#obiceiuri

• adat — Termen utilizat în antropologia juridică și în istoria religiilor pentru a desemna ansamblul de legi cutumiare, obiceiuri tradiționale și norme nescrise care reglementează viața socială, familială și administrativă a comunităților musulmane (în special în Asia de Sud-Est, precum Indonezia și Malaezia). Acest sistem juridic tradițional coexistă adesea în mod structural cu legea islamică (Șaria) și cu legislația statală modernă.
• ajuna — A ține post (negru sau restrictiv) în ziua sau în perioada care precede o mare sărbătoare religioasă; a se abține total sau parțial de la mâncare și băutură ca act de purificare spirituală. În sens larg, a petrece timpul într-o stare de așteptare pioasă, respectând regulile tradiționale impuse în preziua unui eveniment solemn sau sacru.
• ajunar — Termen tradițional ce desemnează colindătorul (de obicei copil sau tânăr) care umblă din casă în casă în dimineata sau în preziua Crăciunului ori a Anului Nou pentru a vesti sărbătoarea și a primi daruri; prin extensie, darul (colacul, nucile, merele sau banii) oferit acestor colindători. În unele zone rurale, reprezintă și bățul special, împodobit, purtat de copii în timpul acestor datini.
• albanezește — În limba albaneză, conform obiceiurilor, spiritului sau tradițiilor specifice albanezilor; în felul sau în maniera caracteristică acestui popor balcanic. Adverbul se folosește cel mai frecvent în raport cu verbele de comunicare (a vorbi, a traduce) sau pentru a descrie un comportament ce respectă datinile tradiționale din Albania.
• aldămaș — Băutură sau cinste oferită de cel care face o achiziție importantă (sau de vânzător) pentru a sărbători și a valida simbolic încheierea unui târg, a unei vânzări sau a unei înțelegeri. Acest obicei rural și comercial, larg răspândit, are valoare de contract moral, considerându-se că tranzacția nu este completă sau purtătoare de noroc fără acest ritual social.
• aldaș — O cinste, o băutură sau un ospăț oferit în mod tradițional de cumpărător vânzătorului (sau invers) după încheierea cu succes a unei tranzacții comerciale importante, în special la cumpărarea de animale sau pământuri. Acest obicei simbolic are rolul de a pecetlui înțelegerea și de a aduce noroc și spor ambelor părți implicate în târg.
• aldovăni — Acțiunea populară de a aduna, a strânge sau a colecta daruri, alimente ori contribuții bănești de la membrii unei comunități rurale în cadrul unor obiceiuri tradiționale, ceremonii de nuntă sau colindat; prin extensie, a gospodări sau a agonisi resurse prin efort colectiv.
• aldovănit — Acțiunea tradițională de colectare a darurilor și contribuțiilor în cadrul comunităților rurale, sau starea bunurilor care au fost strânse prin acest obicei; ca substantiv neutru, desemnează perioada, ritualul sau rezultatul procesului de strângere a ofrandelor festive de la gospodari.
• amiezare — Acțiunea de a amieza și rezultatul ei; perioada tradițională de odihnă, siestă sau prânz luată de muncitori la mijlocul zilei. Acest termen abstract structural definește intervalul orar în care activitățile fizice exterioare sunt suspendate pentru refacerea resurselor energetice ale organismului în timpul lunilor toride de vară.
• antropofag — Individ sau animal care consumă carne de om; canibal. Ca adjectiv, descrie o persoană, o comunitate primitivă sau o specie de prădători care are comportamente ori obiceiuri alimentare bazate pe devorarea ființelor umane, fenomen întâlnit istoric în cadrul unor ritualuri războinice sau magico-religioase.
• antropofagie — Obiceiul sau practica de a consuma carne de om; canibalism. În antropologia culturală, acest fenomen structural este clasificat în endocanibalism (consumul membrilor propriului grup în scop ritual sau funerar) și exocanibalism (consumul inamicilor pentru a le dobândi forța), reprezentând o realitate documentată în cadrul unor comunități arhaice izolate.
