#rar

• abjurare — Acțiunea de a abjura și rezultatul ei; renegarea publică, solemnă și formală a unei credințe, doctrine sau promisiuni sacre. În context istoric, abjurarea reprezenta un act juridico-religios consemnat în scris, adesea necesar pentru reconcilierea unui individ cu comunitatea ecleziastică din care fusese exclus.
• abjurație — Formă neologică sau variantă rar folosită pentru 'abjurare'; actul propriu-zis prin care o persoană își renegă credința sau principiile printr-o declarație solemnă. În anumite texte teologice sau juridice mai vechi, termenul desemna formula scrisă sau textul ritualic pe care cel acuzat trebuia să îl citească cu voce tare.
• abjurațiune — Variantă arhaică și neologică timpurie pentru 'abjurare'; actul solemn prin care o persoană renunța public la o credință, doctrină sau jurământ. În literatura juridică și teologică din secolul al XIX-lea, termenul desemna în mod specific documentul oficial sau procesul-verbal întocmit de autorități pentru a certifica lepădarea de o erezie sau de o facțiune politică.
• ablucrare — Termen filozofic și lingvistic creat de Mihai Eminescu, semnificând împlinire, desăvârșire sau procesul de șlefuire și eliminare a lipsurilor dintr-o formă de exprimare ori dintr-un sistem dialectal. Conceptul este format prin calc lingvistic după modelul germanic 'abarbeiten' și este utilizat în critica literară pentru a descrie evoluția organică a limbii prin cultură.
• abonare — Acțiunea de a se abona; procesul formal sau digital prin care o persoană își asigură dreptul de utilizare ori de primire periodică a unui serviciu, a unei publicații sau a unui conținut, în schimbul unei taxe sau în mod gratuit.
• aborât — Termen extrem de rar, cu caracter arhaic sau regional, provenit din verbul 'a aborî' (variantă fonetică veche pentru a borî / a vomita); indică starea unui lucru care a fost murdărit cu vomă sau, în sens figurat și peiorativ, un obiect ori o situație care provoacă o repulsie fizică profundă, o greață extremă sau un dezgust profund.
• abordor — Persoană care abordează pe cineva, care inițiază cu ușurință un dialog, o interpelare sau o confruntare verbală; (în sens maritim istoric) navă militară sau corsar care execută manevra de abordaj asupra unei ambarcațiuni inamice; (adjectival) care manifestă o tendință accentuată sau o abilitate specifică de a aborda subiecți, probleme ori persoane.
• aborire — Acțiunea de a abori (a vomita, a vărsa) și rezultatul ei, folosită ca o variantă fonetică arhaică sau regională pentru substantivul verbal 'borâre'; procesul fiziologic de eliminare violentă și involuntară a conținutului gastric prin cavitatea bucală; (în sens figurat, peiorativ) acțiunea de a revărsa insulte, vulgarități sau vorbe grele într-un mod necontrolat.
• abotit — Formă regională sau populară atestată rar în graiurile din anumite zone ale României ca o variantă fonetică modificată pentru „boțit” sau „mototolit”; indică un obiect de îmbrăcăminte, o țesătură ori o suprafață metalică care și-a pierdut forma netedă prin presare, pliere sau lovire accidentală; (în sens figurat, despre chipul uman) care este obosit, ridat, marcat de supărare ori lipsit de prospețime în urma lipsei de somn.
• abrac — Formă regională sau arhaică atestată în documente istorice și registre vechi, folosită uneori ca o variantă fonetică sau o transformare locală pentru rație, fân sau nutreț uscat destinat vitelor sau cailor din cavalerie (provenind din terminologii administrative otomane sau slave); (în alte contexte izolate) o eroare de copiere ori o formă hipocoristică pentru anumite nume sau elemente de jargon tehnic învechit.
• abrașan — (Regional) Varietate de struguri românești cu boabe albe-verzui, cultivată local; (prin extensie) cal de o anumită rasă, adesea caracterizat ca fiind nărăvaș, iute la mânie sau având un aspect pestriț.
