#cronica

• Anonymus — Nume generic atribuit unui autor, cronicar sau scrib al cărui nume real rămâne necunoscut ori nedocumentat în izvoarele istorice. În contextul istoriografiei central-europene și românești, termenul face referire adesea la notarul regelui Béla al III-lea al Ungariei, autorul cronicii Gesta Hungarorum, operă fundamentală care atestă existența primelor formațiuni statale românești (conduse de Glad, Gelou și Menumorut) în spațiul intracarpatic.
• antivirusoterapie — Ramură specializată a medicinei clinice sau protocol terapeutic complex bazat pe administrarea combinată și controlată de medicamente antivirale cu scopul de a eradica, suprima ori controla infecțiile provocate de virusuri patogene severe (cum sunt HIV, hepatitele B și C sau virusurile gripale), împiedicând deteriorarea celulară și evoluția bolii cronice.
• Antonie-Vodă — Nume istoric compus care desemnează personalitatea lui Antonie din Popești, domnitor al Țării Românești între anii 1669 și 1672. Acest apelativ structural asociază prenumele canonic al monarhului cu titlul oficial de proveniență slavo-bizantină 'vodă' (scurtare de la voievod), fiind utilizat cu precădere în cronicile de epocă, studiile istoriografice și documentele de arhivă pentru a individualiza perioada sa de domnie marcată de influența marii familii a Cantacuzinilor.
• apărământ — Mijloc, obiect, structură sau argument folosit pentru protecție sau ocrotire; adăpost, paravan ori element de fortificație de dimensiuni reduse. În textele vechi bisericești sau juridice, termenul făcea referire la un act de ocrotire, o justificare scrisă ori o pavăză spirituală împotriva ispitelor sau a răului.
• apendicoliză — Procedură chirurgicală minim invazivă sau deschisă care constă în eliberarea apendicelui vermiform din aderențele fibroase inflammatory cicatriceale care îl blochează sau îl distorsionează. Această intervenție de eliberare anatomică restabilește mobilitatea organului și lumenul normal, eliminând durerile cronice.
• apropont — Denumire istorică și arhaică literară atribuită Mării Marmara, folosită cu precădere în hrisoavele medievale și cronicile românești bizantine pentru a indica bazinul acvatic structural situat între strâmtorile Bosfor și Dardanele, legând Pontul Euxin de Marea Egee.
• aprosexie — Formă severă de tulburare a atenției, caracterizată prin incapacitatea patologică absolută sau parțială de concentrare, fixare și menținere a focalizării mentale asupra unui obiect, stimul sau activități. Acest fenomen structural apare frecvent în stări intense de oboseală cronică, traume cerebrale, episoade neurotice severe sau diverse afecțiuni psihiatrice degenerative.
• apsolon — Formă arhaică, literară sau regională rarisimă, întâlnită în vechile cronici sau traduceri istorice românești pentru a face referire la Absalon (personaj biblic ori figură istorică) sau utilizată regional ca o deformare fonetică premodernă pentru a descrie un tip de hlamidă, manta lungă ostășească ori element de uniformă militară de gală.
• Aptsenie — Formă arhaică literară întâlnită rarisim în traducerile premoderniste românești de hărți ori cronici bisericești pentru a desemna o regiune sau o variație toponimică veche din sfera geografică elenă ori mediteraneeană; variantă structurală nestandardizată ieșită complet din uzul geografic.
• arahnoidită — O afecțiune neurologică progresivă caracterizată prin inflamația cronică a arahnoidei, membrana meningiană mijlocie care înconjoară creierul și măduva spinării. Această patologie determină apariția de țesut cicatrial și aderențe fibroase care pot prinde și comprima rădăcinile nervoase spinale, provocând dureri cronice severe, amorțeli, spasme musculare și tulburări motorii, fiind declanșată adesea de infecții, intervenții chirurgicale pe coloană sau substanțe chimice iritante.
