#istorie antica

• Atanaric — Rege sau judecător suprem (iudex) al vizigoților (tervingilor) din secolul al IV-lea, adversar de temut al Imperiului Roman și al împăratului Valens. Este cunoscut istoric pentru persecuțiile violente împotriva vizigoților creștini (cum a fost Sfântul Sava Gotul) și pentru coordonarea retragerii poporului său în fața invaziei hunilor, refugiindu-se în cele din urmă la Constantinopol, unde a murit în anul 381.
• Atargatis — Marea zeiță a Arabiei de Nord și a Siriei în antichitate, divinitate a fertilității, a pământului și a apelor, venerată în principal la Hierapolis. Reprezentată adesea ca o divinitate cu trup de femeie și coadă de pește (asociată cu primele legende ale sirenelor) sau înconjurată de lei, Atargatis întruchipa puterea generatoare a naturii și protecția comunităților umane din Orientul Apropiat, fiind asimilată ulterior de greci sub numele de Dea Syria.
• Ateas — Numele unui rege legendar al sciților (cca. 429 î.Hr. – 339 î.Hr.) care a unificat sub autoritatea sa triburile scitice din regiunea cuprinsă între Dunăre și Don, creând un puternic stat nomad. Este cunoscut istoric pentru conflictele și alianțele sale complexe cu orașele grecești pontice, cu triburile trace ale tribalilor și cu Filip al II-lea al Macedoniei, bătălia sa finală împotriva macedonenilor, la vârsta de peste 90 de ani, marcând apusul marii puteri scitice în zona Dunării de Jos.
• Atena — Capitala Greciei, unul dintre cele mai vechi și influente orașe din lume, recunoscut ca leagăn al civilizației occidentale și al democrației. În sens mitologic și cultural, numele evocă direct patronajul zeiței Athena (zeița înțelepciunii) și trimite la bogăția monumentelor antice, precum Acropola, reprezentând simbolul universal al rațiunii, filosofiei și artelor clasice.
• atenian — Persoană care s-a născut sau care locuiește în Atena, capitala Greciei; ca adjectiv, descrie tot ceea ce aparține acestui oraș, populației sale, istoriei sau culturii sale glorioase din antichitate. În limbajul cultural, termenul evocă idealul echilibrului dintre minte și corp, democrația clasică, filosofia platonică și rafinamentul artistic specific regiunii Attica.
• atrium — Formă neadaptată sau neologism arhitectural utilizat adesea ca variantă pentru 'atriu'; spațiul central deschis al unei case romane antice (domus), înconjurat de încăperi, având un bazin central (impluvium) pentru colectarea apei de ploaie. În designul structural contemporan, descrie o curte interioară acoperită cu sticlă, situată în centrul unor complexe hoteliere, clădiri de birouri sau muzee mari.
• Attalos — Numele purtat de mai mulți regi celebri ai dinastiei Atalide care au guvernat regatul elenistic al Pergamonului în Asia Mică, cel mai cunoscut fiind Attalos al II-lea (fondatorul orașului Antalya) și Attalos al III-lea, care a lăsat testamentar regatul său Republicii Romane. În arheologie, numele este strâns legat de Stoa lui Attalos, o structură monumentală reconstruită în Agora Atenei.
• Attila — Conducătorul legendar al hunilor (care a guvernat între 434 și 453), cunoscut istoric sub numele de 'Biciul lui Dumnezeu'; a creat un imperiu nomad vast care se întindea de la Dunăre până în Europa Centrală. În sens structural și istoriografic, domnia sa a reprezentat un factor de presiune geopolitică majoră asupra Imperiului Roman de Apus și de Răsărit, accelerând colapsul frontierelor antice prin incursiunile sale militare de o violență extremă.
• auson — Membru al unui trib italic străvechi care locuia în regiunea central-sudică a Peninsulei Italice (Campania și Latium) înainte de expansiunea romană; ca adjectiv, desemnează ceea ce aparține acestui popor preroman sau culturii sale. În poezia clasică și umanistă, termenul a devenit un sinonim livresc de mare noblețe pentru 'italian' sau 'roman', fiind utilizat pentru a evoca originile mitice ale civilizației italice.
• Ausonius — Decimus Magnus Ausonius, celebru poet, retor și înalt funcționar roman din secolul al IV-lea d.Hr., originar din Burdigala (Bordeaux). Cunoscut pentru operele sale care îmbină cultura clasică păgână cu elemente creștine premature (cum ar fi poemul 'Mosella'), el a activat ca preceptor al împăratului Grabațian, devenind ulterior consul și guvernator, reprezentând o figură centrală a literaturii latine târzii.
• auspicial — Care aparține auspiciilor sau prevestirilor, privitor la interpretarea semnelor divine; caracteristic ritualurilor romane de observare a zborului păsărilor ori a altor fenomene naturale de către auguri. În sens modern livresc, termenul descrie ceva ce are legătură cu un semnal prevestitor, cu un auguriu inițial sau cu auspiciile sub care debutează o acțiune solemnă.
• auspiciu — În Roma Antică, semn prevestitor obținut prin observarea zborului sau cântecului păsărilor, a comportamentului animalelor ori a fenomenelor cerești, interpretat de auguri pentru a afla voința zeilor. În sens modern și figurat, termenul se folosește la plural pentru a desemna circumstanțele, semnele inițiale, sprijinul, patronajul sau condițiile de bun augur sub care debutează ori se desfășoară o acțiune, un eveniment sau o manifestare culturală.