#templu

• Abydos — Unul dintre cele mai vechi și importante orașe din Egiptul antic, situat în amonte de Teba, faimos ca principal centru religios dedicat cultului lui Osiris. Situl arheologic adăpostește necropole regale timpurii, monumente funerare de o valoare inestimabilă, complexul subteran Osireion și celebrul templu cenotaf al faraonului Seti I, pe pereții căruia se află 'Lista Regilor', o cronologie esențială a dinastiilor egiptene. (Notă: Termenul desemnează, de asemenea, o colonie grecească antică situată pe malul asiatic al strâmtorii Dardanele).
• acropolă — Zonă fortificată, cetate sau parte înaltă, întărită din punct de vedere structural, situată în centrul marilor orașe din Grecia antică (polisuri). Această incintă fortificată, amplasată de obicei pe o colină sau o proeminență stâncoasă abruptă, adăpostea principalele temple dedicate zeilor protectori, tezaurul public și palatele conducătorilor, servind totodată drept refugiu strategic ultim pentru populație în caz de asediu sau război.
• acroter — Element decorativ sau mic soclu structural plasat la baza ori în vârful unui fronton (pediment) al unui templu clasic sau al unei clădiri festive, servind ca suport direct pentru statui, urne votive, palmete sau alte ornamente sculptate din piatră ori bronz.
• acroteră — Element decorativ sau mic piedestal plasat în vârful ori la extremitățile inferioare ale unui fronton triunghiular la templele grecești și romane sau la edificiile neoclasice. Acest element structural, realizat din piatră, teracotă sau bronz, servește ca bază stabilă pentru fixarea palmetelor, a statuilor mitologice sau a urnelor, având rolul de a rupe rigiditatea liniilor geometrice ale acoperișului.
• acroteriu — Formă tehnică savantă sau transliterare directă a termenului latin acroterium; reprezintă micul soclu ori elementul de finisare decorativ amplasat în punctele cheie ale unui fronton clasic pentru a susține statui sau ornamente vegetale. Structura sa asigură distribuția corectă a greutății sculpturilor decorative pe structura de rezistență a antablamentului clădirii.
• aediculă — Edificiu de dimensiuni mici cu rol decorativ sau votiv, alcătuit dintr-un fronton susținut de două coloane sau pilaștri, destinat să adăpostească o statuie, o nișă altar sau o urnă funerară. În arhitectura monumentală romană și renascentistă, termenul desemnează și încadramentele decorative ale ferestrelor sau nișelor de pe fațadele clădirilor care imită structura unui mic templu.
• aerarium — Tezaurul public al Romei Antice; instituție financiară centrală administrată inițial de chestori și localizată structural în Templul lui Saturn, unde erau păstrate veniturile statului, rezervele de aur și argint, documentele oficiale, legile și registrele financiare ale Republicii Romane. În perioada imperială, s-a diferențiat clar de 'fiscus' (tezaurul privat al împăratului).
• Agheu — Numele unuia dintre cei doisprezece Profeți Mici ai Vechiului Testament, autorul cărții biblice canonice care îi poartă numele. Mesajul său profetic, rostit în jurul anului 520 î.Hr., s-a concentrat pe îndemnarea poporului evreu întors din exilul babilonian de a reconstrui Templul din Ierusalim, fiind recunoscut ca o personalitate centrală în perioada post-exilică a iudaismului.
• Aiyina — Variantă de transcriere fonetică sau ortografie alternativă rară folosită în anumite limbi pentru insula grecească Eghina (Egina), situată în Golful Saronic; loc istoric de o importanță deosebită, recunoscut în antichitate pentru puterea sa maritimă, baterea primelor monede de argint din Europa și Templul Athenei Aphaia. În alte cazuri extrem de izolate, termenul reprezintă un prenume feminin exotic sau o eroare structurală de tipar într-o bază de date.
