#unire

• adjoncțiune — Uniune, alăturare sau adăugare structurală a unui element secundar la un corp sau sistem principal; în dreptul civil, reprezintă o formă de accesiune imobiliară ori mobiliară prin care două bunuri aparținând unor proprietari diferiți sunt unite material într-un singur tot, fără a-și pierde identitatea inițială, astfel încât separarea lor ar deveni prejudiciabilă. În logică și programare, descrie operația de conectare directă a unor variabile sau argumente în cadrul unei structuri liniare.
• adjuncțiune — Formă învechită și pur etimologică pentru termenul 'adjuncție' sau 'adjudecare' (în anumite contexte vechi), folosită în trecut în limbajul academic ori juridic pentru a descrie actul adăugării sau anexării formale a unui teritoriu, a unui drept ori a unui bun la o proprietate principală. În dreptul civil clasic, desemna un mod de dobândire a proprietății prin unirea a două bunuri mobile aparținând unor proprietari diferiți.
• adunare — Acțiunea de a aduna și rezultatul ei; strângerea la un loc a unor obiecte, ființe sau bunuri împrăștiate. În matematică, reprezintă operația aritmetică elementară prin care se determină suma totală a două sau mai multe numere ori mărimi. În context social și juridic, termenul desemnează o întrunire organizată, o adunare publică sau o formă de asociere colectivă a cetățenilor în scopul dezbaterii unor probleme de interes comun ori al exercitării unor drepturi democratice.
• agregare — Acțiunea de a (se) agrega și rezultatul ei; procesul prin care elemente independente, date numerice, celule biologice sau fragmente minerale sunt reunite într-un tot coerent ori într-o masă unică. În bazele de date și programare, agregarea reprezintă o tehnică prin care datele sunt grupate pentru a efectua operații statistice globale (cum ar fi sume sau medii), reducând volumul de informație procesată.
• Alba — Numele unui județ din regiunea istorică Transilvania, România, având reședința în municipiul Alba Iulia; de asemenea, termenul constituie primul element al unor toponime celebre (Alba Iulia, Cetatea Alba). Scris cu majusculă, substantivul individualizează o unitate administrativ-teritorială majoră, recunoscută istoric pentru rolul său esențial în actul Marii Uniri de la 1918.
• Alba Iulia — Municipiu de rangul întâi din România, reședință a județului Alba, situat în regiunea istorică Transilvania, pe malul râului Mureș. Orașul deține o valoare simbolică națională supremă, fiind locul unde s-a proclamat oficial Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și unde au fost încoronați Regii României Mari în anul 1922. Adăpostește cea mai mare cetate de tip Vauban din sud-estul Europei, numită Alba Carolina.
• Alecsandri — Nume de familie românesc de rezonanță majoră, purtat în special de Vasile Alecsandri, personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, poet, dramaturg, politician și academician, considerat ctitorul teatrului românesc și al pastelului în literatura națională. Din punct de vedere structural, numele s-a fixat ca variantă ortografică arhaică a patronimicului derivat din Alexandru, rămânând un simbol cultural de prim rang asociat cu Unirea Principatelor și renașterea națională.
• Alexandru Ioan Cuza — Personalitate istorică marcantă, primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești (între anii 1859 și 1866), fondator al statului român modern. Alegerea sa dublă ca domn la Iași și București a realizat Unirea de la 24 ianuarie 1859, domnia sa fiind definită printr-o serie de reforme radicale și fundamentale (secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, codul civil, învățământul primar obligatoriu și gratuit) care au pus bazele instituționale ale României moderne.
• alia — A uni prin tratat, înțelegere formală, căsătorie sau interese comune două sau mai multe state, familii, grupuri sau persoane; a asocia în vederea unei acțiuni politice sau militare comune. Folosit cel mai frecvent la forma reflexivă (a se alia), verbul descrie unirea forțelor sau resurselor pentru a atinge un scop colectiv ori pentru a face față unui inamic comun, creând o legătură de solidaritate formală.
• alipi — A uni sau a se uni strâns prin intermediul unei substanțe adezive, prin presare, sudare ori prin coasere; a adăuga un element structural la un ansamblu deja existent pentru a forma un tot unitar. În sens figurat sau social, se referă la acțiunea unei persoane de a se alătura unui grup, de a adera intim la o cauză, la o idee sau de a dezvolta un atașament afectiv profund față de cineva.
