#sunet

• acut — Care se manifestă intens, brusc și pe o durată scurtă, fiind opusul stărilor cronice (în medicină); sunet înalt, subțire sau ascuțit (în muzică și fonetică); de asemenea, descrie un unghi mai mic de 90 degrade (în geometrie). La nivel figurativ, termenul exprimă o senzație pătrunzătoare, o criză presantă sau o sensibilitate extrem de fină și ageră a simțurilor.
• afaretizi — A supune un cuvânt sau o structură lexicală procesului de afereză; a elimina sau a suprima un sunet (o vocală sau o consoană) ori o silabă de la începutul unui cuvânt. Acest fenomen fonetic, întâlnit atât în evoluția istorică a limbilor (de exemplu, trecerea de la latinescul 'scola' la forme modificate), cât și în vorbirea cotidiană rapidă sau în dialecte, este aplicat conștient sau accidental pentru a ușura articularea.
• afoniza — A priva de sunet, de ecou ori de proprietăți sonore; a transforma un sunet sonor într-unul surd prin oprirea vibrației corzilor vocale. În ingineria acustică modernă, termenul se utilizează extrem de rar pentru a descrie acțiunea de a atenua complet emisiile sonore ale unui dispozitiv sau de a izola fonic o incintă prin reducerea rezonanței.
• afonizare — Acțiunea de a afoniza și rezultatul ei; procesul de asurzire a unui sunet sau a unei consoane prin oprirea voluntară ori involuntară a vibrației corzilor vocale în timpul articulării. În ingineria audio sau acustică, termenul descrie atenuarea extremă a undelor sonore ori reducerea rezonanței unei incinte până la anularea reflexiei acustice.
• aguguit — Termen onomatopeic regional sau arhaic folosit pentru a descrie gânguritul specific, sunetele gâtuite și emisiile vocale timpurii ale sugarilor înainte de formarea vorbiri articulate; ca adjectiv, descrie starea unui copil care emite aceste sunete inocente ori manifestarea unui comportament blând și alintat.
• alătrare — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru lătrare; acțiunea de a alătra și rezultatul ei, constând în sunetul specific emis de câini sau în manifestarea zgomotoasă a acestora. În sens figurat, termenul desemnează o izbucnire verbală violentă, o dojană aspră sau o serie de strigăte răstite făcute cu scopul de a intimida.
• alicvotă — Termen de specialitate utilizat în acustică și muzică pentru a descrie o parte alicotă a unei coarde sau a unei coloane de aer vibrante care produce un sunet armonic superior (sugetul alicvot). În organologie și construcția de instrumente, definește sistemul de coarde alicvote (rezonatoare) adăugate unor piane (sistemul Blüthner) sau viori (precum viola d'amore), care nu sunt lovite direct, ci vibrează liber prin simpatie, îmbogățind timbrul muzical.
• aliquote — Termen tehnic acustic și muzical care desemnează sunetele armonice superioare (flajeolete) produse în mod natural prin vibrația secundară a unei coarde sau prin suflu suplimentar într-un instrument de suflat; de asemenea, se referă la coardele simpatice ale unor instrumente sau la registrele speciale de orgă concepute pentru a reda ori întări aceste armonice suprasegmentale în raport cu sunetul fundamental.
• amplificator — Aparat, dispozitiv electronic sau ansamblu tehnic care mărește puterea, tensiunea ori intensitatea unui semnal electric, acustic sau luminos primit la intrare, utilizând energie de la o sursă externă; ca adjectiv, descrie orice element sau factor care sporește ori intensifică un efect, o stare sau un fenomen fizic sau social.
• amplifier — Termen neologic preluat din terminologia tehnică internațională (engleză / franceză) folosit pentru a desemna un amplificator electronic, o stație de putere sau un dispozitiv electroacustic destinat măririi amplitudinii semnalelor sonore sau electrice. În jargonul muzical curent și în industria echipamentelor audio de înaltă fidelitate (Hi-Fi), cuvântul este utilizat frecvent ca atare pentru a specifica modulele de amplificare dedicate chitărilor sau sistemelor de sonorizare profesionale.
