#armar

• Adapazarı — Oraș major și centrul administrativ al provinciei Sakarya situat în nord-vestul Turciei, amplasat în regiunea fertilă din apropierea Mării Negre și a râului Sakarya. Localitatea reprezintă un nod economic strategic, remarcabil la nivel industrial datorită fabricilor sale avansate de automobile, vagoane de tren și echipamente agricole, beneficiind istoric de poziționarea sa pe rutele comerciale majore către Istanbul.
• alarmare — Acțiunea de a alarma și rezultatul ei; transmiterea sau declanșarea voluntară ori automată a unui semnal de alertă în scopul avertizării unei comunități, unități militare sau echipe de intervenție despre imanența unui pericol; punerea în stare de pregătire operativă. În sens structural și tehnic, reprezintă prima etapă din protocolul de management al situațiilor de urgență, urmată imediat de mobilizarea resurselor logistice pentru limitarea efectelor amenințării.
• alertare — Acțiunea de a alerta și rezultatul ei; procesul, protocolul sau gestul de a avertiza, a înștiința rapid ori a pune în stare de alarmă populația sau echipele de salvatori în fața unui risc iminent. În managementul crizelor și securitate, definește etapa procedurală inițială prin care se transmite un semnal de urgență pentru a mobiliza resursele umane și tehnice.
• alvigiu — Persoană care prepară sau vinde alviță (halviță) ori alte dulciuri tradiționale de inspirație orientală; meșter cofetar specializat în producția de dulciuri de iarmaroc. Termenul, specific secolelor trecute, descria negustorii ambulanți care vindeau dulciuri bătute cu nuci la bâlciuri, sărbători religioase sau pe străzile marilor târguri.
• alviță — Produs de cofetărie tradițional, compact și elastic, preparat prin fierberea siropului de zahăr sau a mierii, amestecat cu o spumă vegetală (obținută de obicei din săpunariță ori ciuin) pentru albire și înglobat structural cu miez de nucă, alune sau semințe prăjite; halviță. Reprezintă un desert popular specific târgurilor tradiționale balcanice și românești.
• alvițar — Persoană care prepară sau vinde alviță (halviță) și alte produse zaharoase tradiționale; meșter zaharisean sau cofetar ambulant specific bâlciurilor și iarmarocelor de altădată. În secolele trecute, acești comercianți erau recunoscuți pentru abilitatea de a bate spuma fierbinte de zahăr și a o amesteca rapid cu miez de nucă direct pe tarabele din piețele publice.
• alvițărie — Loc, atelier, secție sau mică fabrică meșteșugărească în care se prepară și se comercializează alvița (halvița) și alte produse zaharoase tradiționale de inspirație orientală; meseria sau îndeletnicirea de alvițar. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, aceste ateliere din zonele urbane sau de mahala foloseau cazane mari de aramă pentru fierberea siropului concentrat de zahăr și baterea spumei vegetale.
• antimilitarism — Doctrină politică, mișcare ideologică sau atitudine civică îndreptată împotriva militarismului, a cursei înarmărilor, a armatelor permanente și a spiritului războinic sau de dominație militară a unui stat; curent care promovează pacea, dezarmarea universală și soluționarea diplomatică a conflictelor. În sens structural, respinge influența armatei în viața civilă și politică a societății.
• antirăzboinic — Care se opune războiului, militarismului și violenței armate între state; pacifist. Ca adjectiv, caracterizează mișcări sociale, demonstrații stradale, opere de artă (literatură, cinematografie) sau discursuri politice care militează pentru soluționarea diplomatică a conflictelor, dezarmare globală și prezervarea păcii. Ca substantiv, desemnează o persoană care participă activ la mișcări pacifiste și condamnă agresiunile militare.
• apropont — Denumire istorică și arhaică literară atribuită Mării Marmara, folosită cu precădere în hrisoavele medievale și cronicile românești bizantine pentru a indica bazinul acvatic structural situat între strâmtorile Bosfor și Dardanele, legând Pontul Euxin de Marea Egee.
• armar — Termen istoric regional cu mai multe accepțiuni: meșter care se ocupă cu fabricarea armelor sau dulap mare special amenajat pentru păstrarea armelor; de asemenea, în vechea administrație, putea desemna un funcționar responsabil cu paza arsenalului sau dregătorul curții însărcinat cu logistica militară secundară.
• armăraș — Denumire populară atribuită mai multor specii de plante erbacee din familia Asteraceae (Compositae), caracterizate prin frunze spinoase sau dințate și flori grupate în capitule globuloase, cel mai adesea de culoare purpurie sau galbenă. În sens fitoterapeutic extins, termenul este corelat istoric cu plantele medicinale de tipul ciulinilor sau armurariului, fiind apreciat în medicina tradițională pentru proprietățile sale tonice și hepatoprotectoare.
• armare — Acțiunea de a arma și rezultatul ei; introducere a unei armături de oțel, fibră sau alte materiale rezistente în masa unui element de construcție (cum ar fi betonul) pentru a-i spori rezistența structurală la întindere sau tracțiune. În sens militar ori mecanic, reprezintă pregătirea unei arme de foc, a unui dispozitiv sau a unui mecanism de declanșare prin tensionarea arcurilor interne pentru a-l aduce în stare de funcționare.
• armărie — Termen istoric și arhaic utilizat pentru a desemna un depozit de arme, o magazie militară, un arsenal sau un atelier specializat în fabricarea și repararea armamentului și a echipamentului de luptă. În organizarea medievală a curților domnești, armăria reprezenta un spațiu logistic esențial aflat sub supravegherea directă a dregătorilor militari (precum armașul), menit să asigure stocarea în siguranță a defensivelor statului.
• armării — Formă veche, colectivă sau regională derivată din sfera termenului 'armare' ori 'armură', utilizată în trecut pentru a desemna totalitatea armelor din dotarea unei unități militare sau a unei cetăți; de asemenea, poate apărea ca formă articulată de genitiv-dativ a substantivului arhaic 'armărie' (atelier sau depozit de arme).
• armariu — Variantă regională arhaică sau formă etimologică veche folosită în anumite zone (în special în Transilvania) pentru cuvântul 'dulap' sau 'șifonier'; piesă de mobilier prevăzută cu uși și rafturi, utilizată pentru depozitarea hainelor, a cărților, a veselei sau a documentelor importante. Acest termen structural se trage direct din rădăcina latină și este des întâlnit în inventarele vechi de moșii sau în textele bisericești transilvănene.
• armăroaie — Formă augmentativă sau peiorativă regională derivată de la substantivul 'armă', folosită pentru a desemna o armă de foc foarte mare, veche, greoaie, rudimentară sau de proastă calitate; (prin extensie) unealtă de fier masivă și masivă utilizată în gospodăriile rurale.
• armator — Persoană fizică sau juridică care exploatează o navă comercială în nume propriu, asigurând echiparea, aprovizionarea și armarea acesteia pentru navigație, indiferent dacă este proprietarul de drept al vasului sau doar locatarul acestuia. Armatorul poartă răspunderea juridică și economică pentru operațiunile de transport maritim și pentru siguranța echipajului navigant.
• armic — Termen de specialitate rar utilizat pentru a descrie un sistem, un element structural sau un proces care se referă la armare, consolidare mecanică sau susținere structurală printr-un schelet intern. În anumite contexte fizico-matematice vechi sau studii tehnice de nișă, conceptul poate apărea asociat cu proprietățile de rezistență ale unor corpuri compozite întărite.