#cupru

• Acalypha wilkesiana — Specie de arbust tropical peren din genul Acalypha, originară din insulele Pacificului de Sud (Vanuatu, Fiji), remarcabilă prin frunzișul său spectaculos, multicolor și asimetric. Frunzele sale mari, dințate și adesea ondulate prezintă tipare cromatice complexe în nuanțe de bronz, cupru, roșu, roz și crem. În horticultură, este utilizată pe scară largă pentru crearea de garduri vii în climatele calde sau ca plantă de accent în sere și interioare datorită valorii sale vizuale deosebite.
• acvaforte — Procedeu artistic de gravare a plăcilor metalice (în special de cupru sau zinc) prin intermediul acțiunii corozive a acidului azotic, urmat de imprimarea desenului obținut pe hârtie; de asemenea, denumire tradițională dată acidului azotic diluat folosit în acest scop. Acest termen structural descrie o tehnică fundamentală în artele grafice, renumită pentru precizia liniilor și profunzimea texturilor realizate.
• alait — Mineral rar din clasa arseniaților, de natură structurală complexă, ce se prezintă sub formă de agregate cristaline microscopice sau cruste eflorescente; compus chimic natural ce conține arsenic și cupru hidratat, întâlnit ocazional în zonele de oxidare ale zăcămintelor polimetalice. Acest mineral prezintă un interes deosebit pentru colecționari și cercetătorii geologi datorită rarității sale și a condițiilor specifice de formare.
• alamă — Aliaj structural de culoare galben-aurie compus în principal din cupru și zinc, în proporții variabile, caracterizat printr-o ductilitate ridicată, rezistență deosebită la coroziune și calități acustice remarcabile. În sens industrial și artistic, este utilizat pe scară largă la fabricarea instrumentelor muzicale de suflat, a pieselor de precizie, a armăturilor sanitare și a obiectelor decorative datorită ușurinței cu care poate fi turnat, laminat sau prelucrat mecanic.
• alambic — Aparat sau instalație tradițională utilizată pentru distilarea lichidelor, compus structural dintr-un cazan de fierbere, un capac sau capitel de colectare a vaporilor și un tub de răcire în formă de serpentină; dispozitiv metalic (adesea din cupru) folosit istoric în alchimie și laboratoare, iar în prezent pe scară industrială și gospodărească pentru extragerea uleiurilor esențiale, a parfumurilor și pentru fabricarea băuturilor alcoolice distilate.
• alfenid — Aliaj metalic inoxidabil format din cupru, zinc, nichel și fier, utilizat pe scară largă ca bază pentru argintarea tacâmurilor, a obiectelor de menaj și a pieselor decorative. Descoperit în Franța în secolul al XIX-lea de către chimiștii Halphen, termenul denumește un material maleabil, rezistent la coroziune, care imită aspectul argintului masiv la un cost mult mai redus.
• alpaca — Mamifer rumegător domestic de talie medie din America de Sud (Vicugna pacos), din familia Camelidae, crescut pentru lâna sa lungă, fină și mătăsoasă. În industria textilă, reprezintă țesătura sau firul de lână de înaltă calitate obținut de la acest animal; în metalurgie, definește un aliaj din cupru, zinc și nichel (argint german), cu aspect alb-strălucitor, folosit la fabricarea tacâmurilor și a obiectelor decorative.
• Antofagasta — Oraș-port major și municipalitate din nordul statului Chile, situat pe coasta Oceanului Pacific și funcționând ca capitală a regiunii omonime. Amplasat structural în marginea deșertului Atacama, acest centru urban este un pilon economic fundamental al țării, fiind recunoscut istoric și global pentru exportul masiv de minereuri (în special cupru și salpetru) și pentru infrastructura sa industrială și portuară de precizie.
• antrehiță — Un mineral rar din clasa sulfaților hidratați, care conține cupru și aluminiu, cristalizat în sistemul monoclinic. Descoperit de obicei ca un produs secundar de alterare în zonele de oxidare ale zăcămintelor de cupru hidrotermale, acest mineral se prezintă sub formă de agregate microcristaline sau cruste subțiri de culoare albastru-verzuie deschis până la turcoaz.
