regional, termenul descrie modalitatea fizică de cuplare sau conexiunea structurală dintre două elemente mobile sau fixe.
• agățare — Acțiunea de a agăța și rezultatul ei; procesul fizic prin care un obiect este prins, suspendat sau fixat de un suport pentru a atârna în aer. În sens mecanic sau tehnic, reprezintă prinderea accidentală sau intenționată a unui element mobil într-un punct fix ori obstacol, iar în limbajul familiar sau argotic de zi cu zi, definește acțiunea de abordare a unei persoane în scopul inițierii unui flirt.
• agrafa — A prinde, a fixa sau a uni coli de hârtie, țesuturi biologice ori margini ale unei plăgi chirurgicale cu ajutorul unei agrafe sau al unui dispozitiv special de capsare. În sens larg, verbul descrie acțiunea tehnică sau mecanică de securizare temporară ori permanentă a două elemente suprapuse prin intermediul unui element de fixare metalic sau din plastic.
• agrafare — Acțiunea de a agrafa și rezultatul ei; procesul mecanic, tehnic sau chirurgical prin care mai multe elemente separate (coli de hârtie, materiale textile sau margini de țesut organic) sunt prinse și fixate ferm cu ajutorul agrafelor ori al capselor metalice speciale.
• ambuscare — Acțiunea de a se ambusca și rezultatul ei; procesul tactic de poziționare mascată a unor unități militare sau elemente de atac în locuri strategice, cu scopul de a organiza o ambuscadă și de a surprinde inamicul. În sens figurat, termenul poate descrie acțiunea de a prinde pe cineva într-o capcană socială, juridică sau economică, ori tendința de retragere sau eshivare din fața unor responsabilități majore.
• amnar — Unealtă mică de oțel, adesea curbată în formă de verigă sau lamă, folosită în trecut, prin izbire directă cu o bucată de cremene (cremene), pentru a produce scântei capabile să aprindă iasca ori bumbacul. În sens arhaic și etnografic, piesa reprezintă un element de bază al gospodăriei tradiționale românești, simbolizând aprinderea simbolică a focului nativ, iar în sens extins tehnic poate desemna axul central sau grinda de susținere a unei mori de apă sau vânt.
• amnări — A lovi oțelul de cremene pentru a produce scântei în scopul aprinderii focului; a scăpăra din amnar. În sens figurat sau regional, acțiunea poate descrie un proces structural de tensionare, o confruntare verbală tăioasă din care 'sar scântei' sau efortul intens de a genera o idee salvatoare într-o situație critică.
• amnărire — Acțiunea de a amnări și rezultatul ei; procesul fizic tradițional de izbire repetată a amnarului de o piatră de cremene pentru a produce scântei și a aprinde iasca. În sens figurat, termenul descrie o tensionare structurală a relațiilor dintre două persoane, manifestată prin replici tăioase și ostilitate verbală din care 'sar scântei'.
• amplexiune — Actul sau starea de a îmbrățișa, de a cuprinde ori de a strânge structural; în terminologia anatomică și medicală veche sau comparată, desemnează modul de cuprindere circulară a unui organ de către o formațiune musculară sau vasculară învecinată. Acest termen livrează o nuanță conceptuală de fixare anatomică intimă și strânsă între două elemente de țesut.
• anflama — Variantă grafică arhaică sau neologică secundară a verbului standard 'a inflama', utilizată pentru a descrie acțiunea de a aprinde, a lua foc sau, în sens medical, procesul patologic prin care un țesut viu reacționează la un agent patogen, manifestându-se structural prin roșeață, tumefacție, căldură locală și durere. În sens figurat, exprimă acțiunea de a stârni pasiuni aprinse, a mânia sau a entuziasma puternic o persoană ori o colectivitate.
• anflamare — Acțiunea de a anflama și rezultatul ei; variantă grafică veche pentru cuvântul 'inflamare', desemnând procesul biologic de apariție a unei inflamații tisulare ori, în sens fizic, acțiunea de aprindere a unui corp combustibil. În textele istorice sau literare, termenul exprimă structural o transformare acută provocată de un agent iritant ori declanșarea unei stări emoționale violente.
• antrepriză — O întreprindere comercială, industrială sau de construcții; de asemenea, reprezintă un contract juridic (contract de antrepriză) prin care o parte, numită antreprenor, se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare, o activitate sau un serviciu în favoarea celeilalte părți, numită beneficiar, în schimbul unui preț determinat.
• apițura — Formă regională sau arhaică rară însemnând a (se) agăța, a (se) prinde strâns, a (se) cățăra ori a acoperi parțial cu o țesătură; de asemenea, folosit în anumite graiuri locale pentru a descrie prinderea provizorie a unor elemente structurale (posibil înrudit sau contaminat fonetic cu acțiunea de a aținti sau a pițigăia/a acăța în variante vernaculare).