#ivire

• acvilar — Care aparține acvilei, privitor la acvilă; care are caracteristicile, privirea ageră sau forma curbată a ciocului unei acvile. În descrierile fizionomice umane, termenul structural se aplică pentru a defini un profil marcat de un nas acvilin (încovoiat și proeminent), sugerând măreție, mândrie ori o trăsătură severă și pătrunzătoare.
• acvilin — Care aparține acvilei, privitor la acvilă; care seamănă cu o acvilă sau cu o parte a corpului ei. Folosit frecvent în caracterizările fizionomice umane pentru a descrie un nas proeminent, curbat structural în formă de cioc de vultur, ori o privire ageră, mândră, severă și extrem de pătrunzătoare.
• acviliza — A căpăta sau a face să capete trăsături asemănătoare cu ale unei acvile; a dezvolta un profil curbat, ager sau maiestuos; la nivel figurativ, înseamnă a insufla sau a dobândi o atitudine mândră, dominantă, o privire pătrunzătoare ori o capacitate de analiză strategică la înălțime. Acest neologism structural este utilizat extrem de rar, exclusiv în contexte literare metaforice pentru a descrie o transformare fizionomică ori comportamentală.
• admirativ — Care exprimă admirație, respect, prețuire sau laudă; atitudine, privire, gest sau ton al vocii prin care se manifestă aprecierea calităților cuiva. În plan stilistic și gramatical, descrie un mod de exprimare sau un comportament comunicativ încărcat de conotații pozitive, menit să evidențieze valoarea excepțională a unui obiect ori a unei ființe.
• adoptantă — Femeie care adoptă sau dorește să adopte un copil, asumându-și din punct de vedere legal, moral și material statutul de mamă cu drepturi depline. În sociologia consumului și studiul pieței, termenul descrie o entitate feminină sau o organizație cu profil specific care preia și implementează timpuriu o inovație tehnologică, o doctrină sau o tendință culturală.
• agivire — Acțiunea de a se agivi și rezultatul ei; proces structural sau biologic prin care o ființă își recapătă iuțeala, flexibilitatea și vioiciunea mișcărilor. Reprezintă o trecere simbolică sau fizică de la o stare de repaus total ori moleșeală la un comportament dinamic și plin de vitalitate.
• alegădire — Acțiunea de a alegădi și rezultatul ei; procesul meșteșugăresc de potrivire, rânduire sau aranjare migăloasă a unor piese sau unelte în vederea bunei lor funcționări. În graiurile tehnice arhaice, reprezintă ajustarea fină a componentelor unui mecanism tradițional, cum ar fi elementele morilor de apă sau ale războaielor de țesut manual.
• alegădui — A aranja, a potrivi sau a rândui cu grijă lucrurile ori uneltele dintr-o gospodărie; a pune în ordine sau a pregăti metodic un ansamblu de elemente în vederea unei activități practice. În graiurile vechi din Transilvania, verbul descrie și acțiunea de a asambla sau a potrivi piese de lemn ori unelte agricole pentru ca acestea să funcționeze optim.
• alenzuire — Acțiunea de a alenzui și rezultatul ei; procesul meșteșugăresc de potrivire, aranjare sau ajustare migăloasă a unor piese, unelte sau materiale textile pentru o îmbinare perfectă. În graiurile tehnice arhaice, reprezintă calibrarea fină a componentelor unui angrenaj din lemn ori aranjarea estetică a pliurilor hainelor festive.
• alenzuitură — Rezultatul concret sau piesa ajustată în urma procesului meșteșugăresc de potrivire, aranjare ori netezire; componentă, îmbinare tehnică sau pliul unui material textil realizat cu o precizie migăloasă. În graiurile vechi din Transilvania, termenul desemnează locul unde două elemente de lemn ori metal au fost perfect calibrate pentru a se asambla fluid într-un mecanism.
