#mamifer

• Agutii — Formă de plural sau variantă taxonomică adaptată în literatura veche românească pentru aguti (genul Dasyprocta), mamifere rozătoare de talie medie originare din pădurile tropicale ale Americii Centrale și de Sud. Aceste animale au membre lungi, adaptate pentru alergat, corp robust și sunt recunoscute pentru rolul lor ecologic esențial în diseminarea semințelor marilor arbori tropicali.
• alcathoe — Denumire științifică a unei specii rare de liliac de talie mică (Myotis alcathoe), răspândită în Europa și caracterizată prin preferința pentru habitatele forestiere bătrâne și umede. În mitologia greacă antică, Alcathoe (sau Alcaithoe) a fost una dintre fiicele regelui Minyas din Orhomenos, care a fost transformată de zeul Dionysos într-un liliac ca pedeapsă pentru că a refuzat să participe la ritualurile baccice, preferând să rămână acasă la torsul lânii.
• alcer — Variantă regională rară sau formă arhaică folosită în trecut în anumite graiuri din nordul țării pentru a desemna elanul (Alces alces), cel mai mare mamifer din familia cervidelor. Termenul provine prin filieră lingvistică nordică sau prin adaptarea fonetică locală a radicalului științific latin.
• alci — Denumire regională rară, utilizată istoric în anumite graiuri din nordul țării ca formă de plural pentru 'alcer' (elan); mamifere ierbivora de talie foarte mare din familia cervidelor (Alces alces), adaptate la zonele împădurite reci, caracterizate prin coarne lăbărțate și masive purtate de masculi.
• amfiteriu — Gen de mamifer fosil de talie mică din perioada Jurasicului mediu, caracterizat prin caractere primitive ale dentiției mandibulare; este considerat din punct de vedere evolutiv un potențial strămoș sau o formă înrudită timpurie a marsupialelor și a mamiferelor placentare moderne.
• anchiteriu — Gen de mamifere perisodactile fosile din miocen, considerat un strămoș tridactil al calului modern (genul Anchitherium). Era de mărimea unui ponei mic, adaptat la viața de pădure, având dinți cu coroană joasă, potriviți pentru mestecarea frunzelor moi, și picioare terminate cu trei degete funcționale care împiedicau scufundarea în solul jilav.
• anchitherium — Formă de scriere în latina științifică pentru anchiteriu; gen fosil de ecvidee primitive tridactile care au trăit în Miocen în America de Nord, Europa și Asia. Acest mamifer de talie mică reprezintă o verigă evolutivă majoră, făcând trecerea de la formele primitive de pădure la ecvideele adaptate stepelor deschise.
• anizodontie — Stare sau caracteristică a unui organism de a avea dinți inegali ca mărime, formă ori structură în cadrul aceleiași dentiții. Acest fenomen anatomic este specific anumitor specii de vertebrate, în special reptile și unele mamifere, reprezentând o adaptare evolutivă structurală pentru eficientizarea prinderii, tăierii sau masticării unor tipuri particulare de hrană.
• anoa — Mamifer bovid de talie mică (Bubalus depressicornis / Bubalus quarlesi), endemic în pădurile tropicale din insula Sulawesi (Celebes) din Indonezia, caracterizat prin coarne scurte, drepte, îndreptate spre înapoi și o constituție robustă; bivol pitic. Este considerat cel mai mic bivol sălbatic de pe Pământ, fiind o specie structural protejată , aflată în pericol critic de dispariție din cauza pierderii habitatului și a vânătorii ilegale.
• anoploteriu — Mamifer fosil ungulat din epoca eocenului superior și oligocenului, caracterizat prin absența completă a caninilor proeminenți și a coarnelor, având o dentiție continuă și o coadă lungă, robustă. Acest gen extinct (Anoplotherium) servește ca un indicator biostratigrafic esențial pentru reconstituirea faunei și a mediului forestier din perioada paleogenă europeană.
