#obicei

• abitudine — Variantă livrescă, rară sau învechită a substantivului „habitudine”, desemnând o deprindere constantă, un obicei adânc înrădăcinat sau o rutină formată prin repetiție frecventă, care determină o facilitate sau o tendință automată în executarea unor acțiuni.
• acutumanță — Formă juridică și socială veche ce desemnează un obicei al pământului, o cutumă tradițională, o normă nescrisă sau o obișnuință cu valoare de lege într-o comunitate istorică; variantă structurală înrudită cu termenul 'acotomanță' sau 'cutumă'. Acest cuvânt reflectă organizarea juridică arhaică din Principatele Române, unde deciziile administrative se bazau pe tradițiile locale statornicite în timp.
• adalmaș — Obicei tradițional românesc constând în oferirea unei cinste (de regulă băutură sau mâncare) de către cumpărător vânzătorului și martorilor, pentru a pecetlui și a sărbători încheierea unei tranzacții comerciale (în special vânzarea de animale sau pământ); cinstea oferită în această ocazie. Acest ritual structural are valoare simbolică de confirmare socială a târgului, marcând obligativitatea contractului nescris.
• adat — Termen utilizat în antropologia juridică și în istoria religiilor pentru a desemna ansamblul de legi cutumiare, obiceiuri tradiționale și norme nescrise care reglementează viața socială, familială și administrativă a comunităților musulmane (în special în Asia de Sud-Est, precum Indonezia și Malaezia). Acest sistem juridic tradițional coexistă adesea în mod structural cu legea islamică (Șaria) și cu legislația statală modernă.
• adet — Obicei, datină, tradiție sau normă cutumiară înrădăcinată în viața socială a comunităților din Principatele Române, introdusă în perioada influenței otomane; de asemenea, în sens administrativ vechi, desemna o taxă oficială sau un bir tradițional plătit conform obiceiului pământului. Acest termen structural reflectă un mod de organizare juridică și culturală bazat pe legi nescrise, respectate cu strictețe de societatea feudală rurală.
• adetoriu — Termen juridic sau administrativ arhaic care desemnează o obligație fiscală, o taxă tradițională, un bir sau un obicei pământean ce trebuia plătit periodic autorităților feudale ori bisericești; ca adjectiv, descrie un act, un comportament sau o dare care este conformă cu datina, tradiția sau obiceiul locului (adet). Acest termen structural reflectă normele cutumiare ale organizării administrative din Principatele Române.
• agod — Termen regional (utilizat cu precădere în Transilvania și Maramureș) care desemnează obiceiul, năravul sau firea unei persoane ori a unui animal. În sens secundar, cuvântul face referire la rânduială, rost, ordine sau organizarea internă a unui lucru ori a unui eveniment tradițional (cum ar fi ordinea desfășurării unei nunți rurale).
• ajuna — A ține post (negru sau restrictiv) în ziua sau în perioada care precede o mare sărbătoare religioasă; a se abține total sau parțial de la mâncare și băutură ca act de purificare spirituală. În sens larg, a petrece timpul într-o stare de așteptare pioasă, respectând regulile tradiționale impuse în preziua unui eveniment solemn sau sacru.
• ajunar — Termen tradițional ce desemnează colindătorul (de obicei copil sau tânăr) care umblă din casă în casă în dimineata sau în preziua Crăciunului ori a Anului Nou pentru a vesti sărbătoarea și a primi daruri; prin extensie, darul (colacul, nucile, merele sau banii) oferit acestor colindători. În unele zone rurale, reprezintă și bățul special, împodobit, purtat de copii în timpul acestor datini.
• albanezește — În limba albaneză, conform obiceiurilor, spiritului sau tradițiilor specifice albanezilor; în felul sau în maniera caracteristică acestui popor balcanic. Adverbul se folosește cel mai frecvent în raport cu verbele de comunicare (a vorbi, a traduce) sau pentru a descrie un comportament ce respectă datinile tradiționale din Albania.
• aldămaș — Băutură sau cinste oferită de cel care face o achiziție importantă (sau de vânzător) pentru a sărbători și a valida simbolic încheierea unui târg, a unei vânzări sau a unei înțelegeri. Acest obicei rural și comercial, larg răspândit, are valoare de contract moral, considerându-se că tranzacția nu este completă sau purtătoare de noroc fără acest ritual social.
• aldaș — O cinste, o băutură sau un ospăț oferit în mod tradițional de cumpărător vânzătorului (sau invers) după încheierea cu succes a unei tranzacții comerciale importante, în special la cumpărarea de animale sau pământuri. Acest obicei simbolic are rolul de a pecetlui înțelegerea și de a aduce noroc și spor ambelor părți implicate în târg.
• aldovăni — Acțiunea populară de a aduna, a strânge sau a colecta daruri, alimente ori contribuții bănești de la membrii unei comunități rurale în cadrul unor obiceiuri tradiționale, ceremonii de nuntă sau colindat; prin extensie, a gospodări sau a agonisi resurse prin efort colectiv.
• aldovănit — Acțiunea tradițională de colectare a darurilor și contribuțiilor în cadrul comunităților rurale, sau starea bunurilor care au fost strânse prin acest obicei; ca substantiv neutru, desemnează perioada, ritualul sau rezultatul procesului de strângere a ofrandelor festive de la gospodari.
• amiezare — Acțiunea de a amieza și rezultatul ei; perioada tradițională de odihnă, siestă sau prânz luată de muncitori la mijlocul zilei. Acest termen abstract structural definește intervalul orar în care activitățile fizice exterioare sunt suspendate pentru refacerea resurselor energetice ale organismului în timpul lunilor toride de vară.
• antropofag — Individ sau animal care consumă carne de om; canibal. Ca adjectiv, descrie o persoană, o comunitate primitivă sau o specie de prădători care are comportamente ori obiceiuri alimentare bazate pe devorarea ființelor umane, fenomen întâlnit istoric în cadrul unor ritualuri războinice sau magico-religioase.
• antropofagie — Obiceiul sau practica de a consuma carne de om; canibalism. În antropologia culturală, acest fenomen structural este clasificat în endocanibalism (consumul membrilor propriului grup în scop ritual sau funerar) și exocanibalism (consumul inamicilor pentru a le dobândi forța), reprezentând o realitate documentată în cadrul unor comunități arhaice izolate.
• Anul Nou — Sărbătoare laică și religioasă de importanță globală care marchează începutul unui nou an calendaristic, fixată în structura calendarului gregorian pe data de 1 ianuarie; moment simbolic de tranziție marcat pretutindeni prin festivități, ritualuri ancestrale de înnoire a timpului, manifestări culturale și rezoluții personale.
• aprânz — Termen regional sau arhaic folosit în anumite comunități rurale din spațiul românesc pentru a desemna o masă luată înainte de prânzul principal, echivalentă cu o gustare de dimineață sau un mic dejun mai consistent. Acest obicei structural legat de organizarea zilei de muncă la câmp servea la asigurarea energiei necesare țăranilor înaintea arșiței mari a amiezii.
• apucătură — Deprindere, obicei prost, manifestare comportamentală negativă sau manieră de a acționa care a devenit reflexă; în sens larg, desemnează o conduită bizară, o toană sau un gest reprobabil ce tinde să se repete în mod frecvent, stârnind adesea dezaprobarea celor din jur.