#twi

• acardiac — Care este lipsit de inimă sau prezintă un cord rudimentar complet nefuncțional. În neonatologie și medicină fetală, termenul descrie 'fătul acardiac' (sau geamănul acardiac), o malformație congenitală extrem de rară ce apare exclusiv în sarcinile gemene monocoriale, ca urmare a sindromului de perfuzie arterială inversată (secvența TRAP). În această anomalie, fătul malformat supraviețuiește intrauterin doar fiindcă primește sânge pompat de cordul geamănului său sănătos (geamănul pompă).
• Agave geminiflora — O specie unică de plantă suculentă din genul Agave, originară din statul Nayarit, Mexic. Această plantă se caracterizează structural printr-o rozetă extrem de densă și simetrică, formată din sute de frunze înguste, liniare, flexibile și rotunjite, lipsite de spini marginali, dar adesea prevăzute cu filamente albe, decorative, care se desprind de pe margini. Numele său specific face referire la tija sa florală spectaculoasă, unde florile apar dispuse în perechi gemene de-a lungul axului.
• akan — Care aparține grupului etnic Akan din Africa de Vest (localizat preponderent în Ghana și Coasta de Fildeș), membrilor acestuia, culturii sau limbii lor; persoană care face parte din această populație recunoscută istoric pentru organizarea sa socială matriliniară și arta prelucrării aurului. Ca substantiv neutru, desemnează limba akan, un dialect major din familia limbilor Niger-Congo, vorbit de milioane de oameni și caracterizat structural printr-un sistem tonal complex.
• altoaie — Formă de plural regională, arhaică sau populară pentru substantivul 'altoi' (tratat contextual ca feminin) ori utilizată rar pentru a desemna totalitatea crenguțelor sau lăstarilor recoltați în vederea realizării procesului de altoire; lăstari de reproducție.
• Amphion — Personaj legendar din mitologia greacă, fiul lui Zeus și al Antiopei, fratele geamăn al lui Zethus. Înzestrat de zeul Hermes cu o liră magică ale cărei acorduri puteau mișca pietrele din loc, Amphion a reconstruit și fortificat zidurile cetății Teba, făcând stâncile să se așeze singure unele peste altele prin forța muzicii sale divine. A fost căsătorit cu Niobe și a murit de durere sau s-a sinucis după ce copiii săi au fost uciși de zeii Apollo și Artemis.
• amurg — Perioadă de timp cuprinsă între apusul Soarelui și lăsarea nopții depline, caracterizată printr-o lumină difuză, slabă și roșiatică, reflectată de straturile superioare ale atmosferei; crepuscul de seară. În sens figurat, termenul sugerează faza de declin, sfârșitul unei epoci, bătrânețea sau stingerea treptată a unei activități ori a vieții.
• amurgeală — Moment de tranziție caracterizat prin începerea lăsării amurgului; starea atmosferică de semiobscuritate timpurie specifică serii, când lumina naturală începe să scadă în intensitate. În graiul popular, termenul sugerează o atmosferă melancolică, liniștită și ușor încețoșată, premergătoare nopții depline.
• amurgi — A se face amurg, a începe să se însereze, a se lăsa crepusculul peste pământ. Folosit cel mai adesea la forma impersonală de persoana a III-a singular pentru a descrie faza atmosferică în care lumina zilei se stinge treptat; în sens figurat, exprimă declinul, pierderea vigorii, stingerea unei stări sufletești sau apropierea sfârșitului unei perioade din viață.
• amurgire — Acțiunea de a amurgi și rezultatul ei; procesul treptat de instalare a amurgului sau starea crepusculară a cerului în momentul în care soarele a apus complet. Este un termen rar, cu valoare stilistică ridicată, preferat în descrierile peisajistice din poezia romantică și simbolistă pentru a evoca melancolia, solitudinea și tăcerea serii.
• amurgit — Care a ajuns în stadiul de amurg, peste care s-a lăsat crepusculul sau înserarea; întunecat, umbrit ori învăluit în lumina difuză a serii. În sens figurat, descrie o stare de declin, melancolie, pierdere a strălucirii inițiale sau apropierea de bătrânețe și sfârșit.