• anacustică — Ramură specializată sau zonă de studiu din fizica modernă și ingineria sunetului care se ocupă cu analiza absenței absolute a sunetului sau cu propagarea undelor elastice în medii cu densitate extrem de scăzută (cum ar fi vidul sau straturile superioare ale atmosferei), unde transmiterea undelor acustice devine structural imposibilă din cauza lipsei suportului molecular fluid.
• anecoid — Despre structuri anatomice, țesuturi, chisturi sau formațiuni tumorale care nu produc ecouri la examinarea ultrasonografică, apărând complet negre pe ecranul ecografului; transonic sau transonic-econegativ. Această caracteristică fizică structurală indică o formațiune pur lichidă (cum este urina, sângele stagnant sau lichidul seros sericit), deoarece ultrasunetele traversează mediul respectiv fără a fi reflectate înapoi către traductor.
• antermit — Care se situează, se plasează sau se manifestă înainte de momentul emiterii unui semnal sau al unui sunet articulat; referitor la faza preliminară a articulării fonetice. În sens larg, termenul definește o stare tranzitorie de pauză controlată sau un interval micro-temporal ce precede un fenomen acustic major, având rolul de a pregăti structura rezonatoare.
• antiformant — Componentă spectrală a sunetelor vorbirii (în special a consoanelor nazale, laterale sau a sunetelor atenuate) caracterizată printr-o reducere accentuată sau o absorbție totală a energiei acustice la o anumită frecvență; pol invers în spectrogramă. Antiformantul apare din cauza rezonanței paralele sau secundare a tractului vocal (cum ar fi cavitatea nazală deschisă), acționând ca un filtru de atenuare sonoră.
• apicoalveolar — Care se referă la vârful limbii și la alveolele dinților superiori; consoană sau sunet articulat prin plasarea ori apropierea vârfului limbii de creasta alveolară superioară (de exemplu, unele variante ale consoanelor t, d ori s în diferite limbi).
• apocopa — A tăia, a elimina sau a suprima ultimul sunet ori ultima silabă dintr-un cuvânt, din cauze fonetice, de ritm sau din necesități metrice. În procesul de evoluție a limbilor sau în vorbirea cotidiană rapidă, acțiunea modifică structura finală a unui termen fără a-i schimba sensul lexical de bază.
• arhivă fonogramică — Colecție specializată sau depozit organizat sistematic care cuprinde înregistrări sonore, discuri, benzi magnetice, cilindri de fonograf sau fișiere audio digitale de valoare istorică, etnografică, muzicală ori lingvistică. Acest tip de arhivă are ca scop principal capturarea, restaurarea și conservarea patrimoniului oral și muzical al unei comunități, oferind o sursă documentară esențială pentru cercetătorii din domeniul folclorului și al dialectologiei.
• armonica — Instrument muzical de suflat format dintr-o serie de lame metalice flexibile montate în canalele unei carcase de lemn sau plastic, activate prin suflare sau aspirație; de asemenea, în acustică, reprezintă o componentă sinusoidală dintr-un sunet complex, a cărei frecvență este un multiplu întreg al frecvenței fundamentale, definind astfel timbrul specific al unui instrument.
• articulatoriu — Care se referă la articularea sunetelor vorbirii, aparține acestui proces sau este produs prin mișcarea coordonată a organelor aparatului vocal; descrie mecanismul fizic și muscular prin care limba, buzele, dinții și palatul moale modifică fluxul de aer laringian pentru a genera foneme distincte. În lingvistica structurală, analiza acestor trăsături este fundamentală pentru clasificarea științifică a consoanelor și vocalelor.
• ascuțit — Care are vârful ori tăișul subțiat și șlefuit pentru a tăia, a pătrunde sau a înțepa cu ușurință; ascuțat. În geometrie, descrie un unghi cu o deschidere mai mică de 90 de grade, iar în fonetică și acustică se referă la sunete sau voci cu o frecvență înaltă, stridente sau penetrante. Ca substantiv neutru, reprezintă acțiunea de prelucrare abrazivă a unei unelte ori un semnal sonor pătrunzător.