#coarde

• alăută — Instrument muzical vechi cu coarde ciupite, având o cutie de rezonanță bombată în formă de pară, un gât scurt și frânt în unghi drept spre spate, prevăzut cu t taste; lăută. A fost extrem de utilizat în Europa între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, iar în spațiul românesc a reprezentat instrumentul de bază al primilor muzicanți populari înainte de răspândirea pe scară largă a viorii.
• alicvotă — Termen de specialitate utilizat în acustică și muzică pentru a descrie o parte alicotă a unei coarde sau a unei coloane de aer vibrante care produce un sunet armonic superior (sugetul alicvot). În organologie și construcția de instrumente, definește sistemul de coarde alicvote (rezonatoare) adăugate unor piane (sistemul Blüthner) sau viori (precum viola d'amore), care nu sunt lovite direct, ci vibrează liber prin simpatie, îmbogățind timbrul muzical.
• archet — Variante regională sau învechită pentru cuvântul 'arcuș'; baghetă subțire din lemn flexibil, prevăzută cu fire de păr de cal întinse între capete, folosită pentru a pune în vibrație coardele unui instrument muzical (vioară, violă, violoncel). În sens tehnic arhaic, termenul putea desemna și un dispozitiv curbat folosit în atelierele de tâmplărie sau strungărie primitivă pentru a imprima o mișcare de rotație pieselor prelucrate structural.
• archetto — Termen muzical preluat din limba italiană care desemnează un arcuș mic sau subțire, utilizat în special pentru instrumentele de epocă din familia violei sau pentru execuția unor detalii tehnice miniaturale în muzica barocă. În sens structural-constructiv, archetto reprezintă și puntea elastică ori elementul curbat de tensiune ce susține firele de păr de cal, având un rol crucial în controlul nuanțelor dinamice și al articulației sunetului.
• archi — Termen muzical colectiv utilizat pentru a desemna totalitatea instrumentelor cu coarde și arcuș (vioară, violă, violoncel, contrabas) dintr-o orchestră simfonică sau dintr-un ansamblu de cameră. În sens structural, secțiunea de 'archi' reprezintă nucleul sonor fundamental al orchestrei clasice, fiind responsabilă pentru asigurarea texturii armonice continue și a bogăției timbrale în compozițiile orchestrale.
• archlute — Instrument muzical istoric cu coarde ciupite, apărut în perioada barocă ca o variantă extinsă a lăutei renascentiste. Acest dispozitiv structural se caracterizează printr-un gât prelungit și o a doua cutie de acordaj, concepute special pentru a găzdui coarde de bas suplimentare (bourdoni) care nu erau apăsate pe taste, fiind utilizat frecvent în muzica de cameră și orchestrele baroce pentru realizarea acompaniamentului de tip basso continuo.
• arciliuto — Denumirea în limba italiană și varianta neologică internațională pentru arhilăută, instrument cu coarde ciupite dezvoltat în epoca barocă. Acest dispozitiv structural îmbină corpul tradițional al lăutei cu un gât extins ce susține două cutii de acordaj separate, permițând tensionarea unor coarde suplimentare grave, neapăsate pe taste, utilizate pentru susținerea basului continuu în ansamblurile muzicale de cameră din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• arcimandola — Instrument muzical istoric cu coarde ciupite din familia mandolinei, dezvoltat în Italia spre sfârșitul perioadei baroce și începutul celei clasice. Acest dispozitiv structural reprezintă o variantă extinsă de mandola sau mandolină, având o cutie de rezonanță mai mare și un gât prelungit dotat cu o extensie pentru coarde de bas suplimentare, fiind utilizat pentru a îmbogăți registrul grav în ansamblurile de coarde din epocă.
• arciviolata — Denumire istorică alternativă sau variantă rarisimă pentru instrumentul cunoscut ca 'archiviolă'; tip de violă supradimensionată sau hibridă din perioada Renașterii tanii, concepută structural pentru a extinde registrul grav și polifonic prin utilizarea unor mecanisme experimentale de tastatură ori prin adăugarea unor corzi suplimentare de rezonanță.
• arcuș —
• arfă — Variantă regională veche sau împrumut fonetic adaptat local pentru cuvântul 'harpă'; instrument muzical de elită cu coarde întinse structural pe un cadru triunghiular mare, care sunt puse în vibrație prin ciupire directă cu degetele. În anumite graiuri din vestul și nordul spațiului românesc, influențate istoric de terminologia muzicală germanică sau maghiară, termenul descrie acest cordofon folosit în orchestre sau ansambluri tradiționale.
• arpanetta — Un instrument muzical istoric cu coarde ciupite, de dimensiuni reduse, asemănător unei harpe mici sau unui psalterion vertical, utilizat în perioada barocă timpurie pentru acompaniament și piese de cameră. Structura sa delicată permitea obținerea unor sonorități cristaline, fiind un simbol al rafinamentului interpretativ în saloanele aristocratice europene.
• baglama — Denumire internațională neadaptată care desemnează o familie de instrumente muzicale tradiționale cu coarde ciupite, cu gât lung și corp bombat în formă de pară, extrem de populară în Turcia, Grecia, regiunea Caucazului și în Balcani. În contextul muzicologic, termenul este utilizat ca substantiv propriu invariabil pentru a individualiza acest tip de lăută orientală, fiind nucleul muzicii populare și al genurilor folclorice specifice din Orientul Apropiat.