• anticlimax — Figură de stil sau procedeu narativ care constă în coborârea treptată și bruscă a tensiunii, a intensității ideilor ori a importanței faptelor expuse, adesea prin plasarea unui element banal, comic sau dezamăgitor la finalul unei gradații ascendente; deznodământ dezamăgitor sau plat al unei situații tensionate care promisese o rezolvare spectaculoasă.
• aprosdocheton — Figură de stil sau procedeu retoric de mare rafinament care constă în introducerea unui element neașteptat, surprinzător ori complet neprevăzut la sfârșitul unei fraze sau al unui discurs, contrazicând în mod deliberat așteptările logice construite anterior în mintea cititorului.
• Artemis — Zeiță majoră din mitologia greacă (asimilată cu Diana de către romani), fiică a lui Zeus și a lui Leto și soră geamănă a lui Apollo. Venerată ca divinitate a vânătorii, a animalelor sălbatice, a pădurilor, a nașterii și a lunii, este reprezentată structural ca o fecioară independentă și neîmblânzită, înarmată cu un arc și săgeți de aur.
• asfinte — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru formele modului conjunctiv ori indicativ prezent ale verbului 'a asfinți'; descrie acțiunea prin care soarele, luna sau un alt astru coboară sub linia orizontului, dispărând din vedere și marcând începutul nopții. Acest termen structural este întâlnit în creațiile lirice populare sau în graiul bătrânesc, adăugând o nuanță poetică și delicată ideii de amurg.
• asfinți — A coborî sub orizont, a dispărea din vedere (despre soare, lună sau alte corpuri cerești), marcând sfârșitul zilei sau al intervalului de vizibilitate a astrului respectiv; a apune. În sens figurat, delicat și literar, termenul înseamnă a trece în neființă, a muri, a se stinge ori a-și pierde treptat strălucirea, gloria sau importanța structurală în timp.
• asfințire — Acțiunea de a asfinți și rezultatul ei; procesul astronomic prin care un astru (în special Soarele) coboară sub linia orizontului din cauza mișcării de rotație a Pământului. În sens structural și artistic, reprezintă momentul de trecere de la zi la noapte, caracterizat prin fenomene optice spectaculoase ale atmosferei, fiind utilizat frecvent ca metaforă pentru declinul, sfârșitul sau apusul vieții.
• asfințit — Momentul zilei în care Soarele apune; perioada de crepuscul care urmează imediat după coborârea astrului sub orizont; amurg. Ca participiu, descrie starea unui astru care a dispărut din vedere sau, la nivel figurat, a unei epoci, a unui imperiu ori a unei celebrități care și-a pierdut strălucirea și influența structurală.
• asfințită — Variantă regională sau populară a substantivului 'asfințit'; desemnează momentul zilei în care soarele apune și dispare sub linia orizontului, precum și lumina difuză, colorată specific, care persistă pe cer imediat după acest fenomen astronomic. În sens figurat, este utilizată în limbajul poetic pentru a descrie sfârșitul unei perioade, declinul vieții sau stingerea unei stări.
• Astrophytum capricorne — Specie de plante xerofite din genul Astrophytum (familia Cactaceae), originară din regiunile semideșertice ale Mexicului (deșertul Chihuahuan), caracterizată printr-o tulpină sferică ce devine cilindrică la maturitate, divizată în 7-8 coaste ascuțite. Specia se distinge prin spinii săi lungi, flexibili, aplatizați și răsuciți, care amintesc de coarnele unei capre (sau ale capricornului), și prin florile sale mari, galbene, cu un centru purpuriu sau roșu intens.
• autozit — Componentul dintr-un cuplu de monștri dubli sau gemeni siamezi asimetrici care este complet dezvoltat din punct de vedere anatomic și capabil de viață independentă, hrănind și susținând metabolic celălalt geamăn rudimentar, parazit sau incomplet, atașat de corpul său.