#misticism

• abraxas — Cuvânt mistic, utilizat inițial de sectele gnostice (în special de Basilide) pentru a desemna divinitatea supremă sau conducătorul celor 365 de ceruri, valoarea numerică a literelor sale în greacă fiind exact 365; (prin extensie) amuletă, piatră gravată cu această emblemă talismanică reprezentând o creatură cu cap de cocoș, trup de om și picioare formate din șerpi.
• Alevit — Membru al unei comunități religioase și culturale heterodoxe, sincretice și liberale, derivate din islamul șiit, răspândită în principal în Turcia. Aleviții nu folosesc moscheile sau pelerinajul tradițional, ci se adună în case de rugăciune numite cemevi, unde ritualurile includ muzică mistică (saz) și dansul spiritual semah, punând un accent deosebit pe umanism, misticismul sufit, toleranță socială și egalitatea de gen.
• amuletă — Obiect mic (piatră, metal, medalion) căruia credința populară îi atribuie însușiri magice de apărare împotriva bolilor, a spiritelor rele sau a nenorocirilor. Spre deosebire de un talisman, care este considerat un magnet pentru noroc și energii pozitive, amuletei îi este atribuit un rol preponderent defensiv, funcționând ca un scut spiritual purtat la gât, la încheietură sau plasat în interiorul unei locuințe.
• angelolatrie — Cultul, venerarea sau adorația excesivă și exagerată a îngerilor, manifestată uneori în anumite curente mistice sau comunități religioase. Din punct de vedere teologic, această practică este privită cu reticență de dogmele creștine oficiale, fiind considerată o formă de deviere spirituală, deoarece încalcă principiul conform căruia adorația supremă (latreia) trebuie îndreptată exclusiv către Dumnezeu, în timp ce îngerii pot fi doar venerați ca servitori divini.
• angelolatru — Persoană de sex masculin care practică angelolatria, manifestând o devoțiune excesivă, un atașament mistic sau un cult exagerat față de cetele de îngeri. Ca adjectiv, descrie un comportament, o persoană sau un text religios nestandardizat care este caracterizat prin preamărirea și adorația entităților celeste dincolo de limitele permise de dogma tradițională.
• antirațional — Care se opune rațiunii, logicii sau principiilor gândirii raționale; contrar bunului simț logic ori metodelor de cunoaștere bazate pe dovezi și argumentare deductivă. În sens filozofic, termenul caracterizează doctrinele sau curentele (precum iraționalismul sau misticismul radical) care consideră că rațiunea este limitată ori incapabilă să cuprindă adevărul absolut, punând accentul pe intuiție, impuls, credință oarbă sau trăire mistică.
• antiraționalism — Curent filozofic sau atitudine teoretică ce respinge raționalismul, contestând primatul rațiunii ca instrument suprem de cunoaștere și înțelegere a realității. Această doctrină epistemologică susține că intelectul pur și deducția logică sunt limitate, dogmatice sau incapabile să pătrundă esența existenței, acordând prioritate absolută intuiției, experienței mistice, credinței religioase ori impulsurilor vitale și instinctuale ale ființei umane.
• antiraționalistă — Forma de feminin pentru antiraționalist; femeie, lucrare sau orientare teoretică ce manifestă opoziție față de raționalismul dogmatic și contestă primatul logicii formale ca unică cale de cunoaștere. În contextul analizelor filozofice, descrie o perspectivă epistemologică sau o poziție intelectuală care pune accent pe intuiție, trăire interioară, credință ori instinct în defavoarea modelelor matematice reci.
• apofasisticos — Care folosește sau aparține metodei de exprimare prin negare ori excludere; caracteristic discursului teologic sau speculației metafizice care abordează absolutul prin evidențierea a ceea ce nu este el, mai degrabă decât prin definiții pozitive. Acest concept savant descrie natura limbajului simbolic ce refuză sistematic determinările conceptuale rigide pentru a păstra transcendența realității studiate.
• apofatism — Orientare teologică și spirituală, fundamentală în creștinismul răsăritean, care susține că Dumnezeu este absolut transcendent și incognoscibil pentru mintea umană, putând fi cunoscut doar prin negarea tuturor atributelor create; teologie negativă. Această doctrină mistică plasează experiența duhovnicească directă și extazul mai presus de definițiile raționale, dogmatice sau scolastice standard.
