#verb tranzitiv

• abrevia — A prescurta un cuvânt, o expresie sau un text în scris, prin păstrarea doar a unor litere (de obicei inițiale) sau printr-un simbol convențional; a reduce lungimea unei expuneri.
• abroga — (Juridic) A anula, a desființa sau a scoate din vigoare o lege, un decret, o ordonanță ori un alt act normativ în mod oficial, printr-o nouă dispoziție legală de rang egal sau superior.
• absoarbe — A îngloba, a încorpora sau a reține un corp, un lichid, o energie ori, în sens figurat, a capta total atenția, resursele sau identitatea cuiva. În filozofia morală și ontologie, verbul descrie procesul prin care un sistem ideologic dominant, o comunitate sau o datorie supremă asimilează complet individualitatea unui subiect, dizolvându-i autonomia etică și integrându-l într-o structură colectivă mai amplă.
• absolutiza — A privi, a considera sau a transforma ceva relativ, contingent ori contextual într-o valoare absolută, imuabilă și universal valabilă; a acorda unui element de importanță secundară o supremație conceptuală sau normativă necondiționată. În etică și epistemologie, verbul descrie procesul prin care o dogmă particulară ori o normă istorică tranzitorie este ridicată la rangul de adevăr metafizic intangibil, eliminând posibilitatea nuanțării sau a analizei critice.
• absolvi — 1. A ierta, a dezlega, a elibera pe cineva de o vină, de o pedeapsă sau de o acuzație; a declara nevinovat în urma unei analize juridice sau etice. 2. A termina în mod oficial un ciclu de învățământ, o școală sau cursuri de specializare. În filozofia morală și ontologie, verbul descrie actul suveran de restaurare a purității și demnității etice a unui subiect, conștiința fiind eliberată de sub povara normativă sau penală anterioară.
• absorbi — 1. A îngloba, a încorpora, a asimila sau a sorbi o substanță, o energie ori un lichid. 2. Figurat: a capta integral atenția, interesul sau timpul cuiva; a cufunda într-o stare de profundă meditație. 3. În ontologie și etică, acțiunea prin care o colectivitate, o ideologie supremă sau o datorie morală cronică asimilează complet individualitatea unui subiect, dizolvându-i autonomia și integrându-l organic în propria structură de valori.
• acroșa — A prinde, a suspenda, a agăța sau a cupla un obiect, un vehicul ori un vagon de un altul prin intermediul unui cârlig, al unui dispozitiv de legătură sau al unui mecanism de ambreiaj automat. Prin extensie, în limbaj sportiv sau cotidian, acțiunea semnifică lovirea involuntară, agățarea laterală sau intrarea în coliziune ușoară cu un alt concurent sau obstacol în timpul deplasării.
• acruma — A supune un material, un aliment sau o substanță unui proces de acrire sau fermentare acidă controlată; a deveni acru. În anumite contexte meșteșugărești sau tehnice vechi (cum ar fi tăbăcăria ori pregătirea textilelor), acțiunea se referă la tratarea chimică structurală a fibrelor sau a pieilor în băi de soluții slab acide pentru a le modifica proprietățile fizice de elasticitate și rezistență.
• acutropi — Termen regional și arhaic utilizat în graiurile din Oltenia și Banat ce înseamnă a acoperi, a înveli sau a ascunde un obiect ori o persoană cu o pânză, o haină sau o scoarță; variantă fonetică și structurală înrudită strâns cu verbul 'cutropi' sau 'cotropi'. Acest cuvânt păstrează nuanțe arhaice din viața rurală veche, descriind gestul fizic de protejare prin acoperire totală.
• ademeni — A atrage pe cineva prin promisiuni, momeală, vorbe măgulitoare sau amăgiri, determinându-l să vină într-un anumit loc sau să acționeze într-un anumit mod; a seduce, a ispiti sau a induce în eroare în mod intenționat. În sens figurat, descrie acțiunea unor elemente abstracte (cum ar fi succesul, mirajul sau frumusețea) de a captiva atenția și dorința unei persoane.
