#partitura

• adagietto — Termen muzical care indică un tempo destul de rarișor, fiind puțin mai rapid și mai vioi decât adagio, dar mai lent decât andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție simfonică scrisă în acest ritm. Această indicație structurală oferă piesei o nuanță melancolică și fluidă, celebră fiind mișcarea a patra din Simfonia a V-a de Gustav Mahler.
• adagio — Termen muzical care indică un tempo rar, lent și solemn, situat între largo și andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție scrisă în acest ritm ori o suită de mișcări lente executate în baletul clasic. Această mișcare structurală pune accent pe expresivitate, control muscular impecabil și fluiditatea liniilor melodice.
• addolcendo — Termen muzical de origine italiană utilizat ca indicație de execuție, tradus literar prin 'îndulcind' sau 'atenuând'. Cere interpretului o tranziție fină către o emisie sonoră mai caldă, mai melodioasă, mai moale și mai catifelată, reducând treptat asprimea sau intensitatea atacului notelor pentru a spori expresivitatea lirică a fragmentului.
• addolorando — Termen expresiv utilizat ca indicație de execuție în notația muzicală, care cere interpretului să redea fragmentul respectiv într-un mod dureros, jalnic, plin de tristețe și suferință profundă. Acest indicator stilistic, împrumutat din limba italiană, ghidează dinamica și sensibilitatea interpretativă pentru a transmite o stare emoțională marcată de compasiune sau doliu.
• affettuoso — Indicație de expresie și stil înscrisă în partiturile muzicale, prin care compozitorul îi cere executantului să interpreteze piesa sau fragmentul respectiv cu mult sentiment, caldură, duioșie, afecțiune și expresivitate adâncă. Termenul impune o nuanțare caldă a sunetelor, un ritm adesea așezat (andante sau adagio) și un caracter general tandru, menit să transmită stări de intimitate sau lirism profund.
• affrettando — Indicație de dinamică și expresie înscrisă în partiturile muzicale, prin care compozitorul îi cere interpretului să mărească viteza de execuție, grăbind ritmul și accelerând mișcarea ca sub influența unei stări de agitație, nerăbdare sau surescitare emoțională. Termenul se deosebește de un simplu 'accelerando' prin faptul că implică o creștere a energiei nervoase și o nuanțare mai precipitată sau mai tensionată a frazei muzicale.
• agiato — Termen tehnic muzical de mod sau indicație de execuție din limba italiană, însemnând lejer, comod, liniștit ori așezat; prescrie interpretarea unei compoziții sau a unui fragment muzical într-un tempo moderat, relaxat și lipsit de grabă structurală.
• agitato — Termen muzical de proveniență italiană utilizat ca indicație de execuție, cerând ca fragmentul sau piesa respectivă să fie interpretată într-un mod agitat, neliniștit, tensionat și plin de pasiune dramatică. În sens structural compozițional, ghidează tempoul și dinamica interpretării pentru a transmite o stare de puternică tulburare emoțională.
• alegreto — Indicație de tempo în muzică ce marchează un ritm destul de vioi, moderat de rapid, situat din punct de vedere structural între andante și allegro. Ca substantiv neutru, desemnează o parte dintr-o sonată sau o piesă muzicală independentă scrisă în această mișcare fluidă și grațioasă, fiind o variantă ortografică adaptată a termenului internațional allegretto.
• alegro — Indicație de tempo în muzică ce impune un ritm rapid, vioi și plin de energie, situat structural între moderato și vivace. Ca substantiv neutru, desemnează o piesă instrumentală independentă sau prima parte dintr-o sonată, simfonie ori concert scrisă în această mișcare alertă, fiind o variantă ortografică adaptată a termenului internațional allegro.
