#Arda

• abstracționism — Curent artistic de avangardă apărut la începutul secolului XX, caracterizat prin refuzul reprezentării fidele a realității vizibile și eliminarea formelor figurative. Acesta plasează în centrul actului creator limbajul pur al formelor geometrice, al liniilor, texturilor și al culorilor, privite ca vehicule autonome pentru transmiterea unor stări emoționale sau concepte metafizice complexe.
• acău — Vas mare de lemn, asemănător unei ciubere sau unui ciubăr mare, folosit în gospodăriile țărănești din trecut pentru depozitarea lichidelor, transportul apei sau fermentarea mustului; hărdău. În anumite subdialecte arhaice, termenul desemna și o unitate empirică de măsură pentru capacitatea lichidelor, utilizată în târgurile locale din zonele montane înainte de impunerea sistemului metric standard.
• Aderca — Nume de familie românesc, renumit în istoria culturii datorită lui Felix Aderca (1891-1962), un proeminent scriitor, poet, dramaturg, romancier, jurnalist și critic literar avangardist de origine evreiască, membru activ al cercului literar Sburătorul condus de Eugen Lovinescu. Acest nume de familie este recunoscut structural ca un reper al modernismului și al literaturii de anticipație românești prin romane vizionare precum 'Orașele înecate'.
• alarmistă — Forma de gen feminin a termenului 'alarmist'; descrie o manifestare, o atitudine, o știre sau o persoană de sex feminin care tinde să răspândească informații exagerate ori complet nefondate, provocând panică și neliniște nejustificată în rândul publicului. În analiza structurală a discursului mediatic, definește o retorică axată pe amplificarea riscurilor dincolo de limitele impuse de datele obiective sau științifice.
• albgardist — Membru sau susținător al Armatei Albe (Mișcarea Albă) din Rusia, formată din forțe naționaliste, monarhice și anticomuniste care au luptat împotriva Armatei Roșii a bolșevicilor în timpul Războiului Civil Rus (1917–1922). Ca adjectiv, descrie un element politic, militar, ideologic sau documentar specific acestei mișcări contrarevoluționare ori activității membrilor săi aflați ulterior în exil.
• aleatorism — Curent cultural, tehnică de compoziție sau doctrină estetică apărută în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizată prin introducerea deliberată a hazardului, a imprevizibilului și a libertății de alegere în procesul de creație ori de interpretare. În muzică și artele vizuale, acest fenomen structural permite interpretului sau publicului să modifice ordinea secțiunilor ori să improvizeze pe baza unor scheme deschise.
• alebardă — O armă albă medievală de infanterie, folosită pe scară largă între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, formată dintr-o coadă lungă de lemn pe care este montat un fier de lance cu funcție dublă sau triplă: o lamă de topor pe o parte, un vârf ascuțit de suliță în prelungire și un cârlig sau vârf de străpungere pe partea opusă. Structural, această armă asigura o eficiență deosebită împotriva cavalerilor înarmați, permițând atât tăierea, cât și străpungerea sau tragerea călăreților de pe cal.
• alebardier — Soldat din infanteria medievală sau renascentistă înarmat cu o alebardă. Acești oșteni făceau parte adesea din trupe de elită sau din gărzile personale ale suveranilor și principilor europeni, având un rol structural defensiv crucial în oprirea șarjelor de cavalerie grea datorită versatilității armei lor lungi.
• aliteratură — Concept estetic și critic, propus inițial de scriitorul și filosoful Claude Mauriac, care desemnează o formă avangardistă de scriere eliberată de convențiile, clișeele, retorica și artificiile literare tradiționale; o 'anti-literatură' care tinde spre autenticitatea pură a limbajului, adesea prin consemnarea directă, brută sau fragmentară a gândurilor și a realității imediate, refuzând structurile narative clasice.
• allungherese — Termen de origine italiană (all'ungherese) utilizat în partituri pentru a instrui interpreții să execute un pasaj în stil maghiar, caracterizat prin ritmuri sacadate, accente bruște, sincope și o dinamică pasională specifică muzicii tradiționale lăutărești sau dansurilor de tip ceardaș. În arta culinară internațională, sintagma descrie un mod de preparare al cărnii sau al sosurilor cu o cantitate generoasă de boia (paprika) și smântână.