• anastomozare — Acțiunea de a anastomoza și rezultatul ei; procesul chirurgical sau biologic prin care se realizează o conexiune funcțională și o deschidere directă între două structuri tubulare, vase sanguine, canale limfatice ori segmente ale tractului digestiv. Această manevră chirurgicală de înaltă precizie restabilește continuitatea anatomică și fluxul fiziologic al fluidelor sau conținutului organic după o rezecție sau ocluzie.
• antiunionist — Care se opune unirii unor state, provincii sau teritorii într-o singură entitate politică ori federală (în contextul istoriei românești, care s-a opus Unirii Principatelor din 1859); în politică internațională sau sindicală contemporană, care se opune integrării supranaționale (cum ar fi euroscepticismul) sau formării de sindicate muncitorești (anti-unionism în spațiul anglo-saxon). Ca substantiv, desemnează o persoană care militează activ sau teoretic împotriva unei uniuni.
• antiunionistă — Forma de feminin pentru termenul antiunionist; caracterizează o mișcare, o grupare, o gazetă ori o atitudine politică ce se opune fuziunii sau integrării statale ori sindicale (ex: tabăra antiunionistă din Moldova anului 1859). Ca substantiv, desemnează o femeie care militează activ sau teoretic împotriva unei uniuni politice, teritoriale ori economice.
• aravonire — Acțiunea de a aravoni și rezultatul ei; actul juridic sau bisericesc prin care se depune un zălog, o arvună ori o garanție solemnă pentru securizarea unei înțelegeri viitoare. În contextul ecleziastic medieval, termenul făcea referire la procesul formal de logodire ritualică a doi tineri în fața altarului, fiind consemnat în scris în zapisele parohiale ca o etapă obligatorie și de neschimbat înaintea tainei căsătoriei.
• arăvonisire — Acțiunea de a arăvonisi și rezultatul ei; procesul formal sau juridic prin care se achită un avans în bani ori se oferă un gaj material pentru a securiza o achiziție sau un contract. În viața socială veche, termenul desemna ceremonia sau actul oficial de logodire a doi tineri, pecetluit prin daruri și consemnat adesea într-un zapis de cancelarie.
• Ardeal — Regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, constituind partea centrală și vestică a României moderne. Cunoscută structural și sub denumirea de Transilvania, regiunea se caracterizează printr-un relief muntos și colinar complex, o bogată rețea hidrografică și o istorie multiculturală îndelungată, fiind integrată succesiv în Regatul Ungariei, Principatul Transilvaniei și Imperiul Austro-Ungar înainte de Unirea din 1918.
• arvonire — Acțiunea de a arvonit și rezultatul ei; variantă fonetică regională și arhaică ce desemnează operațiunea comercială sau juridică de plată ori de primire a unei sume de bani (arvună, avans) ca garanție fermă a încheierii unui contract sau a unei tranzacții. În structura economică a comunităților rurale vechi, acest proces structural pecetluia o înțelegere comercială obligatorie din punct de vedere moral și juridic, împiedicând una dintre părți să vândă sau să cumpere bunul de la altcineva.
• arvunire — O variantă mai puțin frecventă sau regională pentru termenul 'arvunare', desemnând acțiunea de a arvuni și rezultatul ei; procesul prin care se dă ori se primește o sumă de bani în avans pentru a rezerva ferm o marfă, un animal sau serviciile unui angajat, asigurând totodată un angajament bilateral ferm între părțile contractante înainte de achitarea integrală.
• asamblare — Acțiunea de a asambla și rezultatul ei; operație tehnologică, manuală sau automatizată, prin care se grupează, se potrivesc și se unesc elementele componente ale unui produs, utilaj sau structuri conform unei scheme tehnice prestabilite. Reprezintă faza finală a procesului de fabricație industrială în care piesele disparate devin un tot funcțional.
• asociare — Acțiunea de a uni, a grupa sau a pune laolaltă elemente, idei, persoane ori organizații în vederea atingerii unui scop comun; (în sens juridic) constituirea unei entități colective sau a unui parteneriat comercial; (în psihologie) proces mental prin care se stabilește o legătură funcțională sau cognitivă între două concepte, imagini ori senzații diferite.