#sediment

• amonit — Moluscă cefalopodă marină fosilă din subclasa Ammonoidea, caracterizată printr-o cochilie calcaroasă externă, planospirală și compartimentată, care a trăit din Devonian până la sfârșitul Cretacicului. Fosilele acestor organisme sunt utilizate pe scară largă în geologia stratigrafică drept fosile de ghidaj pentru datarea precisă a straturilor de roci sedimentare din era Mezozoică.
• anadiageneză — Etapă intermediară sau profundă în cadrul procesului general de diageneză, caracterizată prin transformări fizico-chimice structurale intense ale sedimentelor îngropate la adâncimi mari, sub acțiunea temperaturilor și presiunilor crescute, dar fără a atinge stadiul de metamorfism. Acest fenomen implică recristalizarea mineralelor argiloase, compactarea masivă, deshidratarea profundă și cimentarea fluidelor interstițiale, ducând la litiificarea definitivă a rocilor sedimentare.
• anchimetamorfism — Proces geologic de metamorfism incipient, de intensitate foarte scăzută, care face tranziția între diageneză (consolidarea sedimentelor) și metamorfismul regional propriu-zis (faciesul șisturilor verzi); se desfășoară la temperaturi și presiuni relativ reduse, determinând recristalizarea parțială a mineralelor argiloase fără a distruge complet structurile sedimentare originare.
• anemoclaste — Roci clastice, fragmente minerale sau depozite sedimentare fragmentate, mărunțite și modelate structural prin acțiunea mecanică de eroziune, abraziune sau transport realizată de vânt (procese eoliene). Ca adjectiv, descrie structurile geologice sau detritusurile formate prin deflație și coraziune eoliană.
• anemogen — Produs, generat, modelat sau determinat structural de acțiunea vântului ori a curenților de aer (cum sunt formele de relief eoliene sau valurile marine de suprafață). În terminologia medicală și imagistică rară sau adaptată, poate descrie fenomene dinamice acustice legate de deplasarea fluidelor care simulează turbulențe sau sufluri similare curenților de aer.
• anisian — Subetaj sau etaj geologic stratigrafic situat la baza Triasicului Mediu, cuprins cronologic între acum aproximativ 247 și 242 de milioane de ani. Ca adjectiv, termenul se referă la rocile, sedimentele sau fosilele formate în această epocă, definită la nivel internațional prin apariția unor asociații specifice de amoniți și conodonți în secțiunile geologice de referință din zona Alpilor.
• ankerit — Mineral din clasa carbonaților, cu o structură cristalină similară cu cea a dolomitei, format dintr-un carbonat de calciu, magneziu, fier și mangan. Acest mineral structural se găsește frecvent în rocile sedimentare metamorfozate, în filoanele hidrotermale și în asociație cu minereurile de fier, prezentând nuanțe de la alb-gălbui până la brun-roșiatic din cauza oxidării fierului expus la aer.
• antolit — Formațiune minerală sau concrețiune sedimentară subterană, formată prin precipitarea și acumularea treptată a sărurilor minerale în interiorul unor cavități carstice ori straturi geologice specifice. Acest agregat cristalin structural se dezvoltă adesea sub formă de stalactite sau cruste ramificate, având o compoziție chimică dictată de microclimatul peșterii și de puritatea soluțiilor hidrotermale care circulă prin masivul stâncos.
• antracolitic — Care aparține, se referă sau este specific antracolitului ori perioadei geologice de formare a depozitelor masive de cărbune superior combinate cu structuri calcaroase; rocă sedimentară sau formațiune cristalină caracterizată prin intercalații de carbonat de calciu și incluziuni organice fosile bogate în carbon fix. În sens stratigrafic, descrie elemente structurale sau straturi petrografice ce conservă proprietățile fizice și chimice din era paleozoică.
• antras — Termen tehnic arhaic sau regional utilizat pentru a descrie o varietate inferioară de huilă friabilă sau un praf de cărbune fin, sedimentat în galeriile de extracție vechi, cu un conținut ridicat de impurități minerale și cenușă. În petrografie, se poate referi la fragmentele microscopice de materie organică carbonizată dispersate în rocile sedimentare argiloase, folosite ca indicatori ai gradului de metamorfism termic.