• almglocke — Instrument muzical de percuție idiofon, derivat din talăngile tradiționale purtate de vitele din regiunea alpină; set de clopote acordate cromatic sau diatonic, realizate din metal forjat, utilizate în muzica orchestrală modernă și de avangardă pentru a produce sunete clare, rezonante și cu o tentă pastorală unică.
• alogism — Atitudine filozofică, curent sau procedeu artistic care neagă rolul gândirii logice și al rațiunii în cunoaștere, considerând că adevărul absolut poate fi abordat doar prin intuiție, credință sau trăire mistică. În avangarda literară (cum ar fi dadaismul sau suprarealismul), reprezintă o tehnică intenționată de spargere a conexiunilor sintactice și logice firești pentru a elibera subconștientul.
• alpinistă — Forma de feminin pentru alpinist; femeie care practică alpinismul sau atletă instruită special pentru escaladarea masivelor montane înalte, a pereților verticali de stâncă și a ghețarilor. Ca adjectiv, descrie un comportament, o trăsătură sau un echipament asociat structural cu femeile care practică ascensiunile de mare altitudine.
• ambarda — Manevră accidentală sau involuntară prin care o navă, o ambarcațiune sau o aeronavă se abate brusc de la drumul său rectiliniu, oscilând în jurul axei sale verticale sub influența valurilor, a vântului de travers sau a unei defecțiuni la sistemul de guvernare (din fr. embarder). În contextul bazelor de date lingvistice, este reținut ca descriptor tehnic specific pentru înregistrarea corectă a terminologiei nautice.
• ambardare — Acțiunea de a ambarda și rezultatul ei; deviere bruscă, oscilație involuntară sau abatere de la cursul rectiliniu a unei nave ori aeronave sub acțiunea factorilor externi (curenți, valuri, rafale) sau a unei manevre defectuoase (din fr. embardée / ambarda). Reprezintă un fenomen dinamic monitorizat în mecanica fluidelor și hidrodinamica aplicată pentru a asigura stabilitatea de drum a navelor.
• ambardee — Abatere bruscă, involuntară și temporară a unei nave, ambarcațiuni sau aeronave de la cursul normal de navigație sau de zbor, provocată de acțiunea curenților, a valurilor, a rafalelor de vânt ori de o manevră greșită a cârmei (din fr. embardée). În sens tehnic, reprezintă rezultatul fizic al procesului de ambardare, manifestat printr-o mișcare oscilatorie pe axa verticală care trebuie corectată rapid pentru a menține siguranța drumului.
• amomum — Gen de plante erbacee, perene și aromatice din familia ghimbirului (Zingiberaceae), originar din regiunile tropicale ale Asiei și Australiei. Include specii ale căror semințe și fructe capsule, intens parfumate și ușor picante, sunt utilizate pe scară largă drept condiment în arta culinară orientală, sub numele de cardamom negru sau nard, dar și în medicina tradițională datorită proprietăților lor carminative și stomahice.
• antegardă — Detașament militar, subunitate sau formațiune tactică mobilă trimisă în fața forțelor principale ale unei armate aflate în marș pentru a asigura cercetarea terenului, a preveni atacurile surpriză și a deschide calea. În sens cultural sau sociologic, funcționează uneori ca o variantă sinonimică rar utilizată pentru avangardă, indicând un grup care deschide noi perspective.
• antiburghez — Care este ostil burgheziei, valorilor, mentalităților sau rânduielilor acesteia; atitudine politică, socială sau ideologică specifică doctrinelor de stânga (marxism, comunism) ori unor mișcări artistice de avangardă care resping convenționalismul, materialismul și spiritul conformist al clasei de mijloc. Ca substantiv, definește persoana sau militantul care luptă împotriva ordinii sociale burgheze.
• anticlasicist — Care se opune clasicismului, normelor sale rigide, simetriei, echilibrului formal sau regulilor academice consacrate de compoziție; scriitor, artist ori critic de avangardă care militează pentru libertatea de expresie, subiectivitate și spargerea tiparelor tradiționale. Ca adjectiv, descrie un curent, un manifest, un stil sau o operă de artă (adesea romantică, realistă sau modernistă) caracterizată prin refuzul canoanelor clasice.