• alemandă — Un dans tradițional de origine germană, în tempo moderat și măsură binară (de obicei 2/4 sau 4/4), apărut în secolul al XVI-lea și devenit ulterior, în perioada barocă, prima mișcare structurală constitutivă obligatorie dintr-o suită instrumentală clasică (alături de curentă, sarabandă și gigă). Ca formă muzicală, se caracterizează printr-o curgere melodică fluidă, contrapunctică și un caracter solemn, elegant.
• all segno — Expresie și indicație muzicală provenită din limba italiană (al segno), tradusă literal prin 'la semn'. Este utilizată în partituri pentru a instrui interpreții sau dirijorul să repete o secțiune muzicală anterioară începând exact din locul marcat cu un simbol grafic specific (denumit 'segno' sau 'semn'), servind la eficientizarea spațiului grafic al partiturii și evitarea rescrierii acelorași măsuri.
• allargando — Indicație de dinamică și tempo provenită din limba italiană, tradusă literal prin 'lărgind'. Este utilizată în partituri pentru a instrui interpreții sau dirijorul să încetinească treptat ritmul de execuție, crescând simultan intensitatea sunetului (volumul), oferind astfel o sonoritate mai amplă, mai maiestuoasă și mai solemnă, de regulă spre finalul unei secțiuni muzicale dramatice.
• allegretto — Indicație de tempo și dinamică provenită din limba italiană, utilizată în partituri pentru a impune o mișcare destul de iute, vioaie și ușoară, dar mai puțin rapidă decât cea indicată de 'allegro'. Ca substantiv, termenul desemnează o piesă muzicală sau o parte a unei compoziții mai ample (cum ar fi o simfonie sau o sonată) scrisă în acest ritm grațios și animat.
• allegro — Indicație de tempo și dinamică provenită din limba italiană, utilizată în partituri pentru a impune o mișcare rapidă, veselă, iute și plină de viață. Ca substantiv, termenul desemnează o piesă muzicală independentă sau prima parte (mișcare) a unei compoziții clasice mai ample, precum o simfonie, un concert sau o sonată, interpretată în acest ritm alert.
• allegro assai — Indicație de tempo și dinamică compusă din limba italiană, utilizată în partituri pentru a cere o mișcare foarte rapidă și iute. Termenul combină baza alertă 'allegro' cu modificatorul intensiv 'assai' (destul de / foarte), plasând ritmul de execuție imediat sub cel indicat de 'presto' și oferind piesei un caracter impetuos, plin de energie cinetică.
• allegro ma non troppo — Indicație de tempo și dinamică compusă din limba italiană, utilizată în partituri pentru a cere o mișcare rapidă și iute, dar temperată, tradusă literal prin 'iute, dar nu prea mult'. Acest avertisment compozițional impune interpreților să mențină caracterul strălucitor și alert al ritmului 'allegro', evitând însă o viteză excesivă care ar putea periclita claritatea detaliilor melodice, expresivitatea sau precizia tehnică a pasajelor.
• allungherese — Termen de origine italiană (all'ungherese) utilizat în partituri pentru a instrui interpreții să execute un pasaj în stil maghiar, caracterizat prin ritmuri sacadate, accente bruște, sincope și o dinamică pasională specifică muzicii tradiționale lăutărești sau dansurilor de tip ceardaș. În arta culinară internațională, sintagma descrie un mod de preparare al cărnii sau al sosurilor cu o cantitate generoasă de boia (paprika) și smântână.
• amoroso — Indicație de execuție înscrisă pe partiturile muzicale clasice, prin care compozitorul cere interpretului (solist sau orchestră) să redea fragmentul respectiv într-un mod cald, duios, plin de dragoste, tandrețe și sensibilitate romantică. Ca adverb împrumutat, ghidează tempo-ul și expresivitatea interpretării instrumentale.
• andante — Indicație de tempo muzical care impune executarea unei compoziții într-un ritm moderat, rar, liniștit și așezat, corespunzând ritmului natural al mersului pe jos (în pas domol); fragment muzical compus sau executat în acest tempo. Se situează ca viteză structurală între adagio (lent) și moderato (moderat).