#religios

• acsion — Formă arhaică, regională sau coruptă fonetic a termenului liturgic 'axion' (provenit din grecescul 'axion', care înseamnă 'vrednic este'). Reprezintă un imn religios de laudă dedicat Maicii Domnului, cântat în timpul Sfintei Liturghii ortodoxe în cadrul ritualului euharistic. În vorbirea populară veche, termenul desemna și momentul solemn din slujbă în care întreaga comunitate aducea prinosul de mulțumire.
• adezmă — Formă regională sau arhaică rară, întâlnită în vechi dialecte sau texte bisericești, ce reprezintă o alterare fonetică locală a cuvântului 'agheazmă' (apă sfințită). În context structural și etnografic, termenul desemnează apa rituală binecuvântată de preot în cadrul unor ceremonii religioase, utilizată de credincioși pentru purificare spirituală, sfințirea gospodăriilor sau alungarea simbolică a spiritelor malefice.
• aleluia — Exclamație liturgică ritualică de laudă și preamărire adresată lui Dumnezeu, utilizată intens în cultul mozaic și în cel creștin în timpul slujbelor și al cântărilor religioase. În limbajul colocvial contemporan, termenul este întrebuințat ca o exclamație de ușurare, bucurie sau mulțumire în fața finalizării cu succes a unei acțiuni dificile ori a rezolvării unei probleme prelungite.
• aliluia — Exclamație rituală de laudă și preamărire adresată lui Dumnezeu, utilizată frecvent în slujbele liturgice creștine și în cântările religioase iudaice; cântare sau imn bisericesc structural care include acest cuvânt. În sens profan, este utilizat uneori ca interjecție pentru a exprima bucuria, ușurarea sau satisfacția profundă în urma rezolvării unei situații dificile.
• altăraș — Formă diminutivală, adesea regională sau arhaică, pentru cuvântul 'altar'; desemnează un altar de dimensiuni reduse, o masă sacră mică amenajată în spații domestice, capele private sau reprezentări artistice decorative destinate rugăciunii ori ritualurilor intime.
• alungătoriu — Formă arhaică și regională pentru adjectivul sau substantivul 'alungător'; care are proprietatea, funcția sau rolul de a izgoni, a goni, a respinge ori a întinde un element în spațiu. În documentele vechi bisericești sau juridice, termenul descria o persoană care alunga răufăcătorii ori un factor spiritual considerat capabil să îndepărteze spiritele nefaste.
• alurghidă — Manta sau robă de purpură purtată în trecut de împărații bizantini, domnitorii români sau de înalții ierarhi bisericești ca însemn oficial al puterii și suveranității statale ori ecleziastice. În textele vechi juridice și religioase (precum Pidalionul), termenul descrie hlamida domnească de culoare roșu-închis, simbolizând demnitatea imperială și autoritatea supremă conferită la urcarea pe tron.
• anthem — Piesă muzicală solemnă, imn de stat, religios sau compoziție corală polifonică specifică liturghiei anglicane; în sens modern și cultural, melodie cu un puternic impact emoțional care definește o generație, un grup social sau o mișcare ideologică. În industria muzicală contemporană, termenul descrie o compoziție cu o linie melodică extrem de recognoscibilă și un refren antrenant, creată pentru a fi cântată la unison pe stadioane sau în cadrul marilor festivaluri.
• anticris — Formă arhaică sau variantă grafică parțială, întâlnită izolat în manuscrisele din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, utilizată ca echivalent sau corupere pentru termenul antihrist ori anticrist; personaj sau forță spirituală potrivnică lui Hristos. În sens adjectival secundar extrem de rar, poate defini o atitudine ostilă normelor sfinte.
• antinomistă — Forma de feminin pentru antinomist; femeie care aderă la principiile antinomismului, susținând eliberarea de sub obligativitatea legilor morale sau rituale în numele credinței; în sens adjectival, descrie o doctrină, o mișcare sau o manifestare de gen feminin care respinge autoritatea normativă legală sau instituțională.
