#curba

• abate2 (vb.) — A se îndepărta de la o direcție, de la o regulă, de la un traseu stabilit sau a schimba cursul normal al unui fenomen. În psihologia comportamentală, se folosește când un pacient se abate de la tratament (non-complianță), iar în epidemiologie descrie momentul în care o curbă pandemică se abate de la modelul predictiv inițial datorită intervențiilor sanitare.
• adiabată — Curbă care reprezintă grafic într-un sistem de coordonate (cum ar fi diagrama Clapeyron) evoluția stării unui sistem termodinamic în timpul unui proces adiabatic, adică o transformare care se desfășoară fără schimb de căldură cu mediul exterior. Acest element structural matematic reflectă relațiile dintre presiune, volum și temperatură în condiții de izolare termică perfectă.
• adoi — Formă regională sau variantă istorică a verbului 'a îndoi'; a curba, a flexa sau a strânge o piesă metalică, un element de lemn ori un material textil dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; a reduce la jumătate prin pliere structurală. Acest termen se întâlnește în graiurile transilvănene sau în jargonul vechilor meșteșugari, fiind înlocuit complet în uzul standard de 'îndoi'.
• adoire — Acțiunea de a adoi și rezultatul ei; îndoire, curbare, flexare sau pliere realizată asupra unui obiect flexibil ori maleabil. Reprezintă substantivul verbal de acțiune derivat din verbul regional 'adoi', fiind o formă lexicală rară utilizată în trecut în atelierele meșteșugărești înainte ca termenul modern 'îndoire' să se generalizeze.
• adoit — Care a fost îndoit, curbat, flexat sau pliat dintr-o poziție dreaptă într-una unghiulară; obiect sau material maleabil a cărui formă geometrică a fost modificată prin aplicarea unei forțe mecanice. Reprezintă forma de participiu trecut a verbului regional 'adoi', fiind utilizat astăzi extrem de rar, exclusiv în texte literare ce reconstituie graiul meșteșugarilor din trecut.
• agâmbare — Acțiunea de a agâmba și rezultatul ei; procesul fizic sau mecanic prin care un obiect rigid (precum o sârmă, o bară metalică sau un cui) este îndoit, încovoiat sau curbat în formă de cârlig. Reprezintă o formă nominalizată utilizată în limbajul gospodăresc sau mesteșugăresc tradițional pentru a defini deformarea unghiulară controlată a unui material.
• amilogramă — Diagramă sau curbă grafică înregistrată de un amilograf, care redă variația vâscozității unei suspensii de făină sau amidon în raport cu temperatura și timpul. Această reprezentare structurală permite determinarea precisă a punctului de început al gelatinizării, a vâscozității maxime și a ratei de degradare enzimatică a pastei analizate.
• analemă — Curba în formă de opt alungit (sau semnul infinitului asimetric) reprezentată pe o diagramă sau pe globul terestru, obținută prin fotografierea succesivă a Soarelui de-a lungul unui an calendaristic exact la aceeași oră și din același loc fizic fix. Acest fenomen vizual structural este rezultatul direct al înclinării axei de rotație a Pământului combinat cu excentricitatea orbitei sale eliptice în jurul Soarelui, fiind utilizat istoric în gnomonică pentru calibrarea cadranelor solare și calcularea corectă a ecuației timpului.
• antipodară — O curbă geometrică plană sau figură derivată obținută ca loc geometric al picioarelor perpendicularelor duse dintr-un punct fix (numit pol) pe normalele unei curbe date; de asemenea, poate defini o proprietate structurală legată de podare în geometria analitică superioară. Acest concept este utilizat în studiul proprietăților cinematice și al transformărilor geometrice complexe ale liniilor.
• anvelopant — Care înconjoară, îmbracă, acoperă sau izolează complet o structură, un corp sau un ansamblu de elemente; în matematică și fizică, descrie o curbă, o suprafață sau o funcție (anvelopă) care este tangentă la o întreagă familie de alte curbe ori forme înrudite, definindu-le perimetrul exterior maxim.
