#apare

• Absolon — Personaj literar celebru din opera lui Geoffrey Chaucer ('Povestirile din Canterbury' - Povestea Millerului), caracterizat prin cochetărie excesivă, vanitate ridicolă și o preocupare obsesivă pentru curățenie și aparențe morale. În filozofia moravurilor, etică și critică, numele lui Absolon este utilizat ca un tipar comportamental pentru ipocrizia măruntă, puritanismul de fațadă și prăbușirea comică a pretențiilor de virtute în fața realității vulgare.
• adăpăciune — Formă substantivală arhaică, populară sau regională utilizată în trecut în locul termenului standard modern 'adăpare' sau 'adăpat'; acțiunea ritualică sau gospodărească de a da apă de băut vitelor ori turmelor la râu, fântână sau jgheab, ori locul propriu-zis unde se desfășura această activitate în cadrul comunităților pastorale vechi.
• adăpare — Acțiunea de a adăpa și rezultatul ei; procesul gospodăresc sau zootehnic prin care se asigură apa de băut necesară animalelor domestice (vite, cai, oi) pentru menținerea sănătății și a randamentului productiv. În sens larg, termenul desemnează și totalitatea operațiunilor de hidratare a șeptelului la jgheaburi, fântâni sau instalații automatizate.
• adăpătură — Formă substantivală arhaică sau populară utilizată în trecut pentru a desemna acțiunea de adăpare a animalelor ori rezultatul acestui proces; de asemenea, poate indica cantitatea de apă oferită unui animal la o singură adăpare sau porțiunea reziduală de apă amestecată cu impurități rămasă pe fundul unui jgheab după ce vitele au terminat de băut.
• antidecapant — Substanță chimică, amestec sau compus adăugat într-o soluție acidă de decapare pentru a încetini, a limita sau a împiedica atacul coroziv asupra metalului de bază, acționând exclusiv asupra oxizilor și impurităților de la suprafață; inhibitor de decapare. Ca adjectiv, descrie un produs, un tratament sau un efect care protejează structura metalică în timpul proceselor industriale de curățare chimică.
• apar — Formă de persoana a I-a singular (prezent indicativ / conjunctiv) sau persoana a III-a plural (prezent indicativ) a verbului intranzitiv 'a apărea'; acțiunea de a deveni vizibil, de a se arăta ochilor, de a se manifesta public, de a fi publicat (despre cărți / reviste) sau de a se ivi în mod neașteptat într-un anumit loc.
• apare — Formă de persoana a III-a singular (prezent indicativ) a verbului intranzitiv 'a apărea'; marchează momentul sau starea în care un obiect, un fenomen ori o persoană devine vizibilă, se arată privirii, se publică (despre o carte) sau se manifestă brusc în realitate.
• apărea — A deveni vizibil, a ieși la iveală dintr-un loc ascuns sau neclar; a se arăta privirii în mod neșteptat ori treptat. În sens larg, definește procesul de a lua ființă, a lua naștere, a se publica o operă literară sau a se manifesta un fenomen clinic, social ori economic care nu exista anterior în acel mediu.
• apareiaj — Variantă tehnică învechită sau neologică (preluată din franceză) pentru 'aparataj'; ansamblu format din aparate electrice, întrerupătoare, relee și dispozitive de comutație utilizat pentru echiparea tablourilor electrice și gestionarea rețelelor de distribuție a energiei.
• aparent — Care pare real, adevărat sau existent, dar care în realitate poate fi înșelător ori diferit de starea de fapt; care se manifestă doar la suprafață, fiind ușor de observat, dar lipsit de o bază structurală profundă sau de o certitudine absolută. Ca adverb, exprimă o probabilitate bazată strict pe prima impresie vizuală ori logică.
• aparență — Aspect exterior, formă superficială sau impresie primă sub care se prezintă o persoană, un obiect ori o situație, care de multe ori nu corespunde cu esența structurală sau cu adevărul ascuns din spatele ei; iluzie vizuală ori morală ce poate induce în eroare un observator neatenți.
• apărere — Formă arhaică, regională sau defectuoasă pentru acțiunea de a apărea sau starea a ceea ce apare; apariție, nălucire, viziune trecătoare ori părere înșelătoare. În anumite graiuri vechi, se folosea izolat pentru a descrie o iluzie optică ori manifestarea subită a unui element spiritual în spațiul terestru.
• apăresc — Formă verbală regională, hibridă sau arhaică utilizată uneori în graiurile populare ca echivalent pentru indicativul prezent al verbului 'apărea' (cu sensul de a se ivi) sau derivată structural prin confuzie morfologică cu modelul verbelor de conjugarea a IV-a terminating în sufixul '-esc'. Reflectă o dinamică arhaică de adaptare a formelor de mișcare vizuală în graiul vorbit.
• apareunie — Imposibilitate fizică, patologică sau psihologică de a realiza actul sexual (coitul). Această afecțiune structurală sau funcțională severă poate fi determinată de anomalii anatomice congenitale, spasme musculare involuntare intense (vaginism) sau traume psihologice profunde, necesitând abordare medicală multidisciplinară.
• aparință — Variantă ortografică și fonetică învechită a cuvântului 'aparență', utilizată ocazional în manuscrisele din secolele XVIII-XIX; desemnează înfățișarea exterioară, spoiala sau aspectul de suprafață al unui lucru, care adesea tinde să ascundă esența structurală reală.
• apariție — Acțiunea de a apărea și rezultatul ei; momentul în care o persoană, un obiect sau un fenomen devine vizibil sau se iveste brusc; publicarea oficială a unei opere literare, muzicale ori științifice; manifestare neașteptată sau spectaculoasă a unei prezențe fizice ori spirituale într-un anumit loc.
• apucător — Ca substantiv, reprezintă o persoană care apucă sau înșfacă ceva, ori un dispozitiv mecanic utilizat în industrie pentru prinderea, extragerea și manipularea pieselor; ca adjectiv, descrie un comportament lacom, hrăpăreț, orientat instinctiv spre acumularea rapidă și adesea incorectă de bunuri sau avantaje materiale.
• apucătoriu — Formă arhaică și regională pentru 'apucător'; descrie o persoană sau un instrument care prinde, înșfacă sau tinde să își însușească bunuri într-un mod agresiv ori pripit. În textele juridice sau administrative vechi, termenul făcea referire la persoanele care confiscau bunuri sau la cele cu firi prădalnice.