#tais

• Aiton — Nume propriu geografic ce desemnează o comună din județul Cluj, regiunea Transilvania, situată în zona Dealurilor Feleacului, precum și satul de reședință omonim. Localitatea deține o importanță istorică și arheologică remarcabilă în spațiul carpatic, fiind locul unde a fost descoperit faimosul miliari de la Aiton (un stâlp miliars roman din anul 108 d.Hr.), care atestă documentar construcția drumului strategic daco-roman dintre Potaissa și Napoca, reprezentând o dovadă structurală fundamentală a organizării administrative imperiale în provincia Dacia.
• Altaisk — Denumire geografică regională, variantă toponimică sau indicator administrativ utilizat în Federația Rusă pentru a desemna localități, districte sau structuri teritoriale aflate în strânsă legătură geografică cu regiunea sau Munții Altai (de exemplu, districtul Altaiiskii sau localitatea Altaiiskoe). În context structural cartografic, reflectă terminologia administrativă specifică spațiului siberian central.
• ascuteală — Termen popular, învechit sau regional care desemnează însușirea unui obiect de a fi ascuțit, tăișul sau vârful ascuțit al unui instrument; acțiunea de ascuțire a unei unelte de tăiat sau rezultatul acesteia. În sens figurat și literar, poate indica agilitate mintală, pătrundere ori asprime în exprimare.
• ascuți — Formă sinonimică și adesea considerată standard în uzul modern pentru verbul 'ascute'; a subția, a pili sau a poliza marginea tăioasă ori vârful unui instrument pentru a-l face capabil să taie sau să străpungă. În sens figurat, se referă la intensificarea unor conflicte sau la rafinarea capacităților perceptive și intelectuale ale unei persoane.
• ascuțime — Proprietatea sau însușirea a ceea ce este ascuțit ori tăios; gradul de acuratețe sau de subțiere a unei lame sau a unui vârf. În sens senzorial și tehnic, definește claritatea deosebită a unei imagini optice (rezoluție), pătrunderea unei facultăți mintale (inteligență, perspicacitate) sau frecvența înaltă a unui sunet (tonalitate acută).
• ascuțiș — Partea tăioasă a unui instrument, a unei unelte sau a unei arme albe; linia geometrică subțire rezultată din intersecția a două fețe șlefuite ale unei lame. În sens figurat, termenul descrie o trăsătură critică, mușcătoare sau ironică a vorbirii, a privirii ori a stilului unui autor.
• ascuțit — Care are vârful ori tăișul subțiat și șlefuit pentru a tăia, a pătrunde sau a înțepa cu ușurință; ascuțat. În geometrie, descrie un unghi cu o deschidere mai mică de 90 de grade, iar în fonetică și acustică se referă la sunete sau voci cu o frecvență înaltă, stridente sau penetrante. Ca substantiv neutru, reprezintă acțiunea de prelucrare abrazivă a unei unelte ori un semnal sonor pătrunzător.
• ascuțițel — Formă diminutivală a adjectivului 'ascuțit'; care are vârful sau tăișul ușor subțiat, delicat ori discret prelucrat pentru a fi fin și penetrant. Este utilizat în limbajul colocvial sau literar pentru a descrie un obiect mic cu trăsături geometrice fine sau, în sens figurat, pentru a caracteriza o privire ageră, o remarcă subtilă și discret ironică ori o voce subțirică.
• ascuțitor — Muncitor calificat care se ocupă cu ascuțirea uneltelor, lamelor sau instrumentelor de tăiat în cadrul unui atelier; ca substantiv neutru, reprezintă un dispozitiv manual, mecanic sau electric utilizat pentru subțierea și finisarea vârfului creioanelor ori pentru rectificarea tăișului cuțitelor și altor piese metalice.