#regionalisme

• aglice — Formă de plural a substantivului regional aglică, desemnând mai multe exemplare de plante din specia Filipendula vulgaris (dropwort). În context folcloric sau dialectal, termenul este utilizat pentru a descrie tufele sau inflorescențele culese din flora spontană și folosite în fitoterapia tradițională carpatizată.
• almintrelea — Formă adverbială extinsă, înrudită strâns cu 'alminteri' și 'almintere', utilizată în vorbirea populară sau regională pentru a exprima ideea de 'altfel', 'în caz contrar' sau 'din alte puncte de vedere'. Acest termen introduce o nuanțare stilistică specifică graiurilor locale, funcționând ca un conector logic care arată că o situație ar putea evolua diferit sau că o persoană posedă calități alternative ascunse.
• amelințare — Acțiunea de a amelința și rezultatul ei; formă regională sau arhaică pentru 'amenințare'. Reprezintă manifestarea prin care se pune în vedere cuiva un pericol, o pedeapsă sau un rău viitor, cu scopul de a insufla teamă sau de a constrânge. În textele juridice vechi sau în înregistrările dialectale, termenul documentează variația fonetică regională a substantivelor de acțiune.
• aoleu — Forma fundamentală și literară a interjecției exclamative folosite pentru a exprima o reacție spontană și intensă de durere fizică, spaimă, îngrijorare, deznădejde sau surpriză majoră. În literatura clasică și folclor, acest termen concentrează dramatismul trăirilor interioare ale personajelor, servind drept punte lingvistică universală pentru exteriorizarea stărilor de criză emoțională.
• apelarisi — Formă verbală arhaică sau regională (utilizată mai ales în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea sub influență elenă) însemnând a se adresa unei autorități, a face un apel oficial, a contesta o decizie administrativă ori judecătorească sau a recurge la sprijinul cuiva. Reprezintă un precursor lingvistic neoficial al verbului modern 'apela'.
• articlu — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru 'articol', utilizată în textele juridice, administrative sau gramaticale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna o subdiviziune a unui text de lege, a unui tratat sau, în lingvistică, partea de vorbire flexibilă care însoțește un substantiv.
• articulațiune — Variantă fonetică arhaică pentru 'articulație'; punct sau zonă de unire structurală dintre două ori mai multe oase ale scheletului, permițând mobilitatea acestora; de asemenea, desemnează o îmbinare mecanică sau tehnică mobilă realizată prin piese corelate. Termenul se întâlnește frecvent în tratatele medicale sau juridice din secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
• așe — Formă regională și populară pentru advebul „așa”; în acest mod, în acest fel, deopotrivă. Este utilizat pe scară largă în graiul transilvănean, bănățean și maramureșean pentru a exprima confirmarea, modalitatea sau intensitatea unei stări, păstrând o puternică valoare identitară în folclor și în vorbirea colocvială regională.
• așea — Variantă fonetică învechită, regională sau populară a adverbului de mod „așa”; în acest mod, în acest fel, astfel. În scrierile din vechile secole și în graiurile de tranziție, reflectă deschiderea sau prelungirea vocalică specifică rostirii din anumite comunități rurale, fiind utilizat pentru a indica modalitatea, starea sau pentru a întări o afirmație.
• atrupament — Formă arhaică, regională sau juridică veche ce descrie acțiunea de a strânge, a uni sau a grupa la un loc mai multe elemente, bunuri sau terenuri agricole (o formă timpurie de comasare ori asociere structurală a proprietăților rurale). De asemenea, poate face referire la o adunare ori o grupare compactă de persoane sau trupe militare reunite într-un punct determinat.
• atunce — Formă arhaică și regională a adverboului de timp 'atunci'; indică un moment determinat din trecut sau din viitor, corelat cu un alt eveniment ori context temporal. În structura textelor literare vechi sau a cronicilor istorice, acest element sintactic stabilește succesiunea cronologică a faptelor, servind adesea și ca element de legătură cu valoare conclusivă.
• atuncea — Variantă populară și regională (accentuată prin sufixare fonetică) a adverboului de timp 'atunci'; indică un moment precis sau o perioadă determinată din trecut ori viitor. În vorbirea curentă sau în proza literară cu caracter regional, acest termen structural accentuează opoziția față de momentul prezent, având adesea și un rol emfatic în cadrul discursului.
• avrămică — Formă hipocoristică, diminutivală sau derivat onomastic afectiv de la numele Avram ori Avrama. În tradiția populară românească, poate desemna o alintare pentru o persoană din familie, un nume de familie regional specific sau, în anumite microtoponime, o referire la o așezare ori mică proprietate funciară legată de un strămoș cu numele Avram.
• avrămilă — Derivat antroponimic hipocoristic sau augmentativ vechi format de la numele propriu Avram. În onomastica istorică românească, era utilizat ca nume de alint cu nuanțe de respect sau familiaritate în mediul rural, devenind ulterior nume de familie specific anumitor regiuni carpatice și reflectând o adaptare structurală prin sufixe de origine slavă asimilate local.
• avremi — Variantă onomastică arhaică sau formă de plural regională derivată din numele propriu Avram (sau Avramie). În documentele istorice și în graiurile locale din spațiul est-carpatic, acest termen identifică fie o transformare fonetică specifică a numelui patriarhal, fie o formă de plural familial folosită pentru a desemna membrii aceleiași comunități sau gospodării conduse de un Avram.
• Avrintie — Variantă fonetică regională sau arhaică a numelui propriu masculin Avrentie (provenit din grecescul Abrentios / Laurentios). Acest derivat onomastic s-a păstrat cu precădere în graiurile rurale din anumite zone ale României, reprezentând o adaptare populară prin modificarea subtilă a vocalelor interne sub influența accentului local și a tradiției orale specifice.
• avrocatăr — Formă coruptă, regională sau arhaică pentru termenul modern 'avocat' (sau procurator/reprezentant legal), utilizată în trecut de populația rurală din cauza neînțelegerii depline a neologismelor juridice pătrunse în administrație. Reflectă un fenomen de etimologie populară prin care cuvintele străine erau adaptate fonetic pentru a suna mai familiar în limba română vorbită din secolele XVIII-XIX.
• avrocatără — Formă feminină coruptă, arhaică și regională pentru termenul modern 'avocată' (sau femeie apărător legal), utilizată istoric în comunitățile rurale din cauza asimilării imperfecte a neologismelor din jargonul juridic în secolele XVIII-XIX. Reprezintă un caz tipic de etimologie populară, unde structura cuvântului străin a fost deformată prin introducerea unui 'r' parazit și adaptarea la genul feminin prin sufixarea specifică graiului local.
• Avrud — Variantă fonetică regională, arhaică sau formă coruptă grafic a toponimului și hidronimului 'Abrud' (oraș și râu în Munții Apuseni, județul Alba). Acest termen apare sporadic în manuscrise vechi, hărți istorice sau în graiul local al anumitor comunități izolate, reflectând alternanța consonantică dintre 'b' și 'v' specifică evoluțiilor fonetice din spațiul lingvistic daco-român.
• avtentic — Formă arhaică, regională sau variantă fonetică veche a adjectivului modern 'autentic'. Provenind din filieră elenă (avthentikos) prin intermediul limbii slavone în textele religioase și administrative medievale din spațiul românesc, termenul definește un înscris, un obiect sau o mărturie a cărei veridicitate, originalitate și autoritate sunt incontestabile, nefiind alterate de falsificări.