#astar

• abieluța — Denumire populară arhaică și diminutivală utilizată regional în comunitățile montane pentru a desemna o specie mică sau un lăstar tineresc de brad (Abies alba), ori o infuzie medicinală slabă preparată din ace acești lăstari. În medicina empirică din sate, extractul de abieluța era administrat sub formă de sirop sau ceai tonic pentru calmarea tusei convulsive la copii, ameliorarea bronșitelor acute și stimularea poftei de mâncare în stările de convalescență.
• acrogeneză — Proces fiziologic și structural de formare, diferențiere sau dezvoltare a organelor vegetale ori a țesuturilor localizat exclusiv la vârful ori extremitatea superioară a unei axe. În contextul morfogenezei plantelor superioare, acrogeneza descrie ansamblul etapelor celulare prin care mugurul terminal coordonează apariția noilor lăstari și frunze, impunând o dominanță apicală asupra structurilor inferioare.
• acrotropie — Fenomen de orientare, curbare sau mișcare tropistică a organelor vegetale (lăstari, rădăcini, tije) orientată strict către un punct de proeminență, o extremitate superioară ori un vârf anatomic determinat de un stimul extern (lumină, contact mecanic). Această reacție structurală ghidează direcția de alungire periostală a țesuturilor meristematice, asigurând adaptarea spațială optimă a aparatului foliar sau radicular în raport cu resursele de mediu înconjurătoare.
• adăstare — Acțiunea de a adăsta și rezultatul ei; starea sau procesul de așteptare prelungită, zăbovire ori întârziere într-un certain punct structural. Termenul funcționează ca un echivalent istoric și literar al substantivului modern 'așteptare', fiind utilizat în scrierile ecleziastice sau cronicărești pentru a accentua durata ori solemnitatea momentului.
• ajuns — Stare a ceea ce este destul sau suficient; abundență materială moderată sau bunăstare (trai bun). Ca adjectiv sau participiu, indică o persoană care a sosit la destinație ori care a parvenit, realizându-se pe plan social sau financiar. Ca adverb, se folosește în structuri exclamative pentru a cere oprirea imediată a unei acțiuni.
• altoaie — Formă de plural regională, arhaică sau populară pentru substantivul 'altoi' (tratat contextual ca feminin) ori utilizată rar pentru a desemna totalitatea crenguțelor sau lăstarilor recoltați în vederea realizării procesului de altoire; lăstari de reproducție.
• altoi — Fragment de tulpina, ramură sau mugur prelevat de la o plantă nobilă, care se inserează și se fixează pe o altă plantă (portaltoi) pentru a se uni structural și a conviețui. Ca verb (a altoi), reprezintă acțiunea horticolă de executare a acestei uniri vegetale; colocvial, înseamnă a lovi sau a bate pe cineva.
• arațel — Denumire populară rară sau regională atribuită în anumite micro-zone rurale unei specii de plante erbacee sălbatice sau unui soi de viță-de-vie cu boabe mărunte și dese. În mod izolat, în graiurile din vestul țării, cuvântul a fost consemnat ca un termen diminutival folosit de bătrâni pentru a descrie un ciorchine mic sau un lăstar tânăr de plantă agățătoare.
• arațiel — Variantă fonetică regională sau derivat obscur asociat lexicului agrar tradițional, utilizat în anumite micro-comunități rurale pentru a desemna un lăstar foarte tânăr, subțire și flexibil, în special cel de viță-de-vie sau de plantă agățătoare ce necesită sprijin pe araci. Termenul reflectă tendințele de palatalizare și adaptare vocalică specifice graiurilor locale din vestul sau nord-vestul României, fiind utilizat cu precădere de generațiile mai în vârstă în activitățile pomicole sau viticole de subzistență.
• asoma — A desensibiliza sau a priva un animal în mod temporar de cunoștință prin metode mecanice, electrice ori chimice, înainte de sacrificare; acest procedeu tehnic obligatoriu este conceput structural pentru a suprima complet reflexele de durere și a asigura un abatorizat umanitar, în conformitate cu normele europene de bunăstare a animalelor.
• asomare — Acțiunea de a asoma și rezultatul ei; procedeu tehnic sau medical prin care un animal este adus rapid în stare de inconștiență și insensibilitate, prin metode mecanice, electrice ori chimice, înainte de sacrificare, cu scopul de a elimina durerea și suferința fizică; în sens extins, poate descrie starea de amorțire pronunțată, uluire sau pierdere temporară a simțurilor din cauza unui șoc puternic ori a administrării de substanțe anestezice.
• astaci — Termen regional rar utilizat în graiurile transilvănene sau moldovenești pentru a desemna un lăstar tânăr, un altoi proaspăt, o ramură flexibilă sau un vrej fraged de plantă cultivată; adesea asociat în limbajul agrar tradițional cu vița-de-vie ori pomii fructiferi în faza de înmugurire sau legare.
• astar — Material textil subțire (din mătase, satin, bumbac sau fibre sintetice) care se coase pe partea interioară a unei piese de îmbrăcăminte (palton, sacou, fustă) pentru a-i masca cusăturile, a-i proteja țesătura de bază și a-i asigura o așezare elegantă pe corp; în sens industrial sau tehnic extins, reprezintă un prim strat de vopsea, grund sau tencuială aplicat pe o suprafață brută ca bază stabilă înainte de finisarea finală.
• astară — Variantă feminină populară sau regională pentru cuvântul 'astar' (strat protector interior de pânză la haine ori prim strat de vopsea / tencuială în construcții); utilizată izolat în anumite graiuri populare din sudul sau estul țării pentru a numi căptușeala unei piese vestimentare sau o pânză ieftină folosită în gospodărie.
• astaragiu — Meșter sau negustor specializat în confecționarea, pregătirea ori vânzarea astarului (pânză sau stofă subțire folosită istoric ca căptușeală pentru haine); această profesie tradițională era întâlnită în târgurile din Țările Române în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, fiind strâns legată de breslele croitorilor și cojocarilor.
• astăreală — Ansamblu de scânduri așezate strâns și fixate pe căpriorii unui acoperiș, având rolul de a forma o suprafață continuă, rigidă și suportivă pentru montarea ulterioară a învelitorii protectoare (țiglă, tablă, șindrilă) și a straturilor de izolație.
• astări — A executa o astăreală pe structura de rezistență a unui acoperiș; a acoperi, a placa sau a căptuși scheletul format din căpriori cu un strat continuu de scânduri strâns îmbinate ori cu plăci aglomerate, pentru a crea suportul rigid necesar montării învelitorii finale și a straturilor izolatoare.
• astărire — Acțiunea de a astări și rezultatul ei; operațiunea tehnică de montare a scândurilor sau a plăcilor pe căpriorii unui acoperiș pentru a crea o suprafață plană continuă; execuția propriu-zisă a astărelii în cadrul lucrărilor de dulgherie.
• astărit — Care a fost supus procesului de astărire; acoperiș, șarpantă sau schelet de căpriori pe care s-a montat un strat continuu de scânduri ori plăci din lemn (astăreală) pentru a servi drept suport rigid învelișului protector; în sens tehnic, descrie starea unei structuri gata pregătite pentru aplicarea hidroizolației.
• astariu — Denumire arhaică sau variantă lexicală rară ce desemnează o veche unitate monetară de valoare mică (asul roman sau subdivisionară) utilizată în provinciile orientale ale Imperiului Roman sau în textele ecleziastice vechi pentru a traduce monedele de aramă menționate în Evanghelii; reprezintă un termen de referință în studiul circulației monetare din bazinul mediteraneean.