• anacronism — Eroare cronologică structurală constând în atribuirea unui fapt, a unui obiect, a unei idei sau a unui obicei unei alte epoci istorice decât celei în care au existat cu adevărat. În sens sociocultural mai larg, desemnează o mentalitate, o instituție, o tradiție sau o normă de comportament învechită, rămasă în urmă față de nivelul general de dezvoltare a societății actuale, reprezentând o prezență desuetă și nepotrivită în contextul modern.
• angiotrib — Instrument chirurgical metalic sub formă de pensă robustă, dotat cu fălci puternice și zimțate, utilizat pentru realizarea angiotripsiei. Acest dispozitiv complex de nișă exercită o presiune mecanică extrem de ridicată și binedefinită asupra peretelui unui vas de sânge secționat, având ca scop strivirea intimei și mediei pentru a declanșa hemostaza prin formarea rapidă a unui cheag natural, eliminând astfel necesitatea ligaturii cu fir în timpul operațiilor.
• angiotripsie — Procedură chirurgicală de obținere a hemostazei ce constă în strivirea mecanică, forțată și binedefinită a pereților unui vas de sânge rupt sau secționat, cu ajutorul unui angiotrib. Acest proces patologic-structural provocat chirurgical distruge tunica internă (intima) și cea medie a vasului, determinând retractarea acestora și favorizând coagularea rapidă a sângelui în interiorul lumenului comprimat, blocând eficient hemoragia fără utilizarea firelor de sutură.
• anoblepsie — Condiție clinică medicală sau tulburare neurologică oculară rară caracterizată prin incapacitatea motorie ori dificultatea extremă de a privi în sus sau de a ridica ochii pe verticală; paralizie a privirii verticale superioare. Acest fenomen neurologic indică de regulă leziuni structurale sau comprimări la nivelul mezencefalului, fiind un simptom integrat în sindroame neurologice complexe precum sindromul Parinaud.
• Antim — Nume propriu masculin de origine greacă (Anthimos), purtat istoric de mari personalități ecleziastice, cel mai celebru fiind Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești, autor al 'Didahiilor' și ctitor al Mănăstirii Antim din București. În sens cultural și structural, reprezintă un simbol al dezvoltării tiparului, al limbii române literare vechi și al artei tipografice medievale.
• Antim Ivireanul — Autor, tipograf, gravor, teolog și mare ierarh de origine georgiană (Iviria), mitropolit al Țării Românești între o mie șapte sute opt și o mie șapte sute șaisprezece, canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română; personalitate marcantă a epocii brâncovenești care a contribuit structural la introducerea definitivă a limbii române în serviciul divin și la dezvoltarea artei tipografice medievale. Opera sa de căpătâi o reprezintă 'Didahiile', o colecție de predici retorice de o valoare stilistică excepțională.
• antist — Termen de specialitate folosit rar pentru a desemna un specialist, cercetător sau adept al studiului operelor, limbii, gramaticii și culturii scrise de Antim Ivireanul. În sens extins, se referă la filologul axat pe analiza textelor religioase și laice din perioada veche a literaturii române, concentrat pe tranziția fonetică și lexicală din secolul al XVIII-lea.
• apariție — Acțiunea de a apărea și rezultatul ei; momentul în care o persoană, un obiect sau un fenomen devine vizibil sau se iveste brusc; publicarea oficială a unei opere literare, muzicale ori științifice; manifestare neașteptată sau spectaculoasă a unei prezențe fizice ori spirituale într-un anumit loc.
• armoniabil — Care poate fi armonizat, compatibil structural; care se pretează la o îmbinare armonioasă, proporționată sau muzicală cu alte elemente din același ansamblu. În sens conceptual, descrie o idee, o nuanță, o frecvență sonoră ori o structură socială capabilă să coexiste fără conflicte și să contribuie la echilibrul general al unui sistem.
• arzos — O variantă fonetică regională sau arhaică a adjectivului 'arzător' ori 'arzătoros', descriind ceva care arde, care provoacă arsuri sau care degajă o căldură extrem de puternică; în sens figurat, se aplică privirilor intense, sentimentelor mistuitoare sau dorințelor arzătoare care macină sufletul unei persoane.