• antropolit — Rămășiță umană fosilizată sau corp omenesc petrificat prin incrustare cu substanțe minerale (calcar, silice) în sedimente de peșteră ori straturi geologice străvechi. Acest termen tehnic rar este utilizat în studiul fosilelor pentru a desemna specimenele scheletice preistorice care au suferit un proces complet de diageneză și mineralizare structurală.
• apțian — Etaj geologic superior al Cretacicului inferior, situat cronologic între Barremian și Albian, caracterizat structural prin depuneri sedimentare masive bogate în amoniți și prin extinderea unor faune marine specifice; ca adjectiv, descrie rocile, formațiunile sau fosilele care s-au format în această perioadă din istoria Pământului.
• arcoză — Rocă sedimentară detritică grosieră, asemănătoare gresiei, formată structural în urma dezintegrării granitului sau a altor roci magmatice și compusă dintr-un procent ridicat de feldspat (peste 25%) alături de cuarț și mică. Din punct de vedere geologic, prezența arcozei într-un strat terestru indică un proces de dezintegrare mecanică rapidă și un transport pe distanțe scurte într-un climat arid sau semiarid, unde alterarea chimică a fost minimă.
• arenaceu — Care are natura, aspectul sau compoziția nisipului; bogat în granule de nisip ori format structural din depozite detritice fine de cuarț. În sens geologic și mineralogic, descrie roci sedimentare (cum sunt gresiile sau conglomeratele fine) ori soluri a căror matrice texturală principală prezintă granulometrie nisipoasă conform standardelor de clasificare litologică.
• arenal — Acumulare întinsă de nisip, plajă nisipoasă or zonă deșertică acoperită cu dune; depozit sedimentar granular neconsolidat format prin dezintegrarea rocilor sub acțiunea agenților climatici. În context geografic și turistic internațional (provenind din limba spaniolă), termenul desemnează regiuni de coastă, stațiuni litorale sau zone vulcanice caracterizate prin prezența masivă a câmpurilor de nisip ori cenușă vulcanică fină.
• arenarie — Termen rarisim sau variantă învechită utilizată în trecut în sedimentologie pentru a desemna o rocă sedimentară detritică consolidată formată din granule de nisip cimentate, cunoscută în mod curent sub numele de gresie. Înțelesul structural provine din rădăcina latină referitoare la nisip, indicând compoziția granulometrică brută a rocii.
• arenifer — Care conține sau produce nisip; rocă, strat geologic ori depozit sedimentar detritic bogat în granule de siliciu sau cuarț fin. În sens structural, descrie o formațiune litologică sau o matrice terestră formată prin acumulări clastice și sedimentare masive în cursul erelor geologice, influențând direct porozitatea și permeabilitatea straturilor acvifere subiacente.
• arenit — Rocă sedimentară clastică sau detritică formată din granule minerale de dimensiuni medii, cu diametrul cuprins structural între 0,0625 și 2 milimetri (dimensiunea firelor de nisip), cimentate într-o matrice fină. Spre deosebire de wacke, arenitul conține mai puțin de 15% matrice argiloasă interstițială, fiind clasificat riguros în funcție de compoziția granulelor în arenit cuarțos, feldspatic sau litic.
• arenogeneză — Proces geologic structural de formare și acumulare a nisipului prin dezintegrarea mecanică, alterarea chimică și eroziunea rocilor preexistente (în special a celor bogate în cuarț, cum ar fi granitul), urmate de transportul și depunerea particulelor granulare de către agenții externi (vânt, ape, valuri). Arenogeneza reprezintă o etapă fundamentală în ciclul litogenetic, determinând nașterea depozitelor detritice care, prin diageneză ulterioară, pot evolua structural în gresii sau alte roci sedimentare psamitice.
• arenogenic — Care generează, produce sau favorizează formarea nisipului ori a depozitelor detritice nisipoase; referitor la procesele geologice sau morfologice care duc la fragmentarea rocilor silicioase și acumularea de granule de cuarț. În sens structural-geologic, un factor arenogenic determină direct dinamica sedimentară a bazinelor continentale sau litorale, influențând granulometria straturilor clastice aflate în formare.