#drept istoric

• ablega — A trimite un delegat, un ambasador sau un reprezentant oficial într-o misiune specială de negociere ori reprezentare; a îndepărta temporar pe cineva dintr-o funcție publică prin trimiterea sa într-o delegație externă. În dreptul administrativ istoric și în procedurile ecleziastice clasice, termenul descria numirea formală a unui emisar împuternicit să acționeze în numele unui suveran sau al unui conciliu.
• ablegare — Acțiunea de a ablega; trimiterea oficială a unui delegat, reprezentant sau emisar diplomatic într-o misiune specială sau la o curte străină. În vechiul drept administrativ și în procedurile ecleziastice, termenul desemna și actul formal prin care o persoană cu o funcție publică incomodă era îndepărtată temporar din centrul de putere prin intermediul unei însărcinări externe obligatorii.
• ablegat — Persoană trimisă ca delegat, emisar sau reprezentant oficial într-o misiune; în mod specific, reprezentant papal de rang secundar (subdelegat) trimis de Sfântul Scaun cu însărcinări speciale. Ca adjectiv, califică un oficial sau un statut care a fost trimis, delegat ori îndepărtat printr-o hotărâre administrativă formală.
• ablegație — Formă conceptuală sau variantă terminologică rară pentru 'ablegare'; misiunea oficială încredințată unui emisar ori corpul de delegați trimiși să reprezinte o autoritate. În anumite izvoare administrative din perioada modernă timpurie, cuvântul desemna deopotrivă documentul oficial care conferea împuternicirea legală și simbolică unui delegat pentru a acționa în numele statului.
• abrogațiune — (Arhaic) Formă învechită pentru acțiunea de a abroga o lege sau pentru rezultatul ei; variantă pașoptistă a termenului modern 'abrogare', utilizată frecvent în textele juridice și administrative din secolul al XIX-lea.
• absolva — Termen juridic și ecleziastic extrem de rar sau învechit, atestat în textele juridice românești de tranziție (secolele XVIII-XIX), utilizat ca sinonim pentru „absolvire” sau „absoluție”. În filozofia morală și istoria dreptului, cuvântul desemna actul formal ori decizia suverană prin care un acuzat era declarat liber de orice culpă etică sau penală, restaurându-i-se statutul social de om integru.
• acutumanță — Formă juridică și socială veche ce desemnează un obicei al pământului, o cutumă tradițională, o normă nescrisă sau o obișnuință cu valoare de lege într-o comunitate istorică; variantă structurală înrudită cu termenul 'acotomanță' sau 'cutumă'. Acest cuvânt reflectă organizarea juridică arhaică din Principatele Române, unde deciziile administrative se bazau pe tradițiile locale statornicite în timp.
• alterațiune — Variantă arhaică, juridică sau livrească a cuvântului 'alterație' ori 'alterare'; desemnează actul de denaturare, deteriorare sau falsificare a unui document official, a unei stări de fapt ori a unui text literar.
• altercațiune — Variantă arhaică, juridică sau livrească a cuvântului 'altercație'; desemnează o ceartă zgomotoasă, o dispută sau un schimb violent de replici între două sau mai multe părți, întâlnită în special în procesele-verbale vechi sau în scrierile din secolul al XIX-lea.
• amanetarisit — Care a fost lăsat ca gaj sau amanet în cadrul unei tranzacții de creditare de tip vechi; zălogit, ipotecat conform practicilor comerciale din secolele trecute. În sens juridic istoric, termenul descrie statutul special al unui bun mobil sau imobil care se află în posesia temporară a creditorului, fiind indisponibilizat până la achitarea completă a datoriei principale.
• amansă — Formă veche sau arhaică pentru amnistie ori iertare oficială a unei pedepse, acordată în trecut de un domnitor sau de o autoritate statală de rang înalt. În context juridic istoric, termenul reprezintă un act de clemență prin care efectele unei condamnări penale erau anulate, redându-i-se persoanei grațiate libertatea sau drepturile civile și sociale deținute anterior.
• amasă — Formă veche sau arhaică pentru amnistie ori iertare oficială a unei pedepse, acordată în trecut de un domnitor sau de o autoritate statală de rang înalt. În context juridic istoric, termenul reprezintă un act de clemență prin care efectele unei condamnări penale erau anulate, redându-i-se persoanei grațiate libertatea sau drepturile civile și sociale deținute anterior.
• amnistui — Variantă arhaică, istorică sau regională a verbului 'a amnistia'; a acorda amnistie unei persoane sau unui colectiv de condamnați prin decizia unei autorități suverane. Folosit cu precădere în limbajul juridic vechi sau administrativ din secolele trecute, termenul definește actul oficial prin care se ștergeau pedepsele sau răspunderile penale ale supușilor.
• apelație — Termen juridic învechit sau livresc (împrumutat din limba franceză) utilizat în trecut ca sinonim pentru 'apel' sau 'numire'; denumire atribuită acțiunii de a contesta o hotărâre în instanță ori modului formal de a numi o categorie. În prezent, este întâlnit aproape exclusiv în istoria dreptului sau în studii filologice vechi.
• apelațiune — Denumire formală, titlu sau formulă de adresare atribuită unei persoane ori unui obiect; variantă învechită pentru termenul 'apelație' sau 'apel'. În textele juridice și administrative din secolul al XIX-lea, desemna acțiunea oficială de contestare a unei sentințe de fond sau modul reglementat de numire a unei funcții publice.
• apuntamente — Forma de plural a substantivului 'apuntament'; desemnează totalitatea hotărârilor intermediare luate de o instanță, programările succesive ori sumele de bani acordate periodic ca indemnizații, lefuri sau pensii provizorii funcționarilor în baza unor ordonanțe judecătorești sau administrative.
• aravon — Termen arhaic și ecleziastic, împrumutat din greaca veche, utilizat istoric în textele religioase și juridice românești pentru a desemna o zălogire, o chezașie, o tărie, un avans sau o logodnă privită ca o garanție sacră ori materială a îndeplinirii unei promisiuni viitoare. În context teologic, cuvântul apare în traduceri ale Noului Testament pentru a descrie simbolic arvuna Spiritului Sfânt oferită credincioșilor ca zălog al mântuirii veșnice.
• aravonă — Variantă flexionară de feminin pentru termenul arhaic și bisericesc 'aravon'; desemnează o arvună, un zălog, o garanție materială sau o logodnă privită ca un angajament solemn și sacru în fața comunității și a bisericii. În documentele medievale, forma era utilizată ocazional în mod interschimbabil cu variantele masculine, adaptându-se structural la genul feminin sub influența altor termeni similari care definesc plata unui avans sau o înțelegere comercială asigurată.
• aravoni — Formă verbală arhaică și regională de persoana a II-a singular sau a III-a plural (sau infinitiv învechit) derivată din substantivul 'aravon', însemnând a lăsa un zălog, a plăti o arvună, a garanta o tranzacție sau a logodi în mod solemn. Acest verb ecletic se întâlnea sporadic în traducerile vechi de legi și texte bisericești pentru a exprima acțiunea juridică ori sacră de securizare a unui legământ prin oferirea unei mărturii vizibile.
• aravonire — Acțiunea de a aravoni și rezultatul ei; actul juridic sau bisericesc prin care se depune un zălog, o arvună ori o garanție solemnă pentru securizarea unei înțelegeri viitoare. În contextul ecleziastic medieval, termenul făcea referire la procesul formal de logodire ritualică a doi tineri în fața altarului, fiind consemnat în scris în zapisele parohiale ca o etapă obligatorie și de neschimbat înaintea tainei căsătoriei.