#apicultura

• afuma — A expune un obiect, un spațiu sau un aliment la acțiunea directă a fumului pentru a-l conserva, aromatiza, dezinfecta sau înnegri; a găti o mâncare dându-i un gust neplăcut de ars din cauza lipsei de apă sau a focului prea puternic. În sens apicol, descrie acțiunea de a liniști albinele prin intermediul unui dispozitiv special ce emană fum.
• afumător — Ca substantiv, desemnează un dispozitiv portabil metalic utilizat în apicultură pentru a produce fum prin arderea unor materiale vegetale, având rolul de a liniști albinele în timpul intervențiilor la stup; de asemenea, poate indica persoana care se ocupă cu afumarea cărnii. Ca adjectiv, descrie un element chimic, un tip de lemn ori un dispozitiv care generează sau reține fumul.
• albinar — Persoană specializată în creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor în scopul obținerii mierii, cerii sau a altor produse apicole derivate. În sens vechi sau regional, desemnează un stupar ori prisăcar care practică această meserie conform tradițiilor locale.
• albinare — Loc special amenajat, adăpost structural sau complex de stupi unde sunt crescute și îngrijite albinele; prisacă ori stupină. Reprezintă de asemenea o variantă lexicală secundară pentru acțiunea colectivă sau procesul de organizare a unei activități apicole.
• albinăret — Mulțime de albine considerată global; totalitatea albinelor dintr-un stup, dintr-o stupină sau dintr-o anumită regiune geografică; roi masiv de insecte melifere. Este un termen colectiv arhaic sau regional utilizat în trecut în satele cu tradiție apicolă.
• albinărie — Loc special amenajat unde sunt amplasați stupii și unde se cresc albinele; prisacă sau stupină; îndeletnicirea sau meșteșugul creșterii albinelor, cuprinzând totalitatea cunoștințelor și tehnicilor necesare exploatării acestora. În sens colectiv, poate desemna o masă mare de albine în mișcare.
• albinărit — Ocupația, meșteșugul sau ramura agriculturii care se ocupă cu creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor pentru obținerea mierii și a altor produse derivate; apicultură sau stupărit. Din punct de vedere istoric, reprezenta și darea sau birul feudal perceput pe stupi în țările românești.
• apicol — Care aparține apiculturii sau stupăritului, privitor la apicultură; care se referă la creșterea și exploatarea albinelor în scopul obținerii de miere, ceară, polen sau propolis (de exemplu, bazin apicol, inventar apicol, produs apicol).
• apicultoare — Persoană de sex feminin specializată în creșterea, îngrijirea și exploatarea coloniilor de albine; femeie care practică stupăritul ca profesie sau activitate recreativă, ocupându-se cu managementul stupilor și recoltarea produselor apicole (miere, ceară, polen, propolis).
• apicultor — Persoană specializată în apicultură; crescător de albine care se ocupă cu organizarea stupinei, întreținerea coloniilor, stimularea producției biologice și extragerea mierii, a cerii sau a altor produse derivate din activitatea albinelor.
• apicultură — Ramură a zootehniei și a agriculturii care se ocupă cu studiul, creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor în scopul obținerii de produse apicole (miere, ceară, polen, propolis, lăptișor de matcă, venin), precum și pentru polenizarea culturilor agricole entomofile.
• apifug — Substanță chimică, preparat natural sau compus utilizat pentru a îndepărta, a respinge sau a goni albinele dintr-o anumită zonă; care are proprietatea de a alunga insectele din familia Apidae fără a le produce vătămări corporale, facilitând recoltarea mierii sau tratamentele fitosanitare.
• apoiț — Termen tehnic arhaic sau regional ce desemnează un rest de ceară inferioară, o spumă reziduală sau o soluție apoasă rezultată din topirea secundară ori spălarea fagurilor de albine, utilizată în trecut la confecționarea lumânărilor ieftine sau în diverse procese gospodărești; ceară slabă. În graiurile vechi, cuvântul făcea trimitere la subprodusele apicole valorificate meșteșugărește.
• apoiți — A spăla, a subția sau a curăța fagurii de albine ori resturile de ceară cu ajutorul apei calde, în vederea separării reziduurilor grosiere și a colectării fracțiunilor cearoase inferioare; a prelucra primar subprodusele apicole prin fierbere domestică. În graiurile meșteșugărești vechi, termenul descria o fază preliminară din tehnologia tradițională de rafinare a cerii.
• arahnoză — O afecțiune parazitară sau o boală infecțioasă specifică albinelor sau altor insecte folositoare, provocată de infestarea masivă cu diverși acarieni sau alte mici arahnide parazite (cum ar fi genul Acarapis). Boala afectează sistemul respirator sau integritatea cutanată a insectei-gazdă, determinând o slăbire accentuată a coloniei și pierderi economice mari în apicultură dacă nu este tratată la timp cu acaricide specifice.
• Aristaeus — Divinitate minoră din mitologia greacă, fiu al zeului Apollo și al nimfei Cyrene, venerat ca zeu protector al agriculturii, al vânătorii și al meșteșugurilor rurale. Acestuia i se atribuie în tradiția antică civilizarea oamenilor prin predarea unor tehnici esențiale precum apicultura, cultivarea măslinilor, obținerea uleiului și închegarea laptelui pentru producerea brânzeturilor.
• Aristeu — Divinitate binefăcătoare minoră din mitologia greacă, fiul zeului Apollo și al nimfei Cyrene, venerat ca protector al păstorilor, al vânătorilor și al turmelor. Aristeu este considerat în mod tradițional cel care i-a învățat pe oameni secretele apiculturii, cultivarea măslinilor, prelucrarea lactatelor (brânzeturilor) și utilizarea uleiului, fiind o figură simbolică a civilizației rurale și a artelor agrare.