• arcanea — Formă arhaică și rară pentru termenul 'arcană'; taină adâncă, secret de nepătruns sau mister sacru ascuns privirilor celor neinițiați. În contexte ezoterice sau filozofice vechi, desemnează o cunoaștere ascunsă ori o doctrină mistică ce conține adevărurile fundamentale ale existenței, fiind accesibilă doar prin revelație spirituală sau inițiere riguroasă.
• arctos — Cuvânt de origine greacă semnificând 'urs'; utilizat universal în zoologia modernă ca epitet specific în denumirea științifică a ursului brun (Ursus arctos). În astronomia clasică și mitologie, termenul făcea referire la constelațiile Ursa Mare și Ursa Mică, indicând simbolic regiunile nordice polare ale bolții cerești (regiunea arctică).
• aritmologie — Studiu teoretic sau filozofic al numerelor și al proprietăților religioase, mistice ori oculte atribuite acestora, dincolo de valoarea lor pur matematică de calcul. În istoria științei, termenul descrie adesea sistemele ezoterice pitagoreice sau cabalistice care interpretau universul printr-o structură numerică sacră, dar poate desemna și o ramură arhaică ce se ocupa cu clasificarea sistematică a numelor și conceptelor numerice.
• astroloagă — Femeie care practică astrologia; specialistă în interpretarea pozițiilor și mișcărilor corpurilor cerești (planete, stele, constelații) pentru a stabili hărți natale și a prezice presupusa lor influență asupra destinului, personalității și comportamentului uman. Această activitate se bazează pe sisteme de credințe ezoterice străvechi și calcule geometrice simbolice, fără a avea fundament științific sau validare empirică în fizica modernă.
• astrolog — Persoană care se ocupă cu astrologia; specialist în interpretarea poziției planetelor și a stelelor în scopul prezicerii viitorului sau al determinării caracterului unei persoane. În antichitate și evul mediu, rolul de astrolog era adesea contopit cu cel de astronom (cum a fost cazul lui Johannes Kepler), dar în epoca contemporană activitatea sa este delimitată clar de știință, fiind considerată o pseudoștiință bazată pe misticism.
• astrologă — Femeie care practică astrologia; specialistă în interpretarea pozițiilor și mișcărilor planetelor sau stelelor pentru a realiza hărți natale și a prezice pretinsa lor influență asupra destinului și caracterului uman. Această ocupație folosește metode ezoterice bazate pe simbolism astronomic, fiind complet distinctă de astronomia științifică modernă.
• astrologhie — Variantă arhaică (de tip slavo-grecesc, utilizată înainte de secolul al XIX-lea) pentru termenul 'astrologie'; pseudoștiință sau meșteșug divinatoriu care susține că destinele oamenilor și evenimentele pământene sunt determinate de mișcările și pozițiile aștrilor. În vechile manuscrise românești, termenul denumea atât interpretarea zodiilor, cât și elementele rudimentare de calcul astronomic cu care aceasta era confundată în trecut.
• astrologic — Care aparține astrologiei, privitor la astrologie; bazat pe principiile, calculele simbolice sau interpretările specifice cititului în stele și determinării horoscopului. Termenul descrie elemente, hărți, corelații sau previziuni structurate în jurul pozițiilor planetare și semnelor zodiacale, utilizate pentru a atribui semnificații mistice destinului uman, fără a deține un fundament științific sau empiric în astronomia modernă.
• astrologie — Pseudoștiință, doctrină sau sistem de credințe străvechi care susține că există o relație de cauzalitate ori de corespondență simbolică între pozițiile și mișcările corpurilor cerești și destinele, personalitatea sau evenimentele din viața oamenilor. Deși istoric a fost strâns legată de astronomie, în epoca modernă este complet delimitată de știință, funcționând ca o practică divinatorie bazată pe interpretarea zodiilor și a hărților natale.
• Attar — Nume propriu asociat în special cu Farid ud-Din Attar, un faimos poet mistic și teoretician sufist persan din secolul al XII-lea, autor al operei 'Graiul Păsărilor'. În Orientul Mijlociu și India, termenul (scris adesea 'itar') desemnează de asemenea un ulei de parfum natural, pur și concentrat, obținut prin distilarea structurală a petalelor de flori în baze de lemn de santal.