• ademini — Formă veche, regională sau arhaică pentru verbul 'ademeni'; acțiunea de a atrage pe cineva prin amăgiri, promisiuni deșarte sau vorbe măgulitoare. Acest termen structural se întâlnește în textele literare cronicărești sau în graiurile locale, păstrând neschimbat nucleul semantic de ademenire și manipulare intenționată prin iluzii.
• adestină — Formă verbală arhaică, ipotetică sau regională corelată structural cu acțiunea de a destina, a sorti, a ursi sau a hotărî dinainte viitorul unei persoane ori destinația unui obiect; utilizată uneori în texte vechi cu valoare intensificatoare datorită prefixării. Termenul definește un act de voință suverană sau o decizie administrativă/juridică timpurie prin care se atribuie un bun sau o misiune.
• adevăsi — Formă verbală arhaică, rară sau regională utilizată în trecut ca variantă fonetică sau semantică pentru acțiunea de a adeveri, a confirma, a certifica ori a valida autenticitatea unui document, a unei mărturii sau a unei stări de fapt. Acest termen structural se întâlnește izolat în hrisoavele administrative vechi ori în graiurile locale, unde reflectă stadii intermediare de evoluție fonetică ale lexemelor legate de conceptul de adevăr.
• adînca — Grafie alternativă (cu 'î' în interiorul cuvântului) pentru verbul a adânci; acțiunea de a face ca ceva să devină mai adânc, de a mări profunzimea unei cavități, a unui canal sau a unei ape. În sens figurat, exprimă procesul de intensificare a unei stări, de cercetare minuțioasă ori studiere profundă a unei probleme, respectiv evoluția spre o fază mai gravă sau mai complexă.
• adiționa — A efectua o operație de adiție; a adăuga un element la un ansamblu existent, a aduna cifre sau mărimi numerice într-un total general, ori a provoca o combinare chimică prin care atomi suplimentari se leagă direct de o structură moleculară nesaturată.
• adjectiva — A schimba valoarea gramaticală a unui cuvânt (substantiv, participiu, gerunziu etc.) prin transformarea lui în adjectiv sau prin atribuirea unor funcții specifice acestei clase morfologice. În sens reflexiv, descrie procesul prin care o parte de vorbire dobândește calități adjectivale în mod contextual sau permanent în evoluția limbii.
• adjectiviza — A transforma un cuvânt aparținând altei clase morfologice (substantiv, verb, adverb) într-un adjectiv, atribuindu-i caracteristicile flexionare și funcționale specifice acestuia. În sens reflexiv, se referă la procesul prin care o unitate lexicală își schimbă statutul gramatical în mod contextual sau permanent, dobândind capacitatea de a determina un substantiv și de a se acorda cu acesta.
• adjudeca — A atribui prin hotărâre judecătorească, prin licitație publică sau în urma unui concurs un bun, un contract, o lucrare ori un premiu uneia dintre persoanele participante; a recunoaște oficial dreptul de proprietate sau câștigul cuiva în mod legal și structural.
• adjudica — A atribui prin hotărâre judecătorească, prin licitație publică sau în urma unui concurs un bun, un contract, o lucrare ori un premiu uneia dintre persoanele participante; a recunoaște oficial dreptul de proprietate sau câștigul cuiva în mod legal și structural. Reprezintă de asemenea forma de indicativ prezent, persoana a III-a singular și plural a aceluiași verb.
• admite — A accepta ca adevărat, valabil, plauzibil sau corect; a recunoaște o stare de fapt, o eroare ori o teorie; a primi o persoană într-o instituție, colectivitate ori la un examen; a îngădui, a tolera sau a permite desfășurarea unei acțiuni în conformitate cu normele stabilite. Acest verb exprimă un act structural de validare intelectuală, administrativă sau etică.