• arăpie — Termen abstract sau colectiv utilizat în trecut pentru a desemna țara sau regiunile îndepărtate locuite de arapi (Africa sau Orientul în accepțiunea geografică veche); de asemenea, poate exprima starea, calitatea ori condiția de arap, reflectând mentalități istorice transcrise în cronici.
• arăpime — Totalitatea arapilor, mulțime mare de arapi sau de populații de origine orientală/africană privite colectiv; masă etnică ori comunitate de oameni oacheși. Termenul reprezintă un derivat colectiv arhaic utilizat în vechile cronice și scrieri istorice pentru a descrie armatele sau comunitățile din Imperiul Otoman ori din regiunile meridionale.
• arhaism — Cuvânt, expresie, formă gramaticală sau structură sintactică ieșită din uzul general al vorbitorilor unei limbi, reprezentând un stadiu anterior al evoluției acesteia. Arhaismele se clasifică în: lexicale (cuvinte dispărute cu totul sau înlocuite), fonetice (pronunții vechi), morfologice (forme gramaticale desuete) și semantice (sensuri vechi ale unor cuvinte actuale). Spre deosebire de istorisme (care denumesc realități dispărute), arhaismele pot avea sinonime moderne. În literatura artistică, ele sunt utilizate deliberat ca procedeu stilistic pentru evocarea trecutului, crearea atmosferei istorice sau obținerea unui efect de solemnitate și ironie.
• arimbașa — Titlu purtat în trecut, în regiunile de graniță ale Imperiului Otoman și în unele zone balcanice, de către un comandant militar de rang inferior, un șef peste o ceată de panduri sau un conducător al gărzilor însărcinate cu paza ordinii publice rurale; termenul se întâlnește în cronici și balade vechi, reflectând ierarhiile paramilitare ale epocii medievale târzii.
• armăsariu — Formă arhaică sau variantă onomastică veche a cuvântului 'armăsar', întâlnită frecvent în documentele medievale, hrisoavele domnești și cronicile din Principatele Române. Pe lângă sensul principal de cal reproducător, în vechile structuri curtești administrative termenul putea indica o funcție sau o responsabilitate legată de paza, îngrijirea și evidența cailor de luptă ai domnitorului sau ai marilor boieri.
• armie — Formă arhaică și poetică pentru cuvântul 'armată'; totalitatea forțelor militare ale unui stat organizate pentru apărare sau război; oaste mare, trupă masivă de ostași. În textele vechi, cronici sau poezii pașoptiste, termenul este utilizat pentru a evoca măreția sau amploarea unei confruntări armate.
• așăjdere — Formă arhaică și populară din graiurile nordice pentru așa-și-de-aceea sau asemenea, utilizată structural în propoziție pentru a exprima o similitudine de mod, o analogie sau o conformitate deplină cu o acțiune ori o stare descrisă anterior. În textele literare vechi și cronicile istorice, acest termen servea drept conector stilistic ce sublinia ideea de continuitate sau identitate comportamentală.
• așăjdirea — Variantă extinsă sau formă articulată popular a adverbului așăjdere, având rolul structural de a accentua o asemănare deplină, o concluzie sau o potrivire aidoma cu elementele enunțate anterior în discurs. Este un termen specific textelor cronicești moldovenești și transilvănene din secolele XVII-XVIII, utilizat pentru a adăuga o valoare demonstrativă puternică afirmațiilor.
• aseamene — Variantă veche, extinsă sau regională a adverbului și prepoziției 'asemenea'; deopotrivă, la fel, de o potrivă. Se întrebuințează structural în textele cronicarilor sau în graiurile din anumite provincii istorice pentru a stabili o relație de analogie, conformitate sau egalitate între elemente.
• aselghicesc — Termen arhaic extrem de rar, provenit din limba turcă otomană, utilizat în trecut în Țările Române pentru a descrie un comportament sau o atitudine caracterizată prin obrăznicie, desfrâu, aroganță, imoralitate sau insolență; desfrânat, nerușinat.