#asma

• acariobiont — Organism sau unitate biologică celulară lipsită structural de un nucleu celular individualizat și bine definit. Termenul este utilizat sinonim cu cel de acariot și servește în biologia fundamentală pentru a descrie formele de viață primitive sau celulele aflate în stadii evolutive timpurii unde materialul genetic (ADN sau ARN) nu este delimitat de o membrană nucleară, ci este dispersat direct în citoplasmă.
• adenocit — Celulă epitelială specializată cu rol în secreția glandulară, caracterizată printr-un aparat Golgi foarte bine dezvoltat și numeroase granule de secreție în citoplasmă. Această unitate structurală și funcțională alcătuiește parenchimul glandelor exocrine și endocrine, fiind responsabilă de sinteza și eliberarea de hormoni, enzime sau alte fluide corporale.
• adiazmă — Variantă fonetică regională întâlnită în graiurile transilvănene și bănățene pentru substantivul 'agheasmă' (sau agheazmă); reprezintă apa sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase ortodoxe sau catolice, utilizată structural în ritualurile de purificare, binecuvântare a caselor și alungare a spiritelor necurate. Termenul păstrează o puternică valoare cutumiară în viața spirituală a comunităților rurale.
• agheasmă — Apă sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase speciale (sfințirea mică sau sfințirea mare a apei), prin invocarea Duhului Sfânt, utilizată în Biserica Ortodoxă și Catolică pentru binecuvântare, purificare structurală, stropirea caselor, a obiectelor de cult și vindecare spirituală; slujba religioasă în cadrul căreia se sfințește această apă.
• agheasmatar — Vas mare de metal, piatră ori marmură utilizat în bisericile ortodoxe pentru păstrarea aghesmei (apei sfințite); mic pavilion, foișor deschis sau construcție ușoară situată în curtea unei mănăstiri ori biserici, unde se săvârșește slujba sfințirii apei la marile sărbători; carte de cult (numită și Molitfelnic) care conține rânduiala sfințirii apei și alte slujbe bisericești mici.
• agheasmatoriu — Formă arhaică sau variantă rară pentru agheasmatar; vas sfințit destinat păstrării apei sfințite ori spațiu ecleziastic restrâns amenajat în interiorul sau în proximitatea lăcașului de cult pentru oficierea ritualului sfințirii apei. Se întâlnește în manuscrisele bisericești vechi și în inventarele mănăstirești de secol XVIII.
• agheazmă — Variantă ortografică pentru agheasmă sau aghiazmă; apa care a fost sfințită de preot prin ritualul liturgic al epiclezei (invocarea Duhului Sfânt). Este utilizată pe scară largă în cultul creștin răsăritean pentru stropirea penitenților, curățirea locurilor profane, alungarea duhurilor necurate și sfințirea obiectelor domestice sau bisericești.
• agheazmatar — Variantă ortografică și lexicală recunoscută pentru agheasmatar; vas metalic de dimensiuni mari, potir monumental sau fântână ritualică utilizată în lăcașurile de cult de tradiție bizantină pentru stocarea apei sfințite. Desemnează, de asemenea, pavilionul exterior acoperit în care comunitățile ecleziastice celebrează sfințirea apei, precum și manualul liturgic ce conține aceste rânduieli.
• aghiamant — Formă rară, deformată popular sau regională pentru termenul agheasmatar; vas sfințit utilizat în lăcașurile de cult pentru păstrarea apei sfințite ori, prin extensie, slujba sfințirii apei oficiată de preot la praznicele creștine. Se întâlnește în graiurile din sudul țării sau în texte bisericești manuscrise.
• aghiaș — Termen rar sau regional utilizat în trecut în unele comunități rurale din vestul țării pentru a desemna un mic recipient portabil de lemn ori de metal, folosit la transportul apei de izvor ori, în sens ecleziastic, o variantă populară alterată fonetic pentru persoana care îl însoțește pe preot cu apa sfințită.
• aghiasmă — Variantă ortografică și fonetică foarte răspândită pentru agheasmă; apa sfințită de preot în cadrul unei slujbe religioase ritualice prin invocarea Duhului Sfânt. Este utilizată în Biserica Ortodoxă pentru stropirea penitenților, binecuvântarea caselor, purificarea obiectelor liturgice și ca element de tămăduire spirituală.
• aghiasmatar — Variantă ortografică și fonetică curentă pentru agheasmatar; potir monumental, vas mare de metal sau bazin de piatră folosit în lăcașurile de cult ortodoxe pentru sfințirea și păstrarea apei sfințite (agheasmă). Desemnează, de asemenea, micul foișor deschis din curtea mănăstirilor unde se oficiază sfințirea mare a apei la praznice, precum și cartea de cult ce cuprinde aceste rânduieli.
• aghiasmator — Formă rară, arhaică sau deformată popular pentru cel ce stropește cu agheasmă sau pentru vasul sfințit de cult (aghiasmatar); în graiurile locale, poate indica persoana (cantor, paracliser) care îl însoțește pe preot cu vasul de apă sfințită în timpul sfințirii caselor de Bobotează.
• aghiazmă — Variantă lingvistică și ortografică standard, extrem de utilizată în vorbirea curentă și în textele bisericești pentru agheasmă; apa sfințită de preot prin invocarea Duhului Sfânt în cadrul unei slujbe speciale. În cultul ortodox, reprezintă un element de sfințire structurală și curățire spirituală folosit pentru stropirea credincioșilor, a caselor și a obiectelor liturgice.
• aghimant — Formă rară, deformată popular sau regională pentru termenul agheasmatar; vas sfințit utilizat în lăcașurile de cult pentru păstrarea apei sfințite ori, prin extensie, slujba sfințirii apei oficiată de preot la praznicele creștine. Se întâlnește în graiurile din sudul țării sau în texte bisericești manuscrise.
• aiasmă — Variantă fonetică regională și populară (întâlnită cu precădere în graiurile din Moldova și Transilvania) pentru cuvântul agheasmă; apă sfințită de preot în cadrul unor ritualuri sau slujbe creștine (cum ar fi Boboteaza). Această apă ritualică este investită structural de credincioși cu proprietăți tămăduitoare, purificatoare și de alungare a spiritelor rele, fiind păstrată în case ca un obiect sacru.
• aiazmă — Variantă fonetică regională și arhaică, întâlnită cu precădere în anumite graiuri populare românești sau texte vechi bisericești, pentru cuvântul agheasmă; apă sfințită de preot prin rugăciuni și ritualuri specifice. Este folosită de credincioși pentru purificarea caselor, tămăduirea bolilor și alungarea simbolică a forțelor obscure.
• albumină — Proteină macromoleculară solubilă în apă și în soluții saline diluate, coagulabilă la căldură, prezentă în cantități mari în plasma sanguină, în limfă, în albușul de ou și în semințele unor plante, având un rol esențial în menținerea presiunii osmotice și în transportul substanțelor nutritive.
• albuminemie — Prezența și concentrația albuminei în plasma sanguină; test de laborator clinic utilizat pentru determinarea cantitativă a acestei fracțiuni proteice, fiind un indicator fundamental al stării de nutriție, al funcției de sinteză a ficatului și al permeabilității glomerulare a rinichilor.
• alcaloză — Perturbare a echilibrului acido-bazic din organism, caracterizată prin creșterea pH-ului plasmatic peste valoarea normală de 7,45, ca urmare a acumulării de substanțe alkaline (baze) sau a pierderii excesive de acizi. Poate fi de natură metabolică (provocată de vărsături severe sau ingestie de bicarbonat) ori respiratorie (cauzată de hiperventilație).