#Arama

• adărâma — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a dărâma' (sau a formei vechi 'a adăposti' contaminată); acțiunea de a prăbuși, a distruge, a dărâma sau a pune la pământ o construcție, un zid ori o structură arhitecturală. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adărâmat — Care a fost prăbușit, distrus, surpat sau pus la pământ; care descrie starea unei construcții, a unui zid ori a unei locuințe ruinate. Termenul reprezintă participiul trecut al verbului arhaic și regional 'a adărâma', fiind utilizat ca echivalent istoric al cuvântului modern 'dărâmat'.
• aenesc — De aramă, făcut din aramă sau bronz; de culoarea aramei, având reflexii metalice, roșiatice-brune; termen arhaic poetic utilizat în literatura veche sau în traduceri biblice istorice pentru a descrie obiecte de cult, arme, armuri sau elemente structurale rigide realizate din aliaje metalice cuprifere.
• analab — Veche variantă de transcriere sau formă regională întâlnită în scrierile ecleziastice pentru termenul 'analav' (paraman sau schimă); obiect de vestimentație liturgică și mistică purtat structural de călugării ortodocși care primesc marea schimă. Acesta constă dintr-o bucată de pânză neagră, brodată cu semnele patimilor lui Hristos, cruci și cranii, purtată peste umeri și pe piept ca simbol al răstignirii mistice față de lume.
• apărământ — Mijloc, obiect, structură sau argument folosit pentru protecție sau ocrotire; adăpost, paravan ori element de fortificație de dimensiuni reduse. În textele vechi bisericești sau juridice, termenul făcea referire la un act de ocrotire, o justificare scrisă ori o pavăză spirituală împotriva ispitelor sau a răului.
• Aram — O regiune istorică străveche situată în Orientul Apropiat, acoperind cea mai mare parte a Siriei contemporane, a Libanului și a unor zone din Irak și Turcia, reprezentând pământul natal al arameilor. În textele biblice și documentele asiriene, termenul desemnează o confederație fluctuantă de regate independente (cum ar fi Aram-Damasc) care au jucat un rol geopolitic și lingvistic major în antichitate prin răspândirea limbii arameice ca lingua franca a regiunii.
• Arama — Formă ortografică alternativă sau transliterare istorică utilizată rar în documentele vechi pentru a desemna regiunea antică Aram din Orientul Apropiat, pământul natal al poporului arameic. De asemenea, în onomastica națională și geopolitica regională, termenul poate reprezenta un toponim local minor, un nume de familie sau o variantă grafică neadaptată întâlnită în manuscrisele de arhivă ce descriu rutele comerciale antice dintre bazinul mediteraneean și Mesopotamia.
• aramaic — Care aparține regiunii antice Aram, populației arameilor sau culturii și limbii acestora. În sens lingvistic, termenul descrie o limbă semitică de nord-vest (limba arameică, substantivată ca 'aramaica'), utilizată istoric drept lingua franca a marilor imperii din Orientul Apropiat (Asirian, Babilonian, Persan), faimoasă pentru utilizarea sa pe scară largă în antichitate și ca limbă maternă vorbită de Iisus Hristos.
• araman — Formă ortografică alternativă sau transliterare istorică rară întâlnită în unele hărți vechi sau documente de arhivă pentru a desemna un membru al poporului aramean ori elemente corelate cu regiunea antică Aram din Orientul Apropiat. De asemenea, în onomastica și geografia administrativă modernă, termenul reprezintă un toponim local (cum este orașul Araman din provincia Markazi, Iran) sau un nume de familie specific.
• arămânaș — Formă diminutivală, adesea cu valoare afectivă, familiară sau hipocoristică, folosită pentru a desemna un tânăr, un copil ori un bărbat aparținând comunității aromâne (macedoromâne). În folclorul muzical și poetic din Balcani și din Dobrogea, termenul este utilizat pentru a exprima simpatia, apartenența etnică sau atașamentul comunitar.
• arămânesc — Care aparține aromânilor (macedoromânilor), privitor la aromâni, la cultura, limba, obiceiurile ori așezările lor tradiționale. Reprezintă o variantă fonetică arhaică și regională pentru adjectivul modern 'aromânesc', fiind atestat în vechile studii etnografice și balcanice.
• arămânește — În felul aromânilor (macedoromânilor); în limba sau dialectul vorbit de aromâni. Varianta arhaică și regională a adverbului modern 'aromânește', termenul este utilizat pentru a descrie modul de exprimare verbală ori comportamentală specific acestei ramuri sud-dunărene.
• arămânime — Totalitatea aromânilor (macedoromânilor) priviți ca o comunitate etnică, lingvistică și culturală unitară; masa etnică a aromânilor din Peninsula Balcanică sau din diasporele istorice. Reprezintă o variantă fonetică arhaică și regională pentru termenul modern 'aromânime', utilizat în scrierile istorice din perioada interbelică pentru a evoca identitatea și spiritul comunitar al acestui neam.
• arămar — Meșter specializat în prelucrarea aramei (cuprului), ocupându-se cu făurirea, repararea sau suflarea vaselor, cazanelor și a altor obiecte de uz casnic ori industrial din acest metal. În vechea organizare administrativă a breslelor, arămarii reprezentau o clasă importantă de artizani ce asigurau utilajele necesare distilării și prelucrării fluidelor.
• arămare — Acțiunea de a arăma și rezultatul ei; procesul tehnologic sau meșteșugăresc de acoperire, placare ori suflare a unui obiect cu un strat subțire de aramă (cupru) pentru protecție sau ornamentare. În sens figurat, reprezintă dobândirea unei nuanțe roșiatice-brune de către frunze, fructe sau pielea expusă la soare.
• arămărie — Atelierul în care se prelucrează aramă (cuprul) sau magazinul unde se vând obiecte făurite din acest metal; meșteșugul arămarului sau totalitatea produselor din aramă dintr-o gospodărie ori comunitate. În trecut, arămăriile reprezentau centre economice vitale în piețele marilor târguri medievale românești.
• arămariu — Care are culoarea aramei; roșiatic-brun cu reflexe metalice sau străluciri calde, specifice cuprului curat ori oxidat ușor. Varianta arhaică și regională a adjectivului modern 'arămiu', termenul este întâlnit des în descrierile literare vechi pentru a evoca nuanțele apusului, ale podoabei capilare sau ale frunzișului autumnal.
• arămat — Acoperit, placat sau suflat cu un strat protector de aramă (cupru); care a dobândit culoarea, reflexele sau aspectul acestui metal în urma expunerii la intemperii, soare ori căldură. Ca adjectiv provenit din participiu, termenul este utilizat atât în contexte meșteșugărești tradiționale, cât și în metafore literare legate de natură.
• arame — Formă de plural acceptată (alături de arămi) pentru substantivul comun aramă, desemnând eșantioane de cupru, obiecte realizate din acest metal sau sortimente industriale de tablă și aliaje cu bază de cupru. De asemenea, poate reprezenta forma de indicativ imperfect, persoana I singular sau persoana a III-a plural a verbului 'a ara' (eu aram, ei arau), descriind acțiunea trecută și continuă de prelucrare de bază a solului cu plugul.
• aramean — Care aparține vechiului popor semitic al arameilor, regiunii istorice Aram din Orientul Apropiat sau limbii vorbite de aceștia. Ca substantiv, desemnează un membru al acestui grup etnic antic, faimos pentru dezvoltarea și răspândirea limbii arameice ca lingua franca imperială și ca sistem scriptural abjad dominant în antichitate.