• aquaforte — Procedeu de gravură pe plăci de cupru sau zinc prin intermediul acțiunii corozive a acidului azotic; de asemenea, termenul desemnează lucrarea artistică realizată prin această tehnică structurală, caracterizată prin linii fine și nuanțe catifelate obținute prin imprimarea pe hârtie a plăcii gravate.
• arămar — Meșter specializat în prelucrarea aramei (cuprului), ocupându-se cu făurirea, repararea sau suflarea vaselor, cazanelor și a altor obiecte de uz casnic ori industrial din acest metal. În vechea organizare administrativă a breslelor, arămarii reprezentau o clasă importantă de artizani ce asigurau utilajele necesare distilării și prelucrării fluidelor.
• arămare — Acțiunea de a arăma și rezultatul ei; procesul tehnologic sau meșteșugăresc de acoperire, placare ori suflare a unui obiect cu un strat subțire de aramă (cupru) pentru protecție sau ornamentare. În sens figurat, reprezintă dobândirea unei nuanțe roșiatice-brune de către frunze, fructe sau pielea expusă la soare.
• arămărie — Atelierul în care se prelucrează aramă (cuprul) sau magazinul unde se vând obiecte făurite din acest metal; meșteșugul arămarului sau totalitatea produselor din aramă dintr-o gospodărie ori comunitate. În trecut, arămăriile reprezentau centre economice vitale în piețele marilor târguri medievale românești.
• arămat — Acoperit, placat sau suflat cu un strat protector de aramă (cupru); care a dobândit culoarea, reflexele sau aspectul acestui metal în urma expunerii la intemperii, soare ori căldură. Ca adjectiv provenit din participiu, termenul este utilizat atât în contexte meșteșugărești tradiționale, cât și în metafore literare legate de natură.
• arame — Formă de plural acceptată (alături de arămi) pentru substantivul comun aramă, desemnând eșantioane de cupru, obiecte realizate din acest metal sau sortimente industriale de tablă și aliaje cu bază de cupru. De asemenea, poate reprezenta forma de indicativ imperfect, persoana I singular sau persoana a III-a plural a verbului 'a ara' (eu aram, ei arau), descriind acțiunea trecută și continuă de prelucrare de bază a solului cu plugul.
• arămeasă — Soția meșterului arămar sau femeie specializată în curățarea, finisarea și lustruirea vaselor și obiectelor de uz casnic realizate din aramă (cupru). Termenul este un derivat profesional de gen feminin extrem de rar, întâlnit în documentele breslelor medievale urbane sau în inventarele gospodărești din regiunile unde prelucrarea metalelor neferoase era o ocupație de bază.
• aramgiu — Formă regională sau arhaică rară obținută prin modificarea fonetică a termenului arămar; meșter specializat în prelucrarea manuală a aramei (cuprului), ocupându-se cu fabricarea sau repararea cazanelor, vaselor de bucătărie și a altor obiecte utilitare sau decorative. Termenul reflectă împrumuturile și sufixările profesionale de tip balcanic active în perioada medievală și modernă timpurie în Țările Române.
• arămi — A da o nuanță roșiatică-brună, strălucitoare, specifică aramei; a căpăta reflexe de cupru sub acțiunea soarelui, a toamnei sau a focului. În sens tehnic, verbul reprezintă acoperirea unui obiect cu un strat fin de cupru, în timp ce în limbajul literar este folosit pentru a descrie transformarea cromatică a naturii în sezonul autumnal sau bronzarea pielii.
• arămioară — Formă diminutivală a substantivului 'aramă', folosită în limbajul popular, poetic sau în basme pentru a desemna o bucată mică de aramă, o monedă veche din cupru ori un obiect fin și drag realizat din acest metal. Termenul poartă o puternică încărcătură afectivă și evocă elementele tradiționale ale gospodăriei rurale.
• arămire — Acțiunea de a (se) arămi și rezultatul ei; dobândirea unei nuanțe roșiatice-brune cu reflexe metalice de către frunziș, fructe sau pielea expusă la soare. În sens tehnic meșteșugăresc, reprezintă procesul de acoperire a unui obiect din alt metal cu un strat protector de cupru (arămare).