• anthracotherium — Gen dispărut de mamifere ungulate artiodactile din familia Anthracotheriidae, care a trăit în perioada Oligocenului și Miocenului în Eurasia și Africa. Aceste animale aveau o înfățișare robustă, asemănătoare hipopotamilor moderni, fiind adaptate la un mod de viață semiacvatic în zonele mlăștinoase, și sunt considerate de paleontologi un verigă evolutivă crucială în studiul originii cetaceelor și hipopotamidelor.
• antilopă — Nume generic dat mai multor specii de mamifere erbivore rumegătoare din familia bovidelor, răspândite mai ales în savanele africane și asiatice, caracterizate structural prin corp zvelt, picioare lungi adaptate la alergare rapidă și coarne persistente, goale pe dinăuntru. Reprezintă un element esențial în lanțul trofic al regiunilor tropicale.
• antracoteriu — Mamifer fosil ungulat din familia Anthracotheriidae, înrudit structural cu hipopotamii și porcii actuali, care a trăit în epocile Eocen și Oligocen, ale cărui resturi scheletice au fost descoperite frecvent în straturile geologice bogate în lignit și cărbune fosil. Acest animal de talie mare poseda o dentiție bunodontă specifică și membre scurte adaptate la mediul acvatic sau mlăștinos, fiind un reper stratigrafic esențial pentru datarea depozitelor carbonifere.
• aplacental — Care este lipsit de placentă; mamifer sau organism care nu dezvoltă o placentă în timpul perioadei de gestație a embrionului, reproducerea realizându-se prin ouă sau prin dezvoltarea fătului într-o pungă marsupială externă (de exemplu, monotremele și marsupialele).
• arici — Mamifer mic insectivor (Erinaceus europaeus) cu botul ascuțit și spatele acoperit cu țepi lungi și rigizi, care se strânge în formă de ghem în caz de pericol ca mecanism de autoapărare structurală. În sens tehnic sau militar, termenul desemnează un dispozitiv defensiv format din grinzi încrucișate (arici ceh) utilizat ca barieră antitanc, o piesă industrială prevăzută cu dinți proeminenți ori o perie cilindrică aspră folosită pentru curățarea coșurilor de fum.
• aricioaică — Femela ariciului; mamifer insectivor femelă din familia Erinaceidae, cu corpul acoperit de țepi, recunoscută pentru comportamentul său solitar și tendința de a se strânge într-un ghem protector în caz de pericol.
• ariciu — Formă articulată sau variantă regională pentru substantivul 'arici'; mic mamifer insectivor cu corpul acoperit de țepi. În onomastică, reprezintă o variantă grafică sau arhaică pentru numele de familie românesc Arici.
• arni — Denumire zoologică și populară dată bivolului sălbatic indian (Bubalus arnee), un mamifer rumegător masiv originar din sud-estul Asiei și al Indoneziei. Acesta este recunoscut drept strămoșul sălbatic direct al bivolului domestic de cultură, fiind remarcabil prin talia sa gigantică și coarnele uriașe, în formă de semilună, care pot depăși lungimea de doi metri.
• artiodactil — Mamifer copitat care are un număr par de degete la fiecare picior (două sau patru), axul piciorului trecând printre degetele trei și patru, care sunt cele mai dezvoltate; privitor la aceste mamifere. Din punct de vedere taxonomic, acest grup include animale precum Executive (porci), Tylopode (camile) și Ruminante (cerbi, vaci, oi), adaptate structural pentru alergare sau rumegare.
• arvicol — Care trăiește sau se dezvoltă pe câmpuri cultivate, ogoare ori pășuni; în mod specific, termenul este utilizat în zoologie și ecologie pentru a descrie animalele, în special speciile de rozătoare mici (cum sunt șoarecii de câmp din subfamilia Arvicolinae), ale căror obiceiuri de hrănire, cuibărire și habitat sunt strâns legate de ecosistemele agricole deschise.