• abruptamente — (Rar, livresc) În mod abrupt; cu bruscă schimbi de direcție, ritm sau ton; fără tranziții line sau pregătire prealabilă; pe neașteptate sau sacadat.
• Absirt — Personaj din mitologia greacă (cunoscut și sub numele de Apsyrtos), fratele Medeei, ucis și dezmembrat de aceasta pentru a-și încetini tatăl (Eete) în urmărirea argonauților. În filozofia morală, hermeneutică și psihanaliza timpurie, numele lui este utilizat ca un arhetip conceptual sau metaforă pentru jertfa inocentă, fragmentarea brutală a legăturilor morale de sânge și sacrificiul de sine tragic în numele unei pasiuni oarbe sau al unei ambiții devastatoare.
• absolutoriu — 1. Adjectiv care are puterea, calitatea sau funcția de a absolvi, de a elibera, de a ierta sau de a dezlega pe cineva de o vină, de o pedeapsă ori de o obligație normativă anterioară. 2. Substantiv neutru (în dreptul istoric și canonic): act oficial, sentință sau certificat prin care se constată oficial absolvirea, nevinovăția sau îndeplinirea completă a unei îndatoriri morale sau juridice.
• absolva — Termen juridic și ecleziastic extrem de rar sau învechit, atestat în textele juridice românești de tranziție (secolele XVIII-XIX), utilizat ca sinonim pentru „absolvire” sau „absoluție”. În filozofia morală și istoria dreptului, cuvântul desemna actul formal ori decizia suverană prin care un acuzat era declarat liber de orice culpă etică sau penală, restaurându-i-se statutul social de om integru.
• absolvare — Formă substantivală arhaică sau rară a acțiunii de a absolvi, utilizată în trecut ca variantă grafică și fonetică pentru „absolvire”. În filozofia moralei și etică, termenul descria procesul dinamic de eliberare a unui individ de consecințele unei abateri normative, punând accentul pe actul asumat de iertare sau de ridicare a unei obligații morale.
• absolvi — 1. A ierta, a dezlega, a elibera pe cineva de o vină, de o pedeapsă sau de o acuzație; a declara nevinovat în urma unei analize juridice sau etice. 2. A termina în mod oficial un ciclu de învățământ, o școală sau cursuri de specializare. În filozofia morală și ontologie, verbul descrie actul suveran de restaurare a purității și demnității etice a unui subiect, conștiința fiind eliberată de sub povara normativă sau penală anterioară.
• absolvire — Acțiunea de a absolvi și rezultatul ei. 1. Iertare, dezlegare de o vină sau de o pedeapsă; declarare a nevinovăției. 2. Finalizare oficială a unui ciclu de studii sau a unei forme de învățământ. Din punct de vedere etic, absolvirea reprezintă trecerea formală într-un nou stadiu existențial, fie prin reabilitarea conștiinței spălate de vinovăție, fie prin recunoașterea publică a competenței morale și intelectuale a unui individ.
• absorbabil — Care poate fi absorbit, încorporat, dizolvat sau asimilat complet de către un corp, un mediu sau o structură majoră. În filozofia morală și ontologie, termenul este utilizat metaforic pentru a descrie acele elemente individuale, valori particulare sau doctrine secundare care dețin capacitatea structurală de a fi înglobate integral într-un sistem de gândire dominant sau într-o comunitate, pierzându-și treptat alteritatea.
• absorbire — Acțiunea de a absorbi și rezultatul ei; procesul de înglobare, asimilare sau încorporare completă a unui corp, a unei energii ori a unei influențe. În filozofia morală și ontologie, termenul descrie dinamica activă prin care un sistem ideologic major, o comunitate sau o datorie socială cronică asimilează deplin un individ, dizolvându-i autonomia etică pentru a-l integra într-o structură colectivă.