#malt

• abuzare — Acțiunea de a abuza și rezultatul ei; procesul dinamic prin care o entitate sau o persoană este supusă unui tratament nedrept, violent sau degradant, ori prin care o resursă sau o prerogativă este exploatată peste limitele permise. Spre deosebire de termenul abstract 'abuz', 'abuzarea' subliniază componenta activă, procedurală sau repetitivă a actului de încălcare a normelor.
• abuzat — Care a căzut victimă unui exces de putere, unei violențe, exploatări sau hărțuiri; tratat într-un mod nedrept, degradant ori vătămător. În sens larg sau figurat, se referă la un drept, un principiu ori un termen lingvistic care a fost utilizat în mod greșit, excesiv ori forțat, alterându-i-se valoarea inițială.
• acrospiră — Primul lăstar embrionar, germen, plumulă sau tulpiniță rudimentară care se dezvoltă din embrionul unei semințe de cereale (în special la orz) în timpul procesului de germinare. În industria malțului și a berii, monitorizarea lungimii și dezvoltării acestei structuri anatomice sub învelișul bobului (bobul malțificat) este un parametru tehnic esențial pentru evaluarea gradului de dezagregare și solubilizare a amidonului din endosperm.
• adamantin — Care aparține diamantului, privitor la diamant; care are duritatea, strălucirea, rezistența sau calitățile structurale ale diamantului; în stomatologie și anatomie, se referă la smalțul dinților, cel mai dur țesut din corpul uman. La nivel figurativ sau literar, termenul descrie o voință de fier, un caracter inflexibil, o puritate morală perfectă ori o rezistență de neclintit în fața dificultăților.
• adamantină — Forma de feminin a adjectivului adamantin; de asemenea, substantiv utilizat în trecut în terminologia medicală și histologică pentru a desemna smalțul dinților sau o structură extrem de dură de origine epitelială. Acest termen structural se aplică pentru a descrie calitatea unor substanțe minerale sau trăsături umane remarcate prin rezistență excepțională, transparență diamantină și o puritate geometrică perfectă.
• adamanto — Prefixoid sau element prim de compunere savantă folosit pentru a introduce în structura cuvintelor compuse referirea la diamant, la o duritate extremă sau la smalțul dentar; provenit direct din rădăcina grecească 'adamantos'. Acest element structural stă la baza unor termeni medicali precum adamantoblast sau adamantinom, descriind substanțe ori țesuturi caracterizate printr-o rezistență fizică deosebită.
• adamantoblast — Celulă epitelială diferențiată, de formă cilindrică, responsabilă în mod exclusiv pentru secreția matricei organice și mineralizarea ulterioară a smalțului dentar în timpul procesului de amelogeneză. Aceste celule active se găsesc în stratul intern al organului smalțului și dispar complet după finalizarea erupției dintelui, făcând imposibilă regenerarea naturală a smalțului pe parcursul vieții.
• adamantogen — Care produce, generează sau stimulează formarea smalțului dentar; referitor la substanțele, țesuturile ori procesele fiziologice care inițiază și susțin dezvoltarea structurii dure exterioare a dintelui. În sens histologic, termenul descrie factorii de creștere și elementele celulare implicate direct în faza activă a amelogenezei.
• adamantogeneză — Proces fiziologic și biochimic complex de formare, dezvoltare și mineralizare a smalțului dentar, realizat de celulele epiteliale specializate numite adamantoblaste. Acest mecanism biologic include secreția unei matrice organice proteice urmată de depunerea masivă de cristale de hidroxiapatită, determinând obținerea celei mai dure structuri minerale din organismul uman.
• adamantoliză — Proces patologic sau experimental de distrugere, dizolvare ori dezintegrare structurală a smalțului dentar, cauzat de acțiunea acizilor, a enzimelor bacteriene sau a unor tulburări metabolice severe. Acest fenomen duce la demineralizarea prismei de smalț și la pierderea integrității suprafeței dintelui, fiind primul stadiu în dezvoltarea leziunilor carioase profunde.
• Amalteea — In mitologia greaca, nimfa (reprezentata adesea ca o capra) care l-a hranit cu laptele ei pe zeul Zeus in copilarie, pe cand acesta era ascuns in pestera din muntele Ida pentru a fi salvat de furia tatalui sau, Cronos; cornul ei a devenit legendarul corn al abundentei (cornucopia). In astronomie, termenul desemneaza al treilea satelit natural al planetei Jupiter ca distanta, descoperit in 1892 de Edward Emerson Barnard, caracterizat printr-o forma extrem de neregulata si o culoare rosiatica intensa.
• Amalthea — În mitologie, numele nimfei sau al caprei divine care l-a hrănit cu lapte pe Zeus în perioada pruncriei sale ascunse în peștera din Creta, cornul ei devenind faimosul simbol al abundenței cunoscut sub numele de 'Cornul Abundenței'. În astronomie, termenul desemnează al treilea satelit ca distanță față de planeta Jupiter, descoperit în anul 1892, caracterizat printr-o formă extrem de neregulată și o nuanță roșiatică intensă.
• animaltecă — Colecție sistematică, arhivă sau bibliotecă specializată în stocarea și conservarea materialelor biologice, înregistrărilor audio-video ori documentelor referitoare la regnul animal. În cercetarea modernă și bioacustică, termenul descrie o bază de date digitală sau fizică ce stochează eșantioane de țesuturi, secvențe genetice sau eșantioane de sunete (vocalizări) emise de diverse specii de animale, utilizată în scopuri taxonomice, ecologice sau educaționale.
• anticarie — Care previne, combate sau stopează apariția și dezvoltarea cariilor dentare; substanță chimică, ingredient activ (precum fluorul sau xilitolul) ori produs de igienă orală (pastă de dinți, apă de gură) formulat structural pentru a proteja smalțul dentar împotriva demineralizării bacteriene și a acizilor corozivi.
• apatită — Forma literară standard și cea mai frecventă a denumirii mineralului fosfatic natural; reprezintă, de asemenea, o componentă structurală majoră a țesuturilor dure din organismul uman și animal, regăsindu-se sub formă de hidroxiapatită ca mineral de bază în structura smalțului dentar și a oaselor.
• azulejos — Plăci ceramice subțiri, de formă pătrată sau dreptunghiulară, smălțuite și decorate pe o singură față cu motive geometrice, vegetale sau scene figurative complexe, caracteristice arhitecturii tradiționale din Spania și, în mod special, din Portugalia. Aceste elemente structurale sunt utilizate pentru placarea pereților interiori și exteriori ai palatelor, bisericilor sau caselor, având atât rol decorativ, cât și de protecție împotriva umidității.