#anchil

• acampsie — Stare patologică clinică manifestată prin rigiditate musculară extremă, inflexibilitate totală sau pierderea completă a mobilității unei articulații ori a unui membru, împiedicând orice formă de flexie. Această afecțiune severă este adesea rezultatul unei anchiloze osoase, a unei cicatrizări fibroase retractile după traumatisme majore, sau a unor tulburări neurologice spastice avansate, necesitând intervenție kinetoterapeutică intensă sau chirurgie corectoare.
• anchil — Termen tehnic învechit sau variantă ortografică rară pentru radicalul chimic alchil; grupă funcțională monovalentă monatomică saturată, derivată formal dintr-un alcan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen (având formula generală CnH2n+1). Joacă un rol fundamental în sinteza compușilor organici și în definirea structurilor moleculare complexe.
• anchilo- — Element prim de compunere savantă (prefixoid) provenit din limba greacă (ankylos - încovoiat, strâmb, rigid, sudat), utilizat în terminologia medicală și biologică pentru a introduce semnificația de rigiditate, anchiloză, sudură anormală, curbură nefirească sau imobilizare a unei articulații ori structuri anatomice.
• anchiloblefaron — Afecțiune oftalmologică rară, congenitală sau dobândită (în urma unor arsuri chimice, traume ori inflamații severe), caracterizată prin sudarea parțială sau totală a marginilor pleoapelor superioară și inferioară de-a lungul fantei palpebrale, ducând la îngustarea deschiderii ochilor sau la imposibilitatea completă de a deschide ochiul afectat.
• anchiloceras — Gen de amoniți fosili din perioada Cretacicului timpuriu, caracterizat printr-o cochilie parțial derulată sau îndoită în forme neobișnuite, adesea cu o porțiune inițială spiralată urmată de un segment drept și o curbură finală în formă de cârlig. Reprezintă un organism de referință în biostratigrafie pentru datarea precisă a straturilor geologice marine.
• anchilocheilie — Malformație congenitală rară sau afecțiune cicatriceală dobândită (în urma unor traume severe, arsuri sau ulcerații), caracterizată prin fuziunea parțială ori totală a buzelor sau prin aderența anormală a buzelor la gingii, determinând limitarea severă a deschiderii cavității bucale și dificultăți majore în masticație, fonație și igienă.
• anchilochelie — Malformație structurală sau trăsătură morfologică specifică unor artropode ori moluște, caracterizată prin sudarea, anchilozarea sau imobilizarea parțială ori totală a cleștilor, chelicerelor ori a marginilor pliului cochilier, împiedicând mișcarea normală de prindere sau articularea funcțională a apendicelor.
• anchilocorie — Afecțiune oftalmologică caracterizată prin imobilizarea, rigidizarea sau fixarea pupilei într-o formă sau poziție anormală, survenită de regulă în urma formării unor aderențe strânse (sinechii posterioare sau anterioare) între iris și cristalin ori cornee, împiedicând reflexul pupilar normal de contracție și dilatare.
• anchilodactilie — Malformație congenitală rară sau afecțiune dobândită (în urma unor traume severe, arsuri ori procese reumatismale distructive), caracterizată prin rigiditatea accentuată, imobilizarea totală sau sudarea patologică a articulațiilor unuia ori mai multor degete de la mâini sau de la picioare, determinând pierderea funcției de flexie și extensie.
• anchiloglosie — Malformație congenitală caracterizată prin scurtarea, îngroșarea sau inserția prea avansată a frenului lingual (aței de sub limbă), fapt care limitează sever mișcările normale ale limbii și poate cauza dificultăți în alăptare la sugari, respectiv tulburări de vorbire (fonație) și probleme de igienă orală la copii și adulți.
• anchilopoieză — Proces patologic progresiv de formare, dezvoltare sau inducere a unei anchiloze la nivelul unei articulații; mecanism biologic prin care țesutul sinovial și cartilajul articular sunt înlocuite treptat de țesut fibros ori osos, ducând la imobilizarea completă și rigidizarea structurilor articulare afectate.
• anchilorinie — Malformație congenitală rară sau afecțiune obstructivă dobândită (în urma unor traume severe, arsuri chimice sau intervenții chirurgicale nazale vicioase), caracterizată prin sudarea, aderența patologică sau ocluzia completă a pereților foselor nazale ori a narilor, determinând blocarea respirației nazale.
• anchilostom — Vierme nematod parazit din genul Ancylostoma, de dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară încurbată dorsal și o capsulă bucală dezvoltată, prevăzută cu cârlige sau dinți chitinoși. Fixându-se pe mucoasa duodenului sau a intestinului subțire la om și la unele animale, acest organism hematofag provoacă leziuni tisulare, hemoragii locale microscopice și stări severe de anemie.
• anchilostomă — Formă de singular feminin utilizată adesea pentru a desemna o femelă de anchilostom (care se distinge prin dimensiuni superioare masculului și un aparat reproducător extrem de productiv) sau, contextual, o variantă populară pentru specia parazită Ancylostoma duodenale.
• anchilostomiază — Boală parazitară (parazitoză) provocată de prezența în intestinul subțire a viermilor nematozi din genul Ancylostoma. Această afecțiune se manifestă prin tulburări gastrointestinale severe, leziuni ale mucoasei digestive, sângerări microscopice cronice și o stare accentuată de anemie feriprivă cauzată de natura hematofagă a parazitului.
• anchilotom — Instrument chirurgical specializat (cuțit cu lamă curbă sau canelat) utilizat în trecut în procedurile de secționare a unor structuri fibroase, tendoane rigide sau punți cicatriceale care blocau mobilitatea unei articulații (procedeu asociat tratamentului chirurgical arhaic al anchilozelor).
• anchilotomie — Intervenție chirurgicală istorică sau tehnică reconstructivă constând în secționarea punților fibroase, a ligamentelor retractate, a tendoanelor rigide sau a capsulei articulare calcificate, efectuată cu scopul de a elibera o articulație blocată patologic și de a-i reda parțial sau total mobilitatea funcțională.
• anchiloză — Diminuare accentuată sau pierdere completă a mobilității unei articulații, survenită în urma unei fuziuni osoase sau fibroase intracapsulare, cauzată de procese inflamatorii cronice (reumatism, artrită), infecții, traumatisme severe sau imobilizări prelungite la pat ori în aparat ghipsat.
• anchilozant — Care provoacă, favorizează sau însoțește o anchiloză; care determină rigidizarea progresivă și imobilizarea definitivă a articulațiilor prin fuziune fibroasă sau osoasă. Este utilizat în mod curent pentru a descrie forme severe de artrită cronică autoimună care afectează scheletul axial.
• anchilozare — Acțiunea de a se anchiloza și rezultatul ei; procesul fiziopatologic sau starea prin care o articulație își pierde treptat sau total mobilitatea, devenind rigidă din cauza transformărilor fibroase ori osoase.