• arcare — Acțiunea de a arca și rezultatul ei; proces fizic, geometric sau structural prin care un obiect, o linie, o suprafață sau un element de construcție este îndoit, curbat sau modelat sub formă de arc. În ingineria civilă și arhitectură, reprezintă configurarea curbată a structurilor de rezistență pentru a distribui optim sarcinile gravitaționale.
• arcat — Care are o formă curbată, îndoită sau boltită în formă de arc; element structural sau geometric configurat special pentru a distribui greutatea ori pentru a urma o traiectorie concavă sau convexă. În arhitectură, descrie o deschidere, un tavan sau un pod sprijinit pe arcade mecanice.
• arciuire — Variantă regională, fonetică sau arhaică pentru termenul 'arcuire'; acțiunea de a îndoi sau de a curba un obiect flexibil sub formă de arc și rezultatul ei; proces structural prin care un material elastic (lemn, metal sau plastic) este supus unei forțe de torsiune sau tensiune mecanică pentru a obține o formă concavă ori convexă. În sens meșteșugăresc, arciuirea descrie fasonarea manuală a elementelor de rezistență din structura căruțelor, a butoaielor ori a arcurilor tradiționale de vânătoare.
• arciuit — Care a fost supus procesului de arciuire; obiect, element de construcție sau material care prezintă o formă curbată, îndoită, bombată sau arcuită în mod intenționat. În sens structural, descrie o piesă aflată în stare de tensiune elastică constantă sau un element arhitectural de tip boltă ori arc de cerc care distribuie greutatea încărcăturii către pilonii de susținere.
• arcuat — Care are o formă curbată, îndoită sau boltită în formă de arc; care prezintă o linie geometrică continuă arcuită. În arhitectură, descrie o structură susținută de elemente curbate sau un gol de ușă ori fereastră terminat printr-un arc de cerc. În anatomie, termenul este utilizat pentru a defini diverse formațiuni structurale, ligamente sau artere care urmează o traiectorie încovoiată (cum ar fi artera arcuată a piciorului).
• arcui — A da unui obiect o formă de arc, a curba, a îndoi sau a bolti mecanic; a se îndoi sub greutatea unei sarcini ori sub acțiunea unei forțe exterioare căpătând o linie concavă sau convexă. În sens structural, definește proprietatea unui corp elastic de a se deforma temporar fără a se rupe și de a reveni ulterior la forma inițială.
• arcuire — Acțiunea de a arcui și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau biologic prin care un corp elastic, o structură materială ori o linie anatomică se curbează, se îndoaie sau își modifică flexibilitatea geometrică sub acțiunea unei forțe externe sau a unei tensiuni interne. În design și artă, reprezintă o proprietate estetică ce conferă dinamism și armonie formelor exterioare, în timp ce în inginerie definește capacitatea structurală a unui ansamblu de a absorbi șocuri kinestezice prin deformații reversibile.
• arcuit — Care a fost supus procesului de arcuire; obiect, element structural sau profil geometric adus în formă de arc, curbat sau încovoiat cu precizie microscopică. În sens funcțional, descrie starea finală a unui corp elastic tensionat structural (cum ar fi un arc pregătit pentru tragere) sau aspectul exterior curbat al unor elemente arhitecturale folosite pentru a înfrumuseța fațadele clădirilor monumentale.
• arcuitor — Persoană sau dispozitiv mecanic specializat care realizează curbarea ori fasonarea materialelor sub formă de arc; element structural sau unealtă care exercită o forță de tensionare elastică pentru a arcui o componentă mecanică sau industrială. Ca adjectiv, descrie un factor, o forță sau un mecanism care are proprietatea sau capacitatea de a curba ori de a imprima o traiectorie curbă sau o formă concavă/convexă unui corp flexibil.
• areciui — Variantă fonetică regională sau formă arhaică întâlnită în anumite graiuri rurale pentru verbul 'a arciui' (sau 'a arcuie'); acțiunea de a îndoi, a curba sau a fasona un material flexibil (lemn, bare metalice) sub formă de arc de cerc. În sens meșteșugăresc tradițional, termenul descrie procesul prin care rotarii sau dogarii modifică axa geometrică structurală a componentelor din lemn prin expunere la aburi ori căldură pentru a le spori plasticitatea.