#autor

• Abesalom — Nume propriu masculin de origine ebraică (Avșalom, semnificând 'tatăl păcii'), purtat de al treilea fiu al regelui David, renumit pentru frumusețea sa fizică excepțională, părul său extrem de lung și sfârșitul său tragic (prins cu părul în ramurile unui stejar în timpul unei revolte împotriva tatălui său). În semiologia psihanalitică timpurie și în psihopatologia metaforică, numele a fost utilizat ocazional pentru a descrie conflictele parentale nerezolvate, mândria narcisică distructivă sau complexul de rebeliune violentă împotriva autorității paterne.
• abilitare — Acțiunea de a abilita și rezultatul ei; obținerea sau acordarea formală a unei competențe, a unui drept legal ori a unui titlu oficial. În sistemul universitar românesc contemporan, reprezintă certificarea calității de conducător de doctorat, obținută în urma susținerii unei teze specifice de către un cadru didactic cu titlul de doctor.
• abilitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abilitare”. Desemnează acțiunea de a abilita și rezultatul ei, reprezentând învestirea oficială, împuternicirea sau recunoașterea unui drept legal ori a unei competențe de către o autoritate administrativă sau juridică.
• abuz — Depășirea deliberată sau sistematică a limitelor legale, morale ori sociale în exercitarea unei funcții, a unei puteri sau a unui drept, având ca efect vătămarea, exploatarea sau prejudicierea unei alte entități. Reprezintă o deturnare a autorității de la scopul său legitim, transformând o prerogativă legală ori o poziție de forță într-un instrument de opresiune sau beneficiu injust.
• adjudecatoare — Femeie care deține rolul oficial de a atribui un bun, un premiu sau un contract în cadrul unei licitații ori competiții; ca adjectiv, descrie o entitate, o comisie sau o autoritate feminină ori neutră (precum o instituție publică) care are competența legală și structurală de a efectua o adjudecare.
• aftor — Formă populară veche, alterată sau regională a substantivului 'autor', utilizată în trecut în vorbirea cotidiană sau în scrieri de tranziție. Termenul desemnează persoana care creează, scrie sau dă naștere unei opere literare, artistice ori științifice, reflectând o asimilare fonetică empirică a neologismelor înainte de normarea limbii literare.
• agabaritic — Care depășește gabaritul legal, standard sau limitele geometrice normale permise pentru transportul pe drumurile publice, căile ferate sau navale. Se referă în special la vehicule grele, utilaje industriale de mari dimensiuni sau încărcături speciale care necesită autorizații speciale de transport, trasee specifice și mașini de însoțire cu escortă.
• alcătuitor — Care intră în componența unui tot unitar, care formează sau organizează structura unui ansamblu; constitutiv. Ca substantiv masculin, desemnează persoana care compune, redactează sau elaborează o lucrare scrisă, o culegere de texte, un dicționar ori un set de legi (autor, compilator), sau un element fizic component dintr-un sistem mecanic ori chimic.
• alonim — Numele unei persoane reale (de obicei un autor cunoscut, un prieten sau o figură istorică) pe care un scriitor îl folosește ca pseudonim pentru a-și semna propria operă literară sau științifică. Acest procedeu structural de disimulare a identității diferă de pseudonimul inventat, fiind utilizat istoric pentru a asigura succesul unei cărți, pentru a evita cenzura politică sau pentru a aduce un omagiu unei personalități admirate.
• amiraleasă — Termen colocvial sau popular utilizat pentru a desemna soția unui amiral. De asemenea, poate fi întrebuințat în mod ironic sau glumeț pentru a descrie o femeie care manifestă o atitudine autoritară, poruncitoare sau dominatoare, amintind de comportamentul structural rigid al unui comandant militar.
• amplasament — Locul, terenul sau porțiunea de suprafață terestră delimitată precis pe care este situată, se construiește sau urmează să fie montată o clădire, o instalație tehnică ori o tabără militară. Reprezintă un element de referință fundamental în documentațiile cadastrale și în autorizațiile de construire, definind cadrul fizic și juridic al investiției.
