#reforma

• Abdul-Medjid — Eponim clinic extras din onomastica imperială otomană (sultanul Abdul-Medjid I), folosit rar în terminologia azilurilor românești și europene din secolul trecut. Desemna o manifestare particulară a delirului melancolic sau a psihozei de epuizare, caracterizată prin idei de reformă universală nerealistă amestecate cu stări de apatie profundă, tristețe morbidă și sentimente de neputință în fața destinului, pacientul considerându-se un monarh neînțeles sau detronat.
• Afuera — Termen de origine spaniolă, însemnând 'afară', intrat recent în jargonul politic și media internațional și românesc, asociat cu un stil radical de reformă administrativă sau tăiere a cheltuielilor publice. Folosit adesea ca slogan sau exclamație simbolică, cuvântul descrie acțiunea de eliminare bruscă a unor instituții, ministere sau funcții considerate redundante.
• agrar — Care se referă la proprietatea funciară, la cultivarea pământului, la producția agricolă sau la structura socială și economică a satelor; privitor la agricultură sau la regimul juridic al terenurilor. În sens istoric, termenul descrie politici, legi sau reforme menite să redistribuie pământul către țărani ori să reglementeze exploatarea resurselor rurale.
• agrară — Forma de feminin pentru termenul agrar; se referă la proprietatea funciară, la munca câmpului, la legile pământului sau la structurile sociale rurale. Utilizat frecvent în sintagme istorice și economice de importanță națională, precum reforma agrară.
• anabaptism — Curent religios creștin radical apărut în Europa Centrală în secolul al XVI-lea, în timpul Reformei Protestante, caracterizat prin respingerea botezului sugarilor și susținerea necesității unui botez conștient, administrat exclusiv adulților care își mărturisesc credința. Din punct de vedere structural, adepții săi promovau nonviolența, separarea radicală dintre biserică și stat, precum și comunitatea de bunuri.
• anabaptist — Persoană care aparține anabaptismului sau care adoptă doctrinele acestei mișcări religioase radicale din secolul al XVI-lea. Ca adjectiv, descrie un element structural, o comunitate, o biserică ori un principiu teologic specific acestui curent creștin, caracterizat prin refuzul botezului la prunci și susținerea rebotezării conștiente la vârsta adultă.
• anabaptistă — Forma de feminin pentru termenul anabaptist; femeie care aderă la principiile anabaptismului sau care face parte dintr-o astfel de comunitate creștină radicală. Ca adjectiv, descrie o entitate feminină, o doctrină, o comunitate sau o practică structurală specifică mișcării de reformă care respinge botezul copiilor.
• anabaptizm — Variantă grafică veche, învechită sau neliterară pentru termenul modern 'anabaptism'. Desemnează mișcarea creștină radicală din secolul al XVI-lea care contesta validitatea botezului administrat pruncilor și condiționa apartenența la comunitatea spirituală de un act de credință conștient, repetat la vârsta adultă.
• anglican — Adept al anglicanismului sau membru al Bisericii Angliei; ca adjectiv, care aparține anglicanismului, specific acestei doctrine creștine sau instituțiilor ecleziastice organizate în cadrul acesteia. Din punct de vedere structural, termenul definește elemente de cult, teologie și ierarhie bisericească binedefinite, care au apărut în secolul al XVI-lea în urma Reformei din Anglia inițiate de regele Henric al VIII-lea.
• anglicană — Femeie de confesiune anglicană; ca adjectiv, reprezintă forma de gen feminin pentru acțiuni, comunități, dogme sau trăsături binedefinite care aparțin sau sunt specifice anglicanismului. Termenul se regăsește structural în sintagme fundamentale ale istoriei religiilor, precum Biserica Anglicană, definind instituția ecleziastică de stat din Anglia.
• anglicanism — Confesiune și doctrină creștină protestantă, apărută în secolul al XVI-lea în cadrul Reformei din Anglia, când Biserica Angliei s-a separat structural de autoritatea papală de la Roma sub conducerea regelui Henric al VIII-lea. Acest sistem teologic binedefinit se caracterizează printr-o poziție intermediară (via media), păstrând structura ierarhică liturgică de tip episcopal catolic, dar integrând dogme fundamentale ale reformei protestante, cum ar fi autoritatea supremă a Sfântului Scripturi și mântuirea prin credință.
• Anne Boleyn — A doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină consort între 1733 și 1736, a cărei căsătorie a reprezentat motivul structural al rupturii dintre Biserica Angliei și autoritatea Papală de la Roma, declanșând Reforma Engleză. A fost mama reginei Elisabeta I și a sfârșit prin a fi condamnată pentru înaltă trădare și executată prin decapitare în Turnul Londrei, devenind una dintre cele mai controversate și fascinante figuri din istoria monarhiei britanice.
• anticatolic — Care se opune catolicismului, Bisericii Romano-Catolice, dogmelor sau instituțiilor papale; atitudine teologică, politică sau socială caracteristică mișcărilor protestante, reformate sau unor curente laice și naționaliste. Ca substantiv, definește o persoană sau un polemist care critică sau luptă împotriva autorității și doctrinelor Vaticanului.
• anticlericală — Femeie sau militantă care se opune clericalismului și influenței politice a bisericii în stat. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin pentru anticlerical, descriind o atitudine, o mișcare, o lege, o publicație sau o ideologie care promovează laicitatea, secularizarea societății și eliminarea privilegiilor ecleziastice.
• antinomism — Doctrină teologică sau atitudine filosofică radicală care susține că creștinii sunt eliberați de obligația de a respecta legile morale, civile sau ritualice ale Vechiului Testament, afirmând că mântuirea se obține exclusiv prin credință și prin grație divină; în sens larg, reprezintă respingerea sau contestarea oricărei autorități normative, legale sau instituționale în numele unei libertăți spirituale sau etice absolute.
• antinomistă — Forma de feminin pentru antinomist; femeie care aderă la principiile antinomismului, susținând eliberarea de sub obligativitatea legilor morale sau rituale în numele credinței; în sens adjectival, descrie o doctrină, o mișcare sau o manifestare de gen feminin care respinge autoritatea normativă legală sau instituțională.
• antipapal — Care se opune papei de la Roma, autorității pontificale sau instituției Papalității; care manifestă o atitudine critică, ostilă ori de revoltă față de decretele, dogmele sau interesele politice și teritoriale ale Sfântului Scaun.
• antipapism — Atitudine, doctrină sau mișcare de opoziție sistematică față de instituția papalității, de autoritatea absolută a papei sau de influența politică și spirituală a Vaticanului în lume. Acest curent ideologic s-a manifestat intens în timpul Reformei protestante, dar și în diverse mișcări laice sau naționaliste din Europa, contestând primatul pontifical și centralizarea ecleziastică.
• antireformă — Măsură politică, legislativă sau administrativă care se opune unei reforme în curs de desfășurare ori care anulează și inversează efectele unei reforme structurale implementate anterior. Acest fenomen apare de regulă ca o reacție conservatoare sau restauratoare a unor grupuri de interese ori structuri de putere care urmăresc revenirea la starea inițială (status quo ante) și blocarea modernizării sistemice.
• antireformist — Care se opune reformelor sau tendințelor de modernizare structurală; adept al păstrării neschimbate a vechilor instituții și regulamente. Ca substantiv, desemnează politicianul, funcționarul sau membrul unui grup social care acționează activ pentru a bloca, întârzia ori submina inițiativele de reformă, argumentând în favoarea conservării sistemului existent.