#barcă

• ambarca — Acțiunea de a urca persoane, trupe, mărfuri sau materiale la bordul unei nave, ambarcațiuni, aeronave ori vehicul de transport public în vederea efectuării unei călătorii sau a unei operațiuni logistice. Ca verb reflexiv (a se ambarca), definește faptul de a urca la bord pentru a naviga sau, în sens figurat, a se angaja ori a se lansa cu entuziasm într-o acțiune de lungă durată, o afacere complexă, un proiect riscant sau o aventură de viață.
• ambarcader — Platformă amenajată, construcție hidrotehnică fixă sau plutitoare (ponton, chei mic, debarcader) situată pe malul unui fluviu, râu, lac sau în incinta unui port, special proiectată pentru a facilita legarea ambarcațiunilor, precum și ambarcarea ori debarcarea pasagerilor și manipularea mărfurilor. În infrastructura feroviară istorică, termenul desemna și o platformă de încărcare a mărfurilor sau a vitelor în vagoane.
• ambarcare — Acțiunea de a ambarca (îmbarca) și rezultatul ei; operațiune logistică, administrativă sau militară prin care persoane, pasageri, trupe, animale ori mărfuri și materiale sunt urcate la bordul unei nave, ambarcațiuni sau aeronave pentru începerea unei călătorii sau a unui transport public. În transportul maritim internațional, reprezintă un stadiu procedural critic marcat de verificarea documentelor vamale și emiterea biletelor de îmbarcare.
• ambarcat — Care a fost urcat, încărcat sau aranjat la bordul unei nave, ambarcațiuni, aeronave ori vehicul de transport; îmbarcat. În sens profesional, descrie statutul unui marinar sau militar activ aflat în misiune pe un vas comercial ori de război. În sens figurat, descrie o persoană angajată sau lansată cu toate resursele într-un proiect de lungă durată, într-o afacere ori într-o activitate riscantă.
• ambarcație — Variantă lingvistică sau formă ortografică mai rară pentru ambarcațiune, desemnând o navă de dimensiuni mici sau medii (balehieră, șalupă, iaht, barcă), utilizată pentru transportul de pasageri, agrement, sporturi nautice ori activități portuare. În bazele de date terminologice, este reținută ca dublet lexical pentru a asigura maparea corectă a textelor tehnice vechi.
• ambarcațiune — Denumire generică oficială pentru orice vehicul plutitor de dimensiuni mici sau mijlocii (barcă, șalupă, iaht, catamaran, caiac), propulsat de vâsle, pânze sau motor, utilizat pentru transportul pe distanțe scurte, activități de agrement, pescuit, patrulare portuară sau competiții sportive. Din punct de vedere structural, este caracterizată printr-un corp etanș (carenă) conceput să plutească și să ofere stabilitate pe suprafața apei.
• amfibic — Care are caracter amfibiu, se bazează pe operațiuni mixte pe uscat și pe apă sau se referă la organismele cu mod de viață dublu. În terminologia militară, definește manevrele tactice, debarcările, trupele sau vehiculele speciale concepute structural pentru a lansa atacuri dinspre mare direct pe teritoriul terestru inamic.
• amfibiu — Care poate trăi, funcționa sau se poate deplasa atât pe uscat, cât și în apă; referitor la organismele din clasa amfibienilor sau la vehiculele adaptate mediilor duale. Ca substantiv masculin, reprezintă un animal amfibian sau un vehicul militar, tanc, autovehicul ori hidroavion echipat structural cu sisteme etanșe de propulsie și plutire.
• Amilcar — Prenume masculin sau nume de familie de origine punică (cartagineză). În istoria universală, numele este indisolubil legat de Amilcar Barca (Hamilcar), renumit general și om de stat cartaginez, tatăl celebrului Hanibal, care s-a remarcat structural în timpul Primului Război Punic prin campaniile sale geniale din Sicilia și extinderea imperiului în Peninsula Iberică. De asemenea, reprezintă un brand istoric francez de automobile de performanță activ în perioada interbelică.
• anchior — Termen tehnic arhaic sau regional utilizat în vechea terminologie marinărească pentru a desemna o ancoră mică, o ancoră de rezervă sau un dispozitiv de fixare auxiliar folosit pentru ambarcațiunile de dimensiuni reduse ori pentru manevrele de poziționare în porturi.
• ancorot — Ancoră de dimensiuni mici și greutate redusă, dotată de regulă cu patru brațe (ghiare), utilizată la bordul ambarcațiunilor ușoare, al șalupelor sau al bărcilor de salvare pentru fixare temporară. În cadrul navelor mari, acest dispozitiv tehnic este folosit ca ancoră secundară de manevră, servind la virarea sau schimbarea orientării vasului în spații portuare restrânse prin intermediul unei remorci.
• Anzio — Oraș de coastă și port istoric din Italia, situat în regiunea Lazio (provincia Roma); faimos în istoria antică sub numele de Antium (locul de naștere al împăraților Caligula și Nero) și recunoscut în istoria modernă pentru debarcarea aliată crucială din anul 1944 din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
• approd — Termen tehnic de origine franceză sau italiană (approdo), utilizat în navigația maritimă pentru a desemna acțiunea de acostare, abordare sau adunare a unei nave la țărm, la un debarcader ori într-un loc special amenajat dintr-un port. De asemenea, definește zona de coastă sigură, adăpostită de curenți și valuri, care permite efectuarea în siguranță a manevrelor de ancorare și de descărcare a mărfurilor.
• autos sacramentales — Denumire atribuită pieselor de teatru religios într-un singur act, cu caracter alegoric, specifice literaturii spaniole din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea (Epoca de Aur). Aceste opere dramatice, centrate în mod simbolic pe taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), erau reprezentate public în cadrul festivităților de Corpus Christi, având personaje abstracte precum Păcatul, Credința, Moartea ori Harul Divin, și atingând apogeul prin scrierile lui Pedro Calderón de la Barca.
• babarcă — Termen regional rar folosit în anumite graiuri rurale din sudul sau vestul spațiului românesc pentru a desemna o colibă improvizată, un adăpost rudimentar acoperit cu stuf ori crengi, sau o anexă gospodărească strâmtă și dărăpănată. Prin extensie semantică populară sau peiorativă, cuvântul poate face referire la o ambarcațiune veche și degradată de dimensiuni mici ori la o haină veche, ruptă și lipsită de formă.
• baca — Ambarcațiune mică de pescuit sau navă utilitară de dimensiuni reduse, utilizată în mod tradițional în mările calde sau în bazinele portuare europene pentru operațiuni de remorcare ușoară și transport; la sensul tehnic regional, reprezintă și o cutie sau un recipient deschis folosit în ateliere pentru colectarea pieselor mici. În lingvistica comparată, reprezintă forma de bază pentru 'vacă' în limbile spaniolă și latină, întâlnită în studii etimologice.