#aditionala

• aba — Țesătură groasă din lână, de obicei albă sau cenușie, bătută la piuă. În etnomedicina și istoria igienei din spațiul balcanic, acest material era utilizat în trecut pentru confecționarea hainelor țărănești rezistente la intemperii, dar și ca izolator termic elementar în tratamente empirice rurale (împachetări uscate pentru combaterea frisoanelor sau a reumatismului).
• acaret — Clădire accesorie sau anexă gospodărească (cum ar fi grajdul, șura, magazia, porumbăria sau bucătăria de vară) situată în curtea unei locuințe, separată sau alipită de corpul principal al casei. Utilizat adesea la plural (acareturi), termenul desemnează ansamblul construcțiilor secundare destinate adăpostirii animalelor, uneltelor sau proviziilor, fiind o componentă structurală tipică a gospodăriilor rurale și a conacelor boierești tradiționale.
• adăugire — Acțiunea de a adăuga și rezultatul ei; element, detaliu, clauză sau text completat ori inserat ulterior pentru a întregi, extinde sau modifica o structură preexistentă. În sferă editorială și juridică, reprezintă un addendum sau o notă suplimentară care clarifică ori rectifică prevederile sau informațiile dintr-un document de bază.
• adițională — Forma de gen feminin singular a adjectivului adițional; califică un substantiv feminin, indicând proprietatea acestuia de a constitui un adaos, o completare sau o extensie funcțională a unui element de aceeași natură. Definește o entitate structurală integrată ulterior pentru a sprijini sau extinde o structură de bază.
• afumătoare — Anexă gospodărească, încăpere special amenajată sau construcție tehnică de dimensiuni variabile în care se produce fum în mod controlat pentru conservarea și aromatizarea produselor alimentare (carne, pește, brânzeturi). Funcționează prin arderea mocnită a rumegușului sau a lemnului de esență tare, asigurând o distribuție omogenă a agenților antiseptici din fum.
• afumătură — Produs alimentar, în special din carne de porc, pește sau brânză, supus procesului de afumare pentru a dobândi o valabilitate extinsă și o aromă specifică. În bucătăria tradițională românească, acest termen colectiv desemnează ingrediente de bază (coaste, ciolan, slănină) folosite pentru a îmbogăți gustul ciorbelor și al tocănițelor.
• agică — Termen regional, arhaic sau de factură populară folosit în anumite zone rurale ori comunități tradiționale pentru a desemna o mătușă mai în vârstă, o bunică respectată sau o femeie din familie investită cu autoritate morală. În sens larg și familiar, cuvântul poate descrie o femeie înțeleaptă, o doică ori o sfătuitoare bătrână a comunității, păstrătoare a tradițiilor locale.
• agîmba — Termen regional rar utilizat pentru a descrie o unealtă rudimentară din lemn sau fier îndoită în formă de cârlig, folosită în gospodăriile rurale pentru prinderea, tragerea ori suspendarea diverselor obiecte grele. În anumite graiuri locale, cuvântul poate face referire și la o persoană cocoșată sau cu o postură fizică deformată structural.
• agrate — Denumire populară regională folosită pentru a desemna fructele arbustului de agriș (Ribes uva-crispa) sau agrisele, caracterizate prin gustul lor acrișor și forma sferică-ovală, cu nervuri proeminente. În anumite zone din vestul și nordul țării, termenul face referire directă la bobițele verzi-gălbui utilizate în mod tradițional la prepararea ciorbelor de primăvară sau a dulcețurilor rafinate.
• agreș — Variantă regională arhaică sau formă dialectală pentru arbustul de agriș (Ribes uva-crispa) ori pentru fructul acestuia, agrișa. În graiurile din nordul și vestul țării, termenul desemnează bobițele acrișoare folosite în mod tradițional în bucătăria rurală pentru acrirea ciorbelor de primăvară sau pentru prepararea unor leacuri empirice împotriva febrei.
