#alumin

• alaun — Sare dublă hidratată a aluminiului și a unui metal alcalin (de regulă potasiu), având formula chimică generală KAl(SO4)2·12H2O, cristalizată în sistemul cubic; substanță structurală cu puternice proprietăți astringente, hemostatice și antiseptice, utilizată tradițional sub denumirea de piatră acră. În industrie, este utilizat pe scară largă ca mordant în vopsitorie, agent de tăbăcit în industria pielăriei, pentru limpezirea apelor și în cosmetică ca antiperspirant natural datorită capacității sale de a contracta țesuturile și de a inhiba proliferarea bacteriilor.
• aldural — Denumirea comercială sau tehnică a unui aliaj metalic special pe bază de aluminiu, cupru și magneziu, asemănător duraluminiului, utilizat în industria aeronautică și de mașini datorită greutății sale reduse și rezistenței mecanice excepționale. Structural, acest material este supus unor tratamente termice de îmbătrânire artificială pentru a-și optimiza proprietățile elastice și duritatea la suprafață.
• algrafie — Procedeu de imprimare planografică analog cu litografia, în care piatra litografică tradițională este înlocuită cu o placă flexibilă de aluminiu pregătită chimic. În artele grafice și poligrafie, termenul descrie tehnica ce permite reproducerea fidelă a desenelor sau textelor prin utilizarea proprietăților hidrofile și lipofile ale metalului tratat, fiind un precursor direct al sistemelor moderne de tipărire offset.
• alitare — Procedeu tehnologic de tratament termochimic aplicat pieselor din oțel sau fontă, constând în saturarea stratului superficial al acestora cu aluminiu prin difuzie la temperaturi înalte; operațiunea are scopul de a conferi materialului o rezistență deosebită la oxidare la temperaturi ridicate (refractaritate) și la coroziune în medii agresive.
• alitic — Care conține o cantitate însemnată de hidroxizi de aluminiu liberi sau care se referă la bauxită și la produsele de dezagregare bogate în alumină; specific proceselor de alterare chimică în climat tropical umed, care duc la acumularea oxizilor de aluminiu și fier. În chimia cimentului, termenul califică o fază sau o structură clincherizată în care predomină alitul (silicatul tricalcic), responsabilă pentru proprietățile de întărire rapidă.
• alnico — Aliaj feromagnetic dur compus în principal din aluminiu, nichel și cobalt, cărora li se pot adăuga procente variabile de fier, cupru sau titan. Acest material structural se caracterizează printr-o inducție magnetică remanentă ridicată și o stabilitate termică excelentă, fiind utilizat pe scară largă în industrie pentru fabricarea magneților permanenți destinați motoarelor electrice, difuzoarelor de audiofrecvență și senzorilor de precizie.
• alofan — Un mineral silicat de aluminiu amorf sau slab cristalin, hidratat, asociat adesea cu alterarea rocilor vulcanice și a depozitelor de cenușă în medii umede. Acest compus structural prezintă o compoziție chimică variabilă și o textură geloasă sau vitroasă, având o importanță deosebită în știința solului datorită capacității sale mari de schimb cationic și de fixare a fosfaților în andosoluri.
• alofen — Minerale din clasa silicaților hidratati de aluminiu, amorfe sau slab cristalizate, ce se formează structural prin alterarea rocilor vulcanice (cenușă și bazalt) sub acțiunea apelor meteorice; se caracterizează printr-o porozitate ridicată și capacitate mare de schimb ionic, fiind specifice solurilor de tip andosol.
• aloxit — Denumire comercială sau tehnică atribuită unui tip de corindon artificial (oxid de aluminiu cristalizat), obținut prin topirea bauxitei în cuptoare electrice speciale. Acest material abraziv se remarcă structural printr-o duritate extrem de ridicată și rezistență termică, fiind utilizat pe scară largă în industrie la fabricarea pietrelor de polizor, a hârtiei abrazive și a discurilor de tăiere pentru metale dure.
• alpax — Denumire comercială sau tehnică atribuită unui aliaj turnat de aluminiu cu siliciu (silumin), care conține de obicei între 10% și 13% siliciu; material metalic foarte ușor care se remarcă structural printr-o fluiditate excelentă în stare topită, contracție redusă la solidificare și o rezistență deosebită la coroziune. În industrie, este utilizat pe scară largă la fabricarea pieselor complexe turnate pentru motoare auto, aviație și carcase de pompe.
• alumin — Formă arhaică sau neologism învechit utilizat în trecut în terminologia chimică și mineralogică românească pentru oxidul de aluminiu (alumină) sau ca rădăcină structurală în denumirea unor compuși (cum ar fi hidrurile sau sărurile derivate din aluminiu); în uzul curent, este asimilat ca o variantă grafică parțială sau greșeală pentru 'alumină' ori 'aluminat'.
• alumină — Oxid de aluminiu în stare nativă ori obținut pe cale industrială din bauxită; se prezintă sub forma unei pulberi albe, insolubile în apă, cu punct de topire foarte ridicat, fiind materia primă fundamentală pentru obținerea aluminiului metalic și a materialelor ceramice refractare.
• aluminare — Acțiunea de a lumina sau de a acoperi suprafața unui obiect (metal, sticlă, oglindă) cu un strat fin și protector de aluminiu, realizată prin pulverizare, depunere în vid ori procedee galvanice pentru a-i spori reflexia sau rezistența la coroziune.
• aluminat — Sare a acidului aluminic formată prin reacția aluminiului sau a oxidului său cu o bază puternică (de exemplu, aluminat de sodiu). Ca adjectiv sau participiu, descrie o substanță sau un material care a fost tratat ori combinat structural cu aluminiu (cum ar fi cimentul aluminat).
• aluminifer — Care conține sau produce aluminiu ori compuși ai acestuia (în special alumină sau alaun); se referă la soluri, roci ori zăcăminte minerale bogate în minerale de aluminiu.
• aluminit — Mineral rar din clasa sulfaților hidratați de aluminiu, cu formula chimică Al2(SO4)(OH)4·7H2O; se prezintă sub formă de mase pământoase, noduli albi sau agregate cretoase, fiind format prin alterarea rocilor bogate în aluminiu în prezența soluțiilor acide.
• aluminită — Formă de feminin sau variantă terminologică rar utilizată pentru mineralul 'aluminit'; de asemenea, în unele lucrări tehnice învechite, desemna o rocă sedimentară sau argiloasă puternic impregnată cu compuși de aluminiu.
• aluminiu — Element chimic cu numărul atomic 13 și simbolul Al; este un metal din grupa borului, de culoare alb-argintie, remarcabil prin densitatea sa scăzută, maleabilitate, conductibilitate electrică și termică ridicată, precum și prin rezistența mare la coroziune datorită formării unui strat protector de oxid.
• aluminium — Variantă grafică internațională sau preluare directă din latina științifică ori limba engleză/franceză a cuvântului 'aluminiu'; utilizată uneori în lucrările chimice de epocă sau tabelele tehnice pentru a desemna metalul cu numărul atomic 13.
• aluminiza — A acoperi suprafața unui obiect (metal, sticlă, oglindă) cu un strat fin și protector de aluminiu, prin pulverizare, depunere în vid ori procedee galvanice, pentru a-i spori reflexia sau rezistența la coroziune.