#strofă

• acatalectică — Forma de feminin a adjectivului acatalectic; caracterizează o structură metrică, o strofă, o cadență sau o poezie în care versurile își păstrează numărul complet de silabe până la capăt. Ca substantiv, definește arta sau tehnica metrică de compunere a versurilor complete, o ramură a prozodiei clasice axată pe perfecțiunea și regularitatea picioarelor ritmice neajustate.
• adonic — Privitor la Adonis sau la frumusețea lui; adonian. În metrica antică greacă și latină, termenul desemnează un vers scurt (vers adonic) format dintr-un dactil și un troheu ori un spondeu, utilizat de obicei ca încheiere a strofei safice, având un ritm alert și structural bine definit.
• adonică — Care aparține sau se raportează la Adonis ori la frumusețea lui ideală; adoniană. În poetica clasică, termenul descrie o structură metrică fixă (strofă adonică sau linie adonică) utilizată în poezia antică greacă și latină ca element de încheiere ritmică, caracterizat printr-o cadență alertă formată dintr-un dactil și un troheu.
• Alcaeus — Poet liric grec renumit din insula Lesbos, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., inclus de savanții din Alexandria în canonul celor nouă poeți lirici ai Greciei Antice. Contemporan și asociat adesea cu poeta Sappho, Alcaeus a creat o operă vastă ce îmbină teme politice militante, imnuri religioase și poezii de banchet, fiind inventatorul strofei alcaice, o structură metrică ce a influențat profund lirica clasică europeană.
• alcaic — Care aparține sau se referă la poetul grec Alcaeus ori la structura metrică inventată de acesta. În prozodia antică și clasică, termenul descrie un tip de vers sau o strofă alcătuită dintr-o combinație specifică de silabe lungi și scurte (un unsprezece-silabic special), preluată ulterior cu succes și de poeții latini, în special de Horațiu în Odele sale.
• Alceu — Forma românească tradițională a numelui poetului liric grec Alcaeus din insula Lesbos (secolul al VI-lea î.Hr.), dar și a altor personaje mitologice, cum ar fi fiul lui Perseu și bunicul lui Heracles. Ca poet clasic, Alceu este recunoscut pentru poeziile sale militante și imnurile religioase, fiind inventatorul strofei alcaice preluată ulterior în lirica latină de către Horațiu.
• alcmanian — Care aparține sau se referă la poetul grec Alcman ori la structura metrică utilizată de acesta. În prozodia antică și clasică, termenul descrie un tip de vers (versul alcmanian) format dintr-un dactil tetrametru catalectic, utilizat frecvent în compozițiile corale din Grecia arhaică.
• anastrofă — Figură de stil și procedeu sintactic constând în inversarea intenționată a topicii sau a ordinii gramaticale firești și obișnuite a cuvintelor în cadrul unei propoziții ori fraze. Folosită cu precădere în poezie, retorică și proza literară, anastrofa urmărește obținerea unui efect ritmic deosebit, evidențierea expresivă a unui anumit termen sau accentuarea dramatismului unui mesaj prin perturbarea structurii sintactice standard.
• antistrofă — A doua parte a unei ode sau a unui imn liric din poezia greacă antică, recitată de cor în timp ce se deplasa în sens invers față de mișcarea executată în timpul strofei precedente (de la vest la est). Într-un sens mai larg, structural și stilistic, reprezintă o figură de stil bazată pe repetarea cuvintelor în ordine inversă sau un răspuns metric simetric adus unei teze poetice formulate anterior.
• apocaliptic — Care aparține Apocalipsei, privitor la sfârșitul lumii sau la mari catastrofe planetare; care prevestește ori înfățișează distrugeri masive, groază, haos și colaps sistemic. Într-un sens figurat, termenul descrie o atmosferă sumbră, deznădăjduită sau un discurs alarmist de o gravitate extremă, capabil să provoace panică colectivă.
• arhilocă — Forma de feminin a adjectivului arhiloc; care aparține sau este specific structurii metrice hibride folosite de poetul antic Arhiloh. Se utilizează de regulă pentru a descrie entități feminine din sfera poeticii, cum ar fi o strofă, o poezie, o cadență sau o structură ritmică ce folosește alternanța asimetrică de dactili și trohei.
• Armagedon — Variantă ortografică simplificată, adaptată normelor fonetice curente ale limbii române, a cuvântului 'Armageddon'; indică același concept teologic al bătăliei finale din timpurile apocalipsei sau, în sens larg, o catastrofă inevitabilă de proporții colosale care amenință existența unei comunități ori a întregii planete.