• Anul Nou — Sărbătoare laică și religioasă de importanță globală care marchează începutul unui nou an calendaristic, fixată în structura calendarului gregorian pe data de 1 ianuarie; moment simbolic de tranziție marcat pretutindeni prin festivități, ritualuri ancestrale de înnoire a timpului, manifestări culturale și rezoluții personale.
• aprânz — Termen regional sau arhaic folosit în anumite comunități rurale din spațiul românesc pentru a desemna o masă luată înainte de prânzul principal, echivalentă cu o gustare de dimineață sau un mic dejun mai consistent. Acest obicei structural legat de organizarea zilei de muncă la câmp servea la asigurarea energiei necesare țăranilor înaintea arșiței mari a amiezii.
• arapnic — Bici mare și greu, împletit din curele de piele, prevăzut cu un mâner scurt din lemn, utilizat tradițional de păstori, căruțași sau surugii pentru a mâna animalele de povară ori vitele. În context cultural, zgomotul puternic produs de plesnitul arapnicului era folosit ritualic în satele românești în timpul sărbătorilor de iarnă (cum ar fi la Plugușor) pentru a alunga spiritele rele și a ura un an mănos.
• armânește — În limba sau dialectul aromânilor (armânilor); în felul, după obiceiul sau maniera aromânilor. Termenul se folosește cel mai frecvent în structuri verbale legate de comunicare pentru a indica utilizarea graiului nativ neo-latin sud-dunărean, dar și pentru a descrie adoptarea unui comportament specific acestei comunități.
• armăsărit — Dregătorie mică sau taxă feudală percepută istoric în Principatele Române pentru dreptul de prăsilă, folosirea armăsarilor domnești sau înregistrarea cailor de rasă în catastifele curții. De asemenea, în sens etnografic, termenul poate descrie un obicei tradițional agrar sau ritual legat de selecția, măsurarea și binecuvântarea tinerilor armăsari înainte de trimiterea lor la pășunatul de primăvară.
• așezătoare — Adunare populară rurală tradițională, organizată de regulă în serile de iarnă, unde participanții (mai ales femeile și tinerii) se strâng într-o casă pentru a lucra diverse obiecte artizanale (tors, țesut, cusut), pentru a povesti, a cânta și a glumi. Acest fenomen structural constituie un pilon esențial al socializării comunitare arhaice, asigurând transmiterea delicată a folclorului și a tradițiilor de la o generație la alta.
• asiaticește — În felul sau după obiceiul asiaticilor; în manieră asiatică. Acest termen este utilizat în mod curent pentru a descrie comportamente, tradiții, stiluri de viață, modalități de preparare culinară sau forme de expresie estetică specifice popoarelor de pe continentul asiatic, având adesea o nuanță plastică sau literară în discurs.
• azâmă — Formă regională sau variantă fonetică fără diacritizarea modernă standard (azimă) pentru turta nedospită pregătită exclusiv din făină și apă, fără adaos de ferment sau drojdie, coaptă pe lespede ori în spuză. În tradiția satelor din anumite zone etnografice, acest produs reprezintă o formă de pâine arhaică, cu un puternic rol structural în practicile rituale comunitare, fiind asociată cu simplitatea alimentației rurale și puritatea spirituală a ofrandelor.
• azămioară — Formă diminutivală, regională și afectivă a substantivului 'azăm' sau 'azimă', desemnând o turtă nedospită de dimensiuni mici, preparată delicat din făină albă și apă. În obiceiurile folclorice și ritualurile tradiționale din anumite regiuni, această mică azămioară era coaptă special pentru copii, ca ofrandă ritualică în cadrul pomenirilor sau ca simbol al ospitalității și apropierii familiale în comunitățile rurale vechi.