#agie

• Abrozie — (Medicină) Stare patologică constând în imposibilitatea sau refuzul complet de a se hrăni, ducând la cahexie, inaniție și slăbire extremă; (mitologie, variantă) hrană mitologică a zeilor din antichitatea greacă, considerată sursa nemuririi, folosită uneori ca sinonim grafic pentru ambrozie.
• acalazie — Tulburare motorie primară rară a esofagului, caracterizată prin absența peristaltismului normal în corpul esofagian și prin relaxarea defectuoasă sau incompletă a sfincterului esofagian inferior în timpul deglutiției. Această afecțiune neurodegenerativă duce la acumularea alimentelor în esofag, provocând dilatarea progresivă a acestuia, manifestându-se clinic prin disfagie (dificultate la înghițire), regurgitații, dureri retrosternale și scădere în greutate.
• adagietto — Termen muzical care indică un tempo destul de rarișor, fiind puțin mai rapid și mai vioi decât adagio, dar mai lent decât andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție simfonică scrisă în acest ritm. Această indicație structurală oferă piesei o nuanță melancolică și fluidă, celebră fiind mișcarea a patra din Simfonia a V-a de Gustav Mahler.
• adefagie — Simptom patologic caracterizat printr-o nevoie organică imperioasă, continuă și nesățioasă de a mânca, fără apariția senzației de sațietate; foame exagerată sau lăcomie morbidă. În termeni clinici, această tulburare metabolică sau neuro-psihică este asociată frecvent cu disfuncții ale hipotalamusului, diabetul zaharat sau anumite afecțiuni endocrine severe.
• adelfofagie — Formă specifică de canibalism embrionar întâlnită în lumea animală, în special la unele specii de rechini, amfibieni sau insecte, unde cel mai puternic embrion se hrănește cu proprii săi frați sau cu ouăle nefecundate din interiorul uterului sau al cuibului înainte de naștere sau eclozare. Acest comportament de supraviețuire structurală garantează că doar exemplarele cele mai viguroase ajung la maturitate.
• adjurație — Formulă solemnă de invocare, rugăminte stăruitoare sau poruncă imperativă prin care se cere cuiva să facă ori să spună ceva pe baza unui jurământ sau în numele unei entități sacre; de asemenea, actul de conjurare ori alungare a spiritelor rele. Reprezintă echivalentul neologistic livresc al termenului 'adjurare'.
• aerocolie — Tulburare digestivă manifestată prin acumularea excesivă de aer sau gaze în interiorul colonului, determinând distensie abdominală, flatulență și dureri sub formă de colici. Acest fenomen clinic este adesea rezultatul aerofagiei, al fermentației bacteriene accentuate sau al unor tulburări ale motilității intestinale.
• aerofagie — Tulburare funcțională digestivă caracterizată prin înghițirea involuntară și excesivă de aer în timpul alimentației, al vorbirii sau în perioade de anxietate ridicată, determinând acumularea de gaze în stomac, senzație de plenitudine, eructații frecvente, meteorism abdominal și disconfort gastric.
• aerogastrie — Tulburare digestivă ce constă în prezența sau acumularea excesivă de aer ori de gaze în interiorul cavității stomacului, provocând distensie gastrică, senzație de plenitudine abdominală, disconfort și eructații frecvente. Această condiție este de cele mai multe ori o consecință directă a aerofagiei sau a unor procese de fermentație chimică anormală.
• afagie — Condiție medicală severă definită prin incapacitatea totală sau neputința absolută de a înghiți saliva, lichidele sau alimentele, reprezentând forma cea mai extremă și periculoasă a disfagiei. Această patologie poate surveni în urma unui accident vascular cerebral, a unor afecțiuni neuromusculare grave, obstrucții esofagiene tumorale sau prezenței unui corp străin, necesitând asistență medicală urgentă pentru a preveni pneumonia de aspirație sau malnutriția.
• aga — Titlu onorific sau administrativ acordat în Imperiul Otoman unor comandanți militari sau șefi de instituții; în Țările Române (Moldova și Țara Românească), termenul desemna boierul responsabil cu conducerea agiei (corpul de pază și poliție al capitalei), având atribuții administrative și judecătorești importante sub directa autoritate a domnitorului.
• agabaniu — Denumire populară veche sau regională atribuită unui slujbaș subordonat agăi în sistemul administrativ din Țările Române, responsabil cu menținerea ordinii publice, paza porților orașului sau colectarea unor dări mărunte. Termenul reflectă structura ierarhică medievală din Muntenia și Moldova, fiind înrudit cu lexicul administrativ de influență otomană.
• agagie — Formă arhaică, alterată sau regională a substantivului 'agie', utilizată în trecut în limbajul popular necalibrat administrativ; desemnează instituția polițienească medievală din Țările Române, condusă de agă, ori sediul fizic structural al acesteia, unde se asigurau paza capitalei și arestarea răufăcătorilor.
• agealâc — Termen de origine turcă folosit în trecut pentru a desemna funcția, demnitatea, autoritatea sau jurisdicția unui agă; prin extensie locală, se poate referi și la sediul administrativ, biroul sau teritoriul aflat sub directa conducere a acestei autorități polițienești medievale în perioada otomană sau fanariotă.
• ageat — Care a fost supus ordinii sau jurisdicției administrative a unei agii; teritoriu, localitate sau persoană aflată sub paza, controlul direct ori supravegherea unui agă în perioada medievală. În sens restrâns și contextual, poate indica o proprietate sau o funcție aprobată ori înregistrată la biroul administrativ al poliției de altădată.
• agialâc — Funcția, demnitatea sau titlul de agă (comandant militar sau șef al ordinii publice în vechiul Imperiu Otoman și în Principatele Române); jurisdicția teritorială ori sediul administrativ administrat de un agă; tribut, taxă ori sumă de bani plătită în trecut pentru obținerea sau menținerea acestei funcții oficiale.
• agie — Instituție administrativă și polițienească din Țările Române (Muntenia și Moldova), existentă în perioada medievală și modernă timpurie, care avea atribuții stricte de menținere a ordinii publice, pază a orașelor, combatere a criminalității și control al piețelor. Prin extensie, termenul desemnează sediul acestei autorități, funcția sau demnitatea administrativă de agă, precum și corpul de slujitori aflați în subordinea directă a acestuia.
• agiesc — Care aparține agiei sau agăi, privitor la agie ori la autoritatea acesteia; specific activităților polițienești, administrative sau judiciare din Țările Române medievale. În context istoric, descrie documente, ordine, bugete, uniforme sau acțiuni care derivau direct din atribuțiile de supraveghere ale instituției agiei.
• agiestru — Formă regională, arhaică sau coruptă fonetic pentru termenul 'registru' sau 'agestru', utilizată în trecut în unele comunități rurale pentru a desemna un catastif, un jurnal de socoteli ori o condică oficială în care se însemnau bunurile, taxele sau numele locuitorilor. În sens etnografic, poate face referire și la o listă tradițională de zestre sau la inventarul unei gospodării vechi.
• aglicofagie — Condiție biologică sau regim alimentar restrictiv caracterizat prin absența totală ori refuzul consumului de glucide, zaharuri sau compuși glicozați. În fiziologia celulară sau microbiologie, termenul descrie incapacitatea structurală a unui organism sau a unei culturi bacteriene de a metaboliza și utiliza carbohidrații ca sursă primară de energie.