• anarchist — Variantă grafică neologică sau etimologică pentru cuvântul anarhist; persoană, militant sau filozof care aderă la principiile anarchismului și luptă pentru desființarea autorității statale. Ca adjectiv, descrie o mișcare, o publicație, o idee sau o manifestare socială care aparține acestei doctrine, fiind fundamentată pe libertate absolută, autogestiune, antibirocrație și eliminarea ierarhiilor opresive.
• anarhism — Doctrină politică și filozofică bazată pe respingerea totală a oricărei forme de autoritate instituționalizată, ierarhie forțată și control statal. Această teorie susține organizarea societății exclusiv prin asocieri liber consimțite, voluntare, cooperare reciprocă, ajutor reciproc și autoguvernare descentralizată, considerând că statul și structurile sale juridice coercitive sunt opresive, corupte și inutile pentru libertatea individuală și colectivă.
• anarhist — Persoană, militant sau teoretician care aderă la principiile anarhismului, militând activ pentru desființarea statului, a instituțiilor guvernamentale coercitive și a oricărei forme de ierarhie socială sau politică forțate. Ca adjectiv, descrie o mișcare, o publicație, o idee, o doctrină sau o manifestare socială fundamentată pe ideea de libertate individuală absolută, cooperare voluntară, autogestiune economică și refuz al structurilor birocratice.
• anarhistă — Forma feminină pentru termenul anarhist; femeie, militantă sau activistă care aderă la principiile și valorile anarhismului, militând pentru abolirea ierarhiilor instituționale opresive și a controlului guvernamental. Ca adjectiv, reprezintă forma de gen feminin care descrie o organizație, o ideologie, o revistă sau o mișcare cu caracter profund anti-autoritar, descentralizat și bazat pe emancipare socială autonomă.
• Anonymus — Nume generic atribuit unui autor, cronicar sau scrib al cărui nume real rămâne necunoscut ori nedocumentat în izvoarele istorice. În contextul istoriografiei central-europene și românești, termenul face referire adesea la notarul regelui Béla al III-lea al Ungariei, autorul cronicii Gesta Hungarorum, operă fundamentală care atestă existența primelor formațiuni statale românești (conduse de Glad, Gelou și Menumorut) în spațiul intracarpatic.
• anticonstituționalism — Curent doctrinar, atitudine politică sau doctrină juridică care se opune principiilor constituționalismului, contestând autoritatea, supremația sau legitimitatea legii fundamentale ori a barierelor constituționale impuse puterii de stat. În sens politologic, descrie teoriile sau regimurile autoritare care promovează concentrarea puterii executive și subordonarea sistemului judiciar, ignorând regulile fundamentale ale democrației constituționale.
• antidemocrat — Persoană care se opune democrației, principiilor democratice sau libertăților cetățenești; adept al unui regim autoritar sau totalitar. Ca adjectiv, descrie o acțiune, o ideologie, o lege sau un comportament structural care subminează statul de drept, pluralismul politic, egalitatea în fața legii și drepturile fundamentale ale omului.
• antidemocrată — Forma de feminin singular a cuvântului 'antidemocrat'; caracterizează o persoană de gen feminin, o acțiune, o lege, o măsură sau o ideologie care se opune principiilor democratice, pluralismului politic și libertăților cetățenești. Denotă o manifestare structurală ce tinde spre autoritarism sau totalitarism, subminând statul de drept.
• antidemocratism — Atitudine, curent politic, doctrină sau orientare ideologică opusă democrației și principiilor sale fundamentale; respingere a pluralismului politic, a statului de drept și a libertăților individuale. Acest fenomen structural se manifestă prin justificarea sau promovarea regimurilor autoritare, a totalitarismului și a centralizării opresive a puterii în stat.