#albi

• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acromatoză — Condiție patologică generalizată caracterizată prin absența totală sau diminuarea severă a pigmentației normale dintr-un țesut, organ ori de la nivelul întregului organism. În dermatologie, termenul descrie stări severe de depigmentare cutanată (cum ar fi formele extreme de albinism sau vitiligo universal), în care celulele nu mai produc melanină.
• acromie — Absență totală și congenitală sau dobândită a pigmentației normale a pielii, părului ori a altor țesuturi, cauzată de lipsa sau distrugerea melanocitelor și a producției de melanină. Acest termen medical general acoperă manifestări precum albinismul generalizat sau zonele complet albe apărute în evoluția avansată a vitiligo.
• acromotrichie — Condiție patologică sau fenomen biologic caracterizat prin pierderea totală ori absența congenitală a pigmentului natural din structura firelor de păr, determinând albirea sau decolorarea completă a acestora. Acest proces dermatologic structural este provocat de încetarea producției de melanină de către melanocitele din foliculul pilos, putând fi declanșat de factori ereditari, carențe nutriționale severe (cum ar fi lipsa de cupru sau acid pantotenic), stres oxidativ intens ori afecțiuni autoimune.
• adagio — Termen muzical care indică un tempo rar, lent și solemn, situat între largo și andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție scrisă în acest ritm ori o suită de mișcări lente executate în baletul clasic. Această mișcare structurală pune accent pe expresivitate, control muscular impecabil și fluiditatea liniilor melodice.
• afuire — Acțiunea de a afui și rezultatul ei; fenomen hidrodinaric de eroziune locală, spălare și excavare a albiei unui curs de apă sau a pământului de la baza unei construcții hidrotehnice, cum ar fi pilonii unui pod sau digurile, sub acțiunea directă a curenților puternici. Acest proces structural poate periclita stabilitatea întregii fundații dacă nu sunt aplicate măsuri de consolidare.
• afumător — Ca substantiv, desemnează un dispozitiv portabil metalic utilizat în apicultură pentru a produce fum prin arderea unor materiale vegetale, având rolul de a liniști albinele în timpul intervențiilor la stup; de asemenea, poate indica persoana care se ocupă cu afumarea cărnii. Ca adjectiv, descrie un element chimic, un tip de lemn ori un dispozitiv care generează sau reține fumul.
• agest — Depunere de materiale aluvionare, mâl, pietriș, crengi sau resturi vegetale aduse de apele revărsate ale unui râu ori pârâu și acumulate în punctele unde viteza curentului scade. Acest fenomen natural modifică structural albia minoră și poate provoca îndiguiri naturale sau devieri de curs.
• agestat — Care este blocat, astupat sau colmatat prin depunerea aluviunilor, a mâlului ori a resturilor lemnoase aduse de ape; curs de apă sau canal a cărui curgere liberă a fost stânjenită de un agest. Ca participiu, indică starea finală a acțiunii verbului 'a agesta'.
• agestit — Care a fost supus procesului de colmatare sau blocare prin depunerea aluviunilor și resturilor aduse de ape; sector de râu, canal ori gura de vărsare a unui pârâu astupat de un agest. Ca participiu, reprezintă starea finală a acțiunii exprimate de verbul 'a agesti'.
• agestrit — Formă adjectivală sau participială rară ce indică starea unui sector de râu, canal ori bazin de colectare care a fost colmatat, astupat sau obstruit în urma procesului de agestrire; caracterizat prin prezența masivă a aluviunilor și depunerilor solide aduse de ape.
• alău — Termen arhaic sau regional folosit în anumite comunități rurale izolate pentru a desemna un tip de vas din lemn ori o albie mică utilizată în gospodărie pentru spălarea unor alimente sau haine. În alte contexte dialectale transilvănene, cuvântul poate fi o variantă fonetică rară pentru hălău, desemnând un jgheab din lemn prin care curge apa la moară ori o baltă mică amenajată pentru adăparea animalelor.
• albâu — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb murdar, palid sau cenușiu-spălăcit; cărunțit sau ușor albicios. În mediul rural tradițional, termenul se aplica frecvent pentru a califica nuanța blănii oilor sau a cailor care își pierdeau intensitatea culorii odată cu înaintarea în vârstă.
• albeală — Faptul de a fi alb; colorare sau albire a unei suprafețe. În sens istoric și cosmetic, reprezintă fardul alb pe bază de pudră, talc sau plumb (ceruză) utilizat în trecut de femei pentru albirea artificială a tenului. În tehnică și gospodărie, se referă la substanța preparată din var dizolvat în apă (varuială) folosită la văruirea pereților caselor tradiționale, sau la procesul industrial de albire a firelor textile de bumbac ori in.
• albeneț — Denumire regională sau populară utilizată în anumite graiuri locale pentru a descrie un obiect, un animal sau o suprafață de un alb spălăcit, ușor decolorat ori cu o tentă albicioasă; albăreț. În mediul rural tradițional, adjectivul se folosea uneori pentru a califica nuanța pământului argilos ori culoarea deschisă a penajului unor păsări de curte.
• albescent — Care tinde să devină alb, care capătă o nuanță albicioasă ori deschisă la culoare; aflat în curs de albire. Termenul este utilizat izolat în limbajul științific (biologie, botanică) sau în descrierile literare rafinate pentru a exprima trecerea treptată a unei suprafețe, a unei structuri vegetale ori a cerului spre culoarea albă.
• albi — A (se) face alb, a vopsi, a spăla ori a curăța intens o suprafață sau o pânză pentru a-i reda culoarea imaculată; a căpăta fire de păr cărunte din cauza bătrâneții ori a stresului. Ca adjectiv, reprezintă forma de masculin plural pentru alb. Ca substantiv masculin plural (substantivizat), îi desemnează istoric pe membrii forțelor contrarevoluționare din Războiul Civil Rus, în opoziție cu 'roșii'.
• albian — Ultimul etaj sau stadiu stratigrafic al Cretacicului timpuriu (inferior), situat în cronologia geologică după Apțian și înaintea Cenomanianului, datat aproximativ între acum 113 și 100,5 milioane de ani. Ca adjectiv, se aplică rocilor, sedimentelor, depozitelor calcaroase sau fosilelor caracteristice acestei perioade geologice, intens studiate în paleontologia carpativă.
• albiaș — Mester lemnar popular sau meșteșugar tradițional specializat în cioplirea, confecționarea și scobirea manuală a albiilor, covăților, troacelor sau lingurilor din trunchiuri de lemn moale (plop, salcie, tei); lingurar ori rotar (parțial). În trecut, acești artizani formau comunități sau bresle mobile rurale care își vindeau produsele utilitare din lemn prin târgurile sezoniere.
• albiat — Care are o formă scobită, adâncită sau concavă, asemănătoare cu structura unei albii sau a unui jgheab; prevăzut cu o albie vizibilă. În geografie și geomorfologie, termenul descrie o vale, un canal sau un segment de relief modelat prin eroziune fluvială continuă. În sens arhaic, se poate referi și la un buștean sau obiect de lemn gata scobit de către un meșteșugar.