• antireligios — Care se opune religiei, dogmelor sau practicilor de cult; îndreptat împotriva sentimentului religios și a instituțiilor bisericești. Termenul descrie manifestări, discursuri, regimuri politice sau curente filozofice care critică sau reprimă manifestările de credință, militând pentru secularizare radicală, ateism de stat sau deconstruirea miturilor teologice în favoarea rațiunii pure ori a științei.
• apururea — Pentru totdeauna, în vecii vecilor, fără sfârșit; termen folosit pentru a exprima eternitatea, continuitatea absolută a timpului sau permanența unei stări spirituale ori materiale, întâlnit frecvent în textele liturgice bisericești, rugăciuni și poezia clasică.
• apust — Formă regională veche sau alterare fonetică populară pentru termenul 'apostol'; folosit în trecut în anumite graiuri locale sau manuscrise bisericești izolate pentru a desemna un trimis, un misionar ori un propovăduitor al credinței creștine.
• arianie — Formă arhaică, rară sau regională pentru termenul arianism; erezie creștină timpurie propagată de preotul alexandrin Arius, caracterizată prin contestarea divinității depline a lui Iisus Hristos. În textele bisericești vechi și în cronicile medievale traduse, termenul desemna starea de rătăcire dogmatică, partida politică a arienilor sau schisma religioasă care a divizat Imperiul Bizantin.
• arțiurti — Denumire arhaică și coruptă fonetic, apărută în scrierile polemice ortodoxe vechi, folosită pentru a schimonosi cuvântul armenesc 'Araciavorat' (genitivul plural pentru Araciavorc), care desemnează postul premergătorilor instituit în Armenia de Sfântul Grigorie Luminătorul. Din cauza diferențelor dogmatice și calendaristice, tradiția populară a creat mitul conform căruia termenul ar face referire la un pretins câine sfânt adorat de armeni, fiind utilizat istoric și ca o poreclă etnică.
• așeștanie — Variantă fonetică regională și arhaică a cuvântului 'sfeștanie'; reprezintă slujba religioasă ortodoxă de sfințire a apei (agheasma mică), precum și stropirea caselor, curților ori a credincioșilor cu această apă binecuvântată pentru curățare spirituală. Acest ritual structural delicat este îndeplinit de preot cu scopul de a alunga spiritele rele, de a purifica gospodăria și de a aduce armonie și sănătate membrilor familiei.
• atoateizvoditor — Care produce, generează, creează sau dă naștere tuturor lucrurilor; izvorul suprem al întregii existențe. Folosit ca epitet teologic arhaic în textele religioase vechi și în imnografie pentru a desemna divinitatea ca principiu creator absolut din care emană viața, universul și toate elementele cosmice.
• atoatepurtător — Care poartă, susține sau ocrotește toate lucrurile din univers; cel ce menține întreaga creație prin propria forță sau îndurare. În terminologia liturgică bizantină și în textele religioase vechi românești, termenul este utilizat ca epitet exclusiv divin, descriind pronia divină care susține existența continuă a lumii, împiedicând-o să cadă în neant.
• atotfăcător — Care face, zidește, creează sau înfăptuiește toate lucrurile și întreaga fire; atotcreator, atotputernic în acțiune. Folosit ca epitet religios solemn în rugăciunile vechi, în liturghie și în traducerile biblice istorice pentru a descrie calitatea divinității de meșter suprem și arhitect absolut al cosmosului, prin a cărui voință totul prinde viață.
• autosacramental — Forma singularizată românizată pentru o piesă de teatru de tip auto sacramental; operă dramatică spaniolă cu caracter religios-alegoric într-un singur act, dedicată proslăvirii Euharistiei. Termenul individualizează o astfel de compoziție literară, analizată structural din punctul de vedere al versificației, al tehnicii personificării conceptelor abstracte și al mesajului teologic.