#albine

• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• afumător — Ca substantiv, desemnează un dispozitiv portabil metalic utilizat în apicultură pentru a produce fum prin arderea unor materiale vegetale, având rolul de a liniști albinele în timpul intervențiilor la stup; de asemenea, poate indica persoana care se ocupă cu afumarea cărnii. Ca adjectiv, descrie un element chimic, un tip de lemn ori un dispozitiv care generează sau reține fumul.
• albinare — Loc special amenajat, adăpost structural sau complex de stupi unde sunt crescute și îngrijite albinele; prisacă ori stupină. Reprezintă de asemenea o variantă lexicală secundară pentru acțiunea colectivă sau procesul de organizare a unei activități apicole.
• albinărel — Pasăre migratoare insectivoră de talie mică, din ordinul coraciiformelor, cu un penaj extrem de viu colorat în nuanțe de albastru, verde, galben și arămiu, caracterizată prin ciocul lung, ascuțit și ușor curbat, care se hrănește preponderent cu albine, bondari și alte insecte prinse în zbor.
• albinăret — Mulțime de albine considerată global; totalitatea albinelor dintr-un stup, dintr-o stupină sau dintr-o anumită regiune geografică; roi masiv de insecte melifere. Este un termen colectiv arhaic sau regional utilizat în trecut în satele cu tradiție apicolă.
• albinărime — Mulțime mare de albine, roi dens sau populație masivă de insecte melifere privită ca o colectivitate unică; totalitatea apicultorilor sau a persoanelor care se ocupă cu stupăritul într-o anumită comunitate ori breaslă.
• albinea — Denumire populară dată unor specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu flori de culoare albă, albăstruie sau purpurie, sau o variantă regională pentru planta cunoscută sub numele de albăstriță, ce crește frecvent în culturile de cereale.
• albineală — Acțiunea de a albi sau de a se albi și rezultatul ei; strat subțire de var, spoială sau substanță albicioasă aplicată pe o suprafață; nuanță palidă, ștearsă sau decolorată dobândită de un obiect, de un material textil ori de pielea feței în urma expunerii la factori externi sau din cauza oboselii.
• albinel — Formă secundară sau regională pentru albicel; destul de alb, care tinde ușor spre culoarea albă; albicios sau palid. Este utilizat în limbajul popular sau poetic pentru a exprima o intensitate atenuată a albului curat.
• albinet — Care are părul de o culoare blondă-deschisă, galben-aurie sau castaniu-pală; persoană blondă sau bălăie; care tinde ușor spre alb; albicios. În trecut, termenul era utilizat metaforic sau descriptiv pentru a caracteriza trăsăturile fizice deschise ale unor persoane.
• albunea — Denumire populară sau regională atribuită plantei cunoscute sub numele de albăstriță-albă sau altor specii erbacee de câmp cu flori de nuanțe deschise, albicioase ori palide; variantă fonetică izolată pentru albinea.
• apicol — Care aparține apiculturii sau stupăritului, privitor la apicultură; care se referă la creșterea și exploatarea albinelor în scopul obținerii de miere, ceară, polen sau propolis (de exemplu, bazin apicol, inventar apicol, produs apicol).
• apicultoare — Persoană de sex feminin specializată în creșterea, îngrijirea și exploatarea coloniilor de albine; femeie care practică stupăritul ca profesie sau activitate recreativă, ocupându-se cu managementul stupilor și recoltarea produselor apicole (miere, ceară, polen, propolis).
• apicultor — Persoană specializată în apicultură; crescător de albine care se ocupă cu organizarea stupinei, întreținerea coloniilor, stimularea producției biologice și extragerea mierii, a cerii sau a altor produse derivate din activitatea albinelor.
• apicultură — Ramură a zootehniei și a agriculturii care se ocupă cu studiul, creșterea, îngrijirea și exploatarea rațională a albinelor în scopul obținerii de produse apicole (miere, ceară, polen, propolis, lăptișor de matcă, venin), precum și pentru polenizarea culturilor agricole entomofile.
• apidologie — Ramură specializată a entomologiei care se ocupă cu studiul științific al albinelor (în special al celor din familia Apidae); cercetează biologia, comportamentul social, ecologia, genetica și taxonomia acestor insecte, precum și rolul lor în polenizarea ecosistemelor.
• apifobie — Teamă patologică, persistentă și irațională de albine și, în sens larg, de viespi ori alte insecte înțepătoare înrudite (cunoscută clinic și sub denumirea de melisofobie). Persoanele care suferă de această fobie experimentează stări acute de anxietate, atacuri de panică sau comportamente de evitare extremă chiar și la simpla vedere, auzire ori vizualizare a unei albine.
• apifug — Substanță chimică, preparat natural sau compus utilizat pentru a îndepărta, a respinge sau a goni albinele dintr-o anumită zonă; care are proprietatea de a alunga insectele din familia Apidae fără a le produce vătămări corporale, facilitând recoltarea mierii sau tratamentele fitosanitare.
• apiologie — Ramură a entomologiei care se ocupă cu studiul albinelor, în special al albinei melifere (Apis mellifera). Această disciplină cercetează comportamentul, biologia, ecologia, genetica și taxonomia albinelor, fiind un termen adesea considerat sinonim sau strâns înrudit cu apidologia și melitologia.
• apiterapeut — Practician sau specialist (adesea medic licențiat) instruit în apiterapie; persoană care prescrie, prepară sau administrează tratamente bazate exclusiv pe produsele biologice ale stupului (miere, propolis, lăptișor de matcă, polen, apilarnil, venin de albine) în scopuri terapeutice, regenerative sau preventive.