#apa

• ab intestato — Formă juridică și medico-legală completă pentru 'ab intestat', însemnând 'provenind de la o persoană care a decedat fără testament'. În expertizele psihiatrice post-mortem, termenul este central în analiza capacității de exercițiu și a discernământului persoanelor cu boli neurodegenerative (cum ar fi demența vasculară sau Alzheimer) pentru a valida distribuirea legală a bunurilor.
• abaliena — Termen medical și juridic arhaic însemnând a înstrăina, a transfera proprietatea unui bun sau, în sens psihopatologic, a provoca pierderea facultăților mintale sau a rupe contactul unei persoane cu realitatea înconjurătoare. În psihiatria clasică a secolului al XIX-lea, se folosea pentru a descrie procesul prin care un pacient își pierdea discernământul sau devenea alienat mintal.
• abalienat — Termen medical și juridic arhaic folosit pentru a descrie o persoană care și-a pierdut facultățile mintale, discernământul sau contactul cu realitatea; alienat mintal. În contextul expertizelor medico-legale vechi, calitatea de abalienat atrăgea după sine lipsa responsabilității penale și necesitatea instituirii unei tutele legale.
• abatiză — Obstacol defensiv format din arbori tăiați și prăbușiți cu ramurile ascuțite îndreptate spre inamic. În istoria medicinei militare și a epidemiologiei de teren, zonele cu abatize acumulat reziduuri organice și apă stagnantă, devenind focare insalubre și medii de propagare a vectorilor (țânțari, șobolani) responsabili de epidemii de malarie, tifos sau holeră în rândul trupelor asediate.
• abătut — Termen clinic utilizat pentru a descrie starea unui pacient care prezintă o dispoziție deprimată, apatie, tristețe profundă, descurajare și o scădere marcată a energiei psihomotorii. În semiologia psihiatrică, comportamentul abătut este un indicator de bază (simptom prodromal sau central) pentru episoadele depresive majore, distimie, tulburările de adaptare sau sindromul de burnout, fiind adesea asociat cu bradipsihia (gândire lentă) și hipomimia (expresivitate facială redusă).
• abdica — În context medico-legal și psihopatologic, termenul descrie actul voluntar sau forțat prin care o persoană renunță la prerogative, drepturi sau funcții din cauza unei incapacități psihice, a unei alienări mentale sau a degradării cognitive severe (precum demența senilă). De asemenea, în psihologia clasică, verbul definește renunțarea patologică a eului la exercitarea controlului conștient asupra impulsurilor, pulsiunilor sau voinței (abdicarea voinței sau abulia).
• abdomenoscop — Denumire arhaică sau istorică pentru endoscopul utilizat în trecut la examinarea directă a cavității abdominale (precursor al laparoscopului modern). În semiologia clinică timpurie, introducerea abdomenoscopului a permis medicilor să verifice vizual ipotezele somatice ale pacienților alienați, eliminând suspiciunile de tumori reale în cazurile de delir hipocondriac grav sau sarcină imaginară (pseudocieză).
• abdominoscopie — Metodă diagnostică arhaică sau istorică constând în examinarea vizuală directă a cavității abdominale și a organelor interne cu ajutorul unui abdomenoscop introduse printr-o incizie mică a peretelui pântecelui. În semiologia neuropsihiatrică veche, efectuarea unei abdominoscopii servea ca instrument de diagnostic diferențial pentru excluderea patologiilor tumorale sau inflamatorii reale la pacienții alienați care prezentau fixații somatice severe, delir hipocondriac persistent sau fenomene de pseudocieză (sarcină imaginară).
• abilitate — Capacitatea fizică sau intelectuală a unei persoane de a efectua cu ușurință, iscusință și succes o anumită activitate, sarcină sau meșteșug; îndemânare, pricepere, dexteritate sau talent practic dezvoltat prin exercițiu și experiență.
