#autor

• antiparlamentar — Care se opune sistemului parlamentar, instituției parlamentului sau principiilor democrației reprezentative; care critică, contestă ori subminează autoritatea și legitimitatea corpului legislativ. În sens istoric și doctrinar, descrie discursuri, atitudini sau mișcări politice radicale care promovează centralizarea puterii în mâna unui lider suprem ori a unui organ executiv autoritar, în detrimentul dezbaterii parlamentare.
• antiparlamentarism — Doctrină, atitudine sau curent ideologic care condamnă și respinge parlamentarismul ca formă de organizare politică și de conducere a unui stat. Acest fenomen structural se bazează pe ideea că parlamentele sunt ineficiente, corupte sau incapabile să rezolve crizele naționale, promovând în schimb sisteme corporatiste, tehnocratice ori autocrate unde decizia este concentrată la nivel executiv.
• antișerif — Personaj, lider sau entitate dintr-un text literar, cinematografic ori dintr-un context social care se opune autorității oficiale, legii sau figurii tradiționale a șerifului. Adesea folosit în analize culturale ale genului western sau în descrieri sociologice, termenul desemnează o figură rebelă, un anti-erou sau un conducător neconvențional care își impune propriile reguli în contrast cu ordinea legală instituită.
• aproba — A-și da consimțământul în mod oficial, a autoriza sau a valida o cerere, un proiect, o lege sau o decizie administrativă; a considera ca fiind bun, corect sau valabil, manifestând un acord total sau o susținere deschisă față de opiniile, acțiunile ori conduita cuiva.
• aprobare — Acțiunea de a aproba și rezultatul ei; consimțământ oficial, încuviințare, autorizație sau act administrativ ori legislativ prin care se validează o cerere, un plan ori un proiect; confirmare sau apreciere pozitivă manifestată față de conduita, opiniile ori faptele unei persoane.
• aprobat — Care a primit consimțământul oficial, autorizația, confirmarea sau validarea din partea unei autorități, instanțe ori a unui comitet; proiect, document sau comportament acceptat, încuviințat ori agreat. În sens tehnic sau birocratic, descrie starea finală a unui dosar sau act normativ care a trecut cu succes de toate etapele de verificare și control legal.
• aprobațiune — Variantă învechită, livrescă sau juridic-arhaică a substantivului 'aprobare', utilizată în textele administrative, legislative și literare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Reprezintă actul oficial de încuviințare, confirmare, autorizare sau validare a unei cereri, a unui decret ori a unui document în cadrul circuitului birocratic.
• artizan — Persoană care exercită un meșteșug pe cont propriu, realizând manual sau cu unelte simple obiecte de utilitate gospodărească ori produse decorative de serie mică; meșteșugar. În sens figurat și modern, termenul desemnează creatorul, autorul moral, inițiatorul sau cel care a conceput și a pus în aplicare un plan complex, o reformă structurală sau o strategie de succes.
• ascendent — Care urcă, se ridică sau se dezvoltă în sus; evolutiv, crescător. Ca substantiv masculin, reprezintă o rudă în linie dreaptă dintr-o generație anterioară (părinte, bunic, străbunic); în astronomie și astrologie, reprezintă punctul eclipticii care se ridică deasupra orizontului răsăritean în momentul exact al unui eveniment sau al nașterii cuiva. În sens figurat, denotă o influență morală dominantă, o autoritate sau o superioritate exercitată asupra cuiva.
• ascendență — Legătură de rudenie de sângere care unește o persoană cu strămoșii săi (părinți, bunici, străbunici); totalitatea generațiilor anterioare dintr-o familie. În sens figurat sau intelectual, reprezintă o influență morală, politică, culturală ori spirituală covârșitoare pe care cineva o exercită asupra unei persoane sau a unui grup. În astronomie și astrologie, indică starea sau poziția punctului zodiacal aflat în ascensiune la orizont.
• atribuire — Acțiunea de a atribui și rezultatul ei; repartizare oficială, conferire a unui titlu, acordare a unui contract public sau stabilire a paternității unei opere de artă. În informatică, reprezintă operațiunea structurală prin care se asociază o valoare determinată unei variabile specifice în timpul execuției unui algoritm.
• atribuit — Care a fost acordat, repartizat sau conferit în mod oficial unei entități; recunoscut pe bază de dovezi, analiză critică sau decizie administrativă ca aparținând unui anumit autor, creator ori posesor legitim. Reprezintă statutul consolidat al unui bun, contract sau drept fundamental care a intrat în patrimoniul sau sfera de responsabilitate a cuiva.
• auctorial — Care aparține autorului, care este propriu autorului sau se referă la ipostaza acestuia într-o operă literară; privitor la actul creației originale. În teoria literară și în analiza naratologică, termenul este utilizat pentru a descrie instanța narativă omniscientă (perspectivă auctorială), vocea care coordonează discursul din exteriorul acțiunii sau elementele de paratext care poartă amprenta directă și asumată a creatorului textului.
• auto-reglare — Proprietate a unor sisteme biologice, tehnice sau psihologice de a-și menține starea de funcționare optimă prin mecanisme interne de control și corecție, fără intervenție din exterior. Deși forma legată există, varianta compusă structural prin cratimă 'auto-reglare' este intens utilizată în manualele moderne de psihologie cognitivă și fișele tehnice industriale pentru a sublinia procesul activ desfășurat de sistem, nefiind listată separat în corpul principal dexonline.
• autoadaptare — Acțiunea de a se autoadapta sau rezultatul ei; proces de adaptare automată, spontană sau programată a unui organism, a unui organ sau a unui sistem tehnic complex la variațiile mediului înconjurător sau la solicitările funcționale interne, asigurând menținerea homeostaziei sau a randamentului optim.
• autoadaptat — Care s-a adaptat singur sau în mod automat la noi condiții, parametri ori cerințe de mediu, fără intervenție exterioară; sistem tehnic, algoritm sau organism biologic care a parcurs un proces independent de ajustare structurală sau funcțională.
• autoară — Formă de feminin pentru cuvântul autor; femeie care creează, compune, scrie sau dă naștere unei opere literare, științifice, artistice, muzicale ori unui proiect de orice natură; persoană de sex feminin recunoscută oficial ca deținătoare a drepturilor morale și patrimoniale asupra unei creații originale.
• autobiologie — Termen științific sau filozofic rar utilizat pentru a descrie studiul, analiza sau descrierea sistemelor vii din perspectiva propriei lor autoreglări, dezvoltări ontogenetice și mențineri funcționale independente. În sens epistemologic extins, poate face referire la studiul reflexiv al proceselor biologice umane realizat de un cercetător pe propriul său organism sau la narațiunea evoluției biologice a unei specii privită ca un tot unitar.
• autocontrolare — Acțiunea de a se autocontrola și rezultatul ei; procesul dinamic și voluntar prin care o persoană își monitorizează, își reglează și își strunește activ reacțiile instinctive, manifestările emoționale sau deciziile comportamentale. Acest act structural de disciplină interioară previne abaterile de la normele sociale și sprijină atingerea unor scopuri personale programate pe termen lung.
• autocopia — A realiza în mod autonom, automat sau prin mecanisme proprii o copie fidelă ori o replică exactă a propriei structuri, a unui document sau a unui set de date, fără intervenția directă a unui factor extern. În biologie, termenul descrie procesul molecular de autoreplicare a materialului genetic, în timp ce în tehnologie și informatică face referire la sisteme software sau dispozitive mecanice capabile să își cloneze ori să își multiplice structura informațională.