#asten

• abajur — Dispozitiv montat pe un corp de iluminat, destinat să orienteze, să difuzeze sau să filtreze lumina unei lămpi pentru a proteja ochii de strălucirea directă a becului. În ergonomia medicală, igiena muncii și oftalmologie, utilizarea unui abajur adecvat este esențială pentru prevenirea astenopiei acomodative (oboseala oculară), reducerea reflexiilor pe ecrane și optimizarea confortului vizual în spațiile de tratament sau de birou.
• Abaza — Termen utilizat clinic în contextul eponimelor medicale istorice (cum ar fi boala Abaza sau sindromul Abaza), descriind manifestări somatice asociate neuroasteniei, instabilității autonome sau tulburărilor psihosomatice cardiovasculare descrise în literatura medicală est-europeană timpurie. În sens general, se poate referi și la testul sau semnul Abaza utilizat istoric în evaluarea reflexelor de oboseală neuromusculară sau a reactivității vasculare la pacienții cu tulburări nevrotice.
• adinamic — Care prezintă adinamie; caracterizat prin lipsă totală sau scădere severă a forței musculare, a energiei vitale și a capacității de mișcare voluntară. În context clinic structural, descrie starea unui pacient epuizat fizic din cauza unei boli infecțioase grave, a unei afecțiuni neurologice ori a unei stări depresive profunde care inhibă inițiativa motorie.
• adinamie — Stare de slăbiciune musculară extremă, epuizare fizică profundă și scădere severă sau pierdere completă a forței motorii organismului; această afecțiune structurală și funcțională este întâlnită ca simptom major în boli infecțioase grave, afecțiuni endocrine (cum ar fi boala Addison), stări de șoc ori malnutriție avansată. Se deosebește de oboseala obișnuită prin neputința fizică reală de a efectua chiar și mișcări elementare.
• agrafa — A prinde, a fixa sau a uni coli de hârtie, țesuturi biologice ori margini ale unei plăgi chirurgicale cu ajutorul unei agrafe sau al unui dispozitiv special de capsare. În sens larg, verbul descrie acțiunea tehnică sau mecanică de securizare temporară ori permanentă a două elemente suprapuse prin intermediul unui element de fixare metalic sau din plastic.
• agrafare — Acțiunea de a agrafa și rezultatul ei; procesul mecanic, tehnic sau chirurgical prin care mai multe elemente separate (coli de hârtie, materiale textile sau margini de țesut organic) sunt prinse și fixate ferm cu ajutorul agrafelor ori al capselor metalice speciale.
• agrafat — Care a fost prins, fixat, strâns sau unit ferm cu ajutorul uneia sau mai multor agrafe ori capse metalice; utilizat în mod curent pentru a descrie pachete de documente, materiale textile suprapuse sau, în context medical, margini ale unor incizii chirurgicale securizate prin capse sterile.
• analis — Termen de specialitate ce desemnează un mic inel metalic decorativ sau o verigă de prindere specifică vestimentației, harnașamentelor ori podoabelor din Antichitate și Evul Mediu Timpuriu. În sens larg și contextual, piesa servea ca element structural sau funcțional în ansamblurile arheologice descoperite în situri, având detalii ornamentale unice care ajutat la datarea precisă a complexelor funerare sau a depozitelor de obiecte din epocile trecute.
• ancora — A fixa o navă sau o ambarcațiune de fundul apei cu ajutorul unei ancore pentru a împiedica deplasarea ei sub acțiunea vântului ori a curenților; a ancora. În construcții și tehnică, acțiunea de a lega rigid o structură, un stâlp sau un utilaj de un suport stabil prin cabluri ori tije. Figurat, înseamnă a se stabili trainic într-un loc, într-o idee, într-un context social ori cultural.
• ancoraj — Dispozitiv, piesă sau ansamblu structural folosit pentru a fixa strâns o mașină, un element de construcție, un stâlp sau un cablu de o fundație solidă ori de un suport fix. În ingineria civilă, reprezintă sistemul ce asigură transmiterea eforturilor de întindere de la elementele structurale (cum sunt cablurile unui pod suspendat) la masivul de fundare.
• ancorator — Persoană specializată în efectuarea manevrelor de ancorare și legare a navelor în porturi ori pe platforme maritime; muncitor care fixează ancorele structurale în construcții. În sens tehnic, termenul poate descrie un dispozitiv mecanic automat ori o navă specială (Anchor Handling Tug) utilizată pentru lansarea, plasarea și recuperarea ancorelor grele ale instalațiilor petroliere submarine.
• aprașten — Termen regional sau arhaic rar (specific anumitor graiuri locale din spațiul carpatic), utilizat pentru a desemna un element de prindere, o chingă sau o legătură rudimentară din piele, sfori ori nuiele, folosită la fixarea uneltelor agricole tradiționale sau la asigurarea încărcăturii în căruțe. În sens extins, structural, descrie orice dispozitiv textil sau organic utilizat pentru ancorarea componentelor gospodărești.
• asten — Persoană care prezintă o constituție fizică caracterizată prin longilinie, musculatură slab dezvoltată, torace îngust și membre lungi, tipar corporal descris în tipologia lui Kretschmer ca fiind predispus spre introversie; prin extindere, se referă la un organism lipsit de forță fizică, epuizat sau marcat de o slăbiciune profundă.
• astenia — Forma articulată hotărât a substantivului 'astenie'; reprezintă o stare patologică de oboseală cronică, epuizare intensă, scădere a forței musculare și lipsă de energie fizică sau psihică, care nu dispare după odihnă; se manifestă adesea în perioadele de tranziție sezonieră sau ca simptom secundar în cadrul unor afecțiuni infecțioase, endocrine ori neurologice.
• asteniat — Care a fost adus în stare de astenie; slăbit, epuizat din punct de vedere fizic sau nervos, lipsit de energie și vigoare în urma unei boli prelungite, a unui efort intelectual intens sau a stresului cronic.
• astenic — Care se referă la astenie sau este caracterizat prin astenie; element, simptom sau organism marcat de slăbiciune, lipsă de energie ori oboseală cronică; ca substantiv sau adjectiv tipologic, desemnează o persoană cu o constituție fizică zveltă, longilină, cu torace îngust și musculatură fină, asociată în biotipologie cu un temperament predispus spre introversie și sensibilitate.
• astenică — Forma de feminin pentru cuvântul 'astenic'; se referă la o persoană sau o manifestare caracterizată prin slăbiciune organică, epuizare ori oboseală cronică; în psihologie și antropologie, descrie o femeie cu o constituție fizică zveltă, longilină, cu musculatură fină și torace îngust, asociată unui temperament sensibil și introvertit.
• astenie — Stare patologică de oboseală cronică, extenuare profundă și scădere a forței musculare, însoțită de o diminuare a energiei fizice și psihice care nu dispare în urma odihnei; se manifestă ca simptom de bază în perioadele de trecere de la un anotimp la altul sau în cadrul unor afecțiuni endocrine, neurologice ori infecțioase.
• asteniere — Acțiunea de a asteyni sau a (se) asteniza și rezultatul ei; procesul fiziologic sau psihic prin care un organism este adus într-o stare de slăbiciune profundă, epuizare cronică sau pierdere a forței vitale, ca urmare a surmenajului, bolilor sau factorilor de mediu nefavorabili.
• asteniza — A aduce sau a ajunge în stare de astenie; a provoca slăbiciune fizică ori psihică, a epuiza, a extenua; la forma reflexivă, înseamnă a-și pierde forța vitală, vigoarea sau capacitatea de efort în urma oboselii cronice sau a bolilor.