• abiogeneză — Teorie științifică și evoluționistă care susține că primele organisme vii de pe Pământ au luat naștere în mod spontan din materie neînsuflețită, anorganică sau minerală, prin procese chimice și fizice treptate desfășurate de-a lungul erorilor geologice.
• abiogenie — Termen științific utilizat uneori ca sinonim pentru abiogeneză, desemnând studiul sau procesul ipotetic de generare a organismelor vii din materie anorganică sau neînsuflețită. În terminologia mai veche, definea faza inițială a evoluției planetare în care s-au format compușii organici complecși fără participarea directă a vieții.
• abioseston — Componentă neînsuflețită sau anorganică a sestonului, formată din particule minerale inerte, resturi detritice sau fragmente de rocă aflate în suspensie în masa apei unui bazin acvatic (lac, râu sau mare).
• abis — Prăpastie adâncă, hău sau depresiune marină de mari dimensiuni, a cărei adâncime pare de nemăsurat. În sens figurat, termenul desemnează o prăpastie sufletească, o situație de criză profundă, o neînțelegere totală sau o diferență uriașă și de netrecut între două idei, concepte ori stări sociale.
• ablegat — Persoană trimisă ca delegat, emisar sau reprezentant oficial într-o misiune; în mod specific, reprezentant papal de rang secundar (subdelegat) trimis de Sfântul Scaun cu însărcinări speciale. Ca adjectiv, califică un oficial sau un statut care a fost trimis, delegat ori îndepărtat printr-o hotărâre administrativă formală.
• ablișoară — Termen tehnic arhaic sau regionalism utilizat în trecut în satele transilvănene pentru a denumi o componentă de mici dimensiuni dintr-un mecanism hidraulic tradițional (cum ar fi o roată de moară, o piuă de haine sau o vâltoare) ori o piesă dintr-un război de țesut manual. În analizele de arheologie industrială și istorie economică rurală, cuvântul documentează soluțiile inginerești empirice inventate de meșteșugari pentru eficientizarea transmiterii forței motrice sau a ghidajului textil.
• abrazor — (Tehnic, rar) Aparat, dispozitiv sau unealtă folosită pentru executarea operațiilor de abraziune, curățare sau șlefuire prin sablare ori frecare; (rar) muncitor calificat în prelucrarea suprafețelor cu materiale abrazive.
• abreviator — Persoană care se ocupă cu realizarea de abrevieri, rezumate sau compendii ale unor lucrări scrise voluminoase; funcționar de la cancelaria papală însărcinat cu redactarea brevelor pontificale; (ca adjectiv) care realizează o prescurtare.
• Absolon — Personaj literar celebru din opera lui Geoffrey Chaucer ('Povestirile din Canterbury' - Povestea Millerului), caracterizat prin cochetărie excesivă, vanitate ridicolă și o preocupare obsesivă pentru curățenie și aparențe morale. În filozofia moravurilor, etică și critică, numele lui Absolon este utilizat ca un tipar comportamental pentru ipocrizia măruntă, puritanismul de fațadă și prăbușirea comică a pretențiilor de virtute în fața realității vulgare.
• absorbant — 1. Adjectiv care are capacitatea sau proprietatea de a absorbi, de a îngloba sau de a asimila substanțe, energii, lichide ori influențe. 2. Figurat: care captează în totalitate atenția, interesul, gândurile sau timpul cuiva; acaparator. 3. În ontologie și filozofia socială, termenul desemnează o structură, un mediu sau o doctrină dominantă ce asimilează complet elementele individuale din jur, neutralizându-le autonomia etică și topindu-le în propriul sistem normativ.
• absorbitiv — Care manifestă o capacitate intrinsecă de absorbție sau asimilare; referitor la proprietatea de a îngloba și a reține elemente sau influențe externe. În filozofia morală și ontologie, adjectivul este utilizat metaforic pentru a descrie acele sisteme dogmatice, structuri sociale sau cadre conceptuale care posedă o predispoziție naturală de a asimila alteritatea, integrând criticile și elementele adverse în propriul nucleu teoretico-normativ.