• agropensiune — Structură de primire turistică situată în mediul rural, cu o capacitate limitată de cazare, care oferă turiștilor servicii de masă preparată majoritar din produse proprii obținute în cadrul fermei agricole adiacente. Aceasta oferă oaspeților posibilitatea de a participa direct la activitățile gospodărești sau agrare tradiționale.
• agroturism — Formă de turism rural în cadrul căreia turiștii sunt cazați în pensiuni sau ferme private (agropensiuni), consumând produse proaspete din gospodăria respectivă și având oportunitatea de a participa direct la activitățile agricole și gospodărești tradiționale specifice zonei.
• agur — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite graiuri românești folosit pentru a desemna aguridul sau agurida, reprezentând strugurele neajuns la maturitate, verde și acru; în sens extins, se poate referi la sucul extrem de acid extras din aceste boabe necoapte, utilizat istoric în bucătăria tradițională pentru acrirea ciorbelor.
• agura — Formă regională sau arhaică rară folosită în anumite dialecte românești ca variantă fonetică pentru aguridă, desemnând strugurele neajuns la maturitate, verde și extrem de acru. În sens gastronomic tradițional, termenul se poate referi și la sucul acid stors din aceste boabe necoapte, utilizat în trecut pentru acrirea mâncărurilor în lipsa oțetului sau a lămâilor.
• aguridă — Strugure neajuns la maturitate, verde și acru, folosit în trecut sau în bucătăria tradițională pentru obținerea unui suc intens acid (aguridă / verjuice) utilizat la acrirea ciorbelor și a sosurilor. În sens larg, termenul descrie și alte fructe culese înainte de coacerea completă care păstrează o astringență ridicată.
• ahălit — Acțiunea de a ahăli și rezultatul ei; strigăt lung, prelung și tărăgănat, scos după o tehnică vocală arhaică; hăulire tradițională care servește ca ecou sau chemare în zonele de munte. Ca participiu, descrie un sunet sau un cântec interpretat în acest mod.
• aicnie — Formă regională sau arhaică rară (întâlnită în unele graiuri bănățene sau din vestul Transilvaniei) folosită pentru a desemna un cuptor mic, o sobă de gătit din fontă ori o nișă amenajată în peretele vetrei pentru păstrarea mâncării calde sau uscarea lemnelor; firidă structurală. Termenul reflectă împrumuturi sau contaminări fonetice din spațiul central-european în gospodăriile rurale tradiționale.
• ait — Variantă regională veche pentru adjectivul 'usturoiat' sau substantiv colectiv regional utilizat în trecut în anumite graiuri din sudul și vestul spațiului românesc pentru a desemna o cultură de usturoi, un teren plantat cu usturoi ori un preparat culinar tradițional puternic aromatizat cu mujdei. Cuvântul este un derivat direct din rădăcinea regională 'ai' (usturoi, din latinescul 'allium'), fiind strâns legat de obiceiurile gastronomice și etnobotanice rurale străvechi.
• aituire — Acțiunea de a aitui și rezultatul ei; proces culinar rustic și tradițional specific anumitor vetre rurale, constând în condimentarea intensă, frecarea sau conservarea bucatelor de carne, a peștelui ori a legumelor cu o cantitate masivă de usturoi pisat (mujdei). De asemenea, termenul poartă o conotație etnobotanică și medical-empirică veche, definind operațiunea microscopică de ungere sau frictionare a pielii cu suc aliaceu în scop dezinfectant ori ritualic de protecție a gospodăriei împotriva spiritelor malefice.
• aitură — Preparat culinar arhaic și rustic din categoria piftiilor sau a rântașurilor groase, preparat structural dintr-o emulsie densă de usturoi pisat (mujdei), făină ori mălai și zeamă de carne sau legume, consumat cu precădere în timpul iernilor în gospodăriile rurale tradiționale din diverse zone ale țării. Termenul poartă o puternică încărcătură etnografică, definind un aliment simplu, iute și consistent, utilizat în trecut atât pentru hrana zilnică a țăranilor, cât și ca remediu protector empiric datorită proprietăților antiseptice ale usturoiului.