#idiom

• aruncat — Care a fost azvârlit, proiectat sau lansat în spațiu; obiect abandonat, lăsat la voia întâmplării sau eliminat ca deșeu. Ca substantiv (în expresii), desemnează acțiunea repetată sau joaca de a arunca, iar la nivel figurat descrie o persoană rătăcită, dezorientată sau o privire trimisă rapid spre un obiectiv.
• aruncătură — Acțiunea fizică de a arunca un obiect și rezultatul ei direct; distanța maximă sau spațiul geometric parcurs de un corp propulsat în aer prin forță musculară ori mecanică. În sens figurat, este folosit frecvent în expresii populare pentru a exprima o distanță spațială foarte mică, o proximitate imediată sau o evaluare rapidă, comparabilă cu efortul minim necesar unei singure lansări de obiect.
• arzăcios — Care provoacă o senzație de arsură, iute, usturător sau fierbinte; iute la fire, arțăgos, irascibil sau agresiv în comportament. În sens fizic structural, descrie gustul picant al unor alimente sau asprimea unui climat uscat, iar la nivel figurat definește o persoană gata oricând de ceartă, cu un temperament aprins.
• așa și așa — Formă de exprimare idiomatică utilizată pentru a descrie o stare, o calitate sau o situație intermediară, care nu este nici foarte bună, dar nici foarte rea; pasabil, mediocrul, satisfăcător; exprimă incertitudine, indiferență sau o evaluare reținută cu privire la starea de sănătate, rezultatul unei acțiuni sau valoarea unui obiect.
• astâmpăr — Stare de liniște lăuntrică, de calm, de odihnă sau de tihnă fizică și psihică; absență a agitației, a tulburării sau a nerăbdării; este utilizat extrem de frecvent în construcții negative pentru a descrie o persoană neastâmpărată, agitată, un copil argint-viu sau o dorință mistuitoare care nu poate fi potolită.
• automorf — Despre minerale sau cristale, care prezintă forme geometrice proprii, regulate și bine dezvoltate, mărginite de fețe cristaline plane ce reflectă structura simetrică internă a rețelei atomice, fără a fi fost modificate sau limitate de spațiul impus de mineralele vecine. În petrografie, termenul descrie primele minerale separate și solidificate dintr-o topitură magmatică, având libertate totală de creștere structurală în lichidul fluid rezidual.
• Aveți puțintică răbdare — Faimos clișeu verbal și replică antologică rostită de personajul Ghiță Pristanda, polițistul din comedia 'O scrisoare pierdută' de Ion Luca Caragiale; utilizată inițial pentru a temporiza o discuție, a calma spiritele sau a masca o ezitare diplomatică, expresia a intrat definitiv în fondul frazeologic al limbii române ca formulă ironică sau politicoasă prin care se cere cuiva să nu se grăbească și să aștepte deznodământul unei situații.
• azvârlitură — Distanța până la care poate fi aruncat un obiect cu mâna sau printr-un mijloc mecanic simplu; lungimea unei aruncări puternice. În sens figurat, este utilizat exclusiv în limbajul popular sau colocvial pentru a descrie o distanță spațială foarte mică, un loc extrem de apropiat sau ușor accesibil.
• bădoacă — Termen argotic, adesea folosit cu o nuanță peiorativă sau ironică, pentru a desemna o femeie scundă și plinuță, cu mișcări greoaie, sau o persoană considerată needucată și vulgară. În anumite contexte regionale secundare, cuvântul descrie un vas vechi, deformat, de mari dimensiuni sau o cană de tablă ciobită.
• bafniță — Denumire populară regională folosită în unele zone din nordul țării pentru bufniță sau strigă; pasăre răpitoare de noapte din familia Strigidae. În sens figurativ sau ironic, termenul descrie o persoană morocănoasă, nesociabilă, taciturnă, care preferă izolarea și evită compania celorlalți, ori cineva care privește lung și fix.
• baftache — Termen argotic utilizat pentru a desemna o persoană considerată norocoasă în mod exagerat sau care profită constant de conjuncturi favorabile fără a depune efort; individ oportunist care mizează exclusiv pe șansă sau baftă. Într-un sens secundar, cuvântul poate fi folosit ca apelativ ironic sau familiar pentru un bărbat lăudăros care se mândrește cu reușitele sale conjuncturale.
• baftan — Termen argotic utilizat pentru a desemna o persoană care are un noroc colosal, un individ extrem de baftos sau un lider informal într-un grup clandestin care reușește întotdeauna să scape din situațiile dificile datorită șansei chioare. În sens extins sau regional, poate descrie un individ lăudăros, cu o statură impunătoare, care epatează prin câștigurile sale obținute fără efort.
• baftos — Care are baftă sau noroc; persoană favorizată în mod constant de hazard ori de împrejurări; om norocos. Termenul aparține registrului colocvial-urban și descrie un individ care depășește obstacolele sau obține victorii importante mizând mai degrabă pe șansă decât pe o pregătire metodică.
• băgare — Acțiunea de a băga (a introduce, a vâra, a pune în interior) și rezultatul ei. Termenul se utilizează de regulă însoțit de determinări prepoziționale sau în cadrul unor locuțiuni și expresii bine fixate în limba română (cum ar fi băgarea în seamă sau băgarea de seamă), definind introducerea fizică ori implicarea abstractă într-o anumită situație.
• băgare de seamă — Atenție deosebită, vigilență, prudență, spirit de observație sau circumspecție în fața unei acțiuni ori situații. Reprezintă substantivarea locuțiunii verbale 'a băga de seamă', indicând capacitatea cognitivă a unui individ de a remarca micile detalii, de a preveni pericolele iminente sau de a acționa cu maximă concentrare.
• băgător — Persoană sau obiect care introduce, vâră ori plasează ceva în interiorul unui spațiu. Termenul funcționează de regulă în structura unor locuțiuni și sintagme morale sau peiorative extrem de frecvente în limba română (cum ar fi băgătorul de seamă ori băgătorul de vină), desemnând un individ care observă sau critică în mod constant acțiunile altora.
• bagseamă — Termen nominal ce intră în structura unor importante locuțiuni verbale și adverbiale românești. În locuțiunea 'a băga de seamă', înseamnă a observa, a remarca, a fi atent sau a constata un fapt; utilizat ca adverb de mod (sub forma 'pesemne' sau 'de bună seamă'), exprimă probabilitatea, presupunerea, certitudinea sau o concluzie logică trăgând linie dintr-un set de indicii.
• baieră — O curea subțire, sfoară, sârmă, ață mai groasă sau fâșie textilă cusută ori fixată de un obiect pentru a permite transportarea, strângerea, încheierea sau atârnarea acestuia. În limbajul figurat și tradițional, termenul face referire la legăturile anatomice și spirituale ale organelor vitale ori la cordoanele de strângere ale vechilor pungi de bani.