• amficționie — Asociație, ligă sau confederație religioasă și politică formată din mai multe triburi sau orașe-state vecine din Grecia Antică, organizată structural în jurul unui sanctuar panelenic de mare importanță (precum cel al lui Apollo din Delfi sau al Demetrei din Thermopylae). Această alianță avea scopul de a administra tezaurul templului, de a proteja perimetrul sacru, de a asigura desfășurarea pașnică a pelerinajelor și de a arbitra conflictele politice sau teritoriale dintre membrii săi.
• amfictiunie — Asociație, ligă sau confederație religioasă și politică formată din mai multe triburi sau orașe-state vecine din Grecia Antică, organizată structural în jurul unui sanctuar panelenic de mare importanță (precum cel al lui Apollo din Delfi sau al Demetrei din Thermopylae). Această alianță avea scopul de a administra tezaurul templului, de a proteja perimetrul sacru, de a asigura desfășurarea pașnică a pelerinajelor și de a arbitra conflictele politice sau teritoriale dintre membrii săi.
• amfiprostil — Tip de templu antic grecesc sau roman caracterizat structural prin prezența a două colonade exterioare paralele (porticuri), una situată pe fațada principală anterioară (pronaos) și cealaltă pe fațada posterioară (posticum), în timp ce pereții laterali (cella) rămân simpli și complet lipsiți de coloane. Un exemplu clasic de arhitectură amfiprostilă este Templul Atenei Nike de pe Acropole.
• Amritsar — Oraș istoric și cultural major din nord-vestul Indiei, situat în statul Punjab, în apropierea graniței cu Pakistanul; reprezintă cel mai important centru spiritual și religios al sikhismului, adăpostind faimosul Templu de Aur (Harmandir Sahib). Numele localității se traduce structural prin bazinul cu nectarul nemuririi, făcând referire la lacul sacru artificial ce înconjoară complexul central de rugăciune.
• Angkor — Regiune istorică monumentală din Cambodgia, situată în provincia Siem Reap, care a servit drept capitală și nucleu structural al Imperiului Khmer între secolele al IX-lea și al XV-lea. Acest sit arheologic binedefinit, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, adăpostește structuri arhitecturale religioase de o amploare unică, precum faimosul complex hindus și budist Angkor Wat, reflectând apogeul civilizației khmere, sisteme hidraulice avansate de irigații și o artă sculpturală de o complexitate microscopică.
• antefix — Element decorativ sculptural, realizat din teracotă, piatră sau marmură, fixat la marginea acoperișului unui edificiu clasic (grec, etrusc sau roman). Acest ornament vertical este plasat la capătul rândurilor de țigle pentru a masca îmbinările banchizei de acoperiș și pentru a proteja structura din lemn împotriva infiltrațiilor de apă, fiind adesea decorat cu palmete, capete de meduză ori motive mitologice.
• antemion — Element decorativ clasic inspirat din flora reală sau idealizată, compus din motive repetitive florale, precum palmetele sau florile de lotus stilizate, aranjate într-o succesiune simetrică. Acest tip de ornament structural a fost utilizat pe scară largă în arhitectura antică greacă și romană pentru decorarea cornișelor, frizelor, antefixelor sau a bazelor de coloane, fiind preluat ulterior de stilurile neoclasice.
• areostil — Tip de colonadă sau stil arhitectural antic în care distanța dintre coloane (intercolumniu) este foarte mare, depășind structural lățimea a patru diametre de coloană. În sens constructiv-clasic, teoretizat de Vitruviu, areostilul necesita utilizarea unor grinzi transversale din lemn (arhitrave) în locul celor din piatră pentru a preveni prăbușirea structurii din cauza deschiderii largi, fiind specific templelor din ordinul tuscanic.
• Assos — Un oraș antic grecesc situat în regiunea istorică Troada (astăzi localizat în satul Behramkale din provincia Çanakkale, Turcia), pe coasta Mării Egee; renumit din punct de vedere filosofic ca locul unde Aristotel a trăit, a predat și a condus o școală de filosofie timp de trei ani (între 347 și 344 î.Hr.), situl adăpostește astăzi vestigii arheologice remarcabile, printre care se numără templul doric dedicat zeiței Atena și zidurile fortificate antice spectaculoase.