#chimie organica

• abientin — Termen tehnic de specialitate care desemnează un compus organic, un derivat acid sau o substanță rășinoasă extrasă ori izolată din structurile celulare ale coniferelor, în special din genul Abies (brad). În chimia farmaceutică și farmacognozie, proprietățile abientine sunt analizate datorită potențialului lor antiseptic, antiinflamator și expectorant, acizii din această clasă servind ca precursori în sinteza unguentelor dermatologice și a preparatelor inhalatorii pulmonare.
• adiție — Acțiunea de a adăuga și rezultatul ei; proces chimic fundamental prin care două sau mai multe molecule se combină pentru a forma un singur produs mai complex, fără eliminarea de subproduse; în sens larg, reprezintă operația de adunare, element suplimentar adus unui ansamblu sau fenomenul de inserare a unui segment într-o structură preexistentă pentru a-i modifica ori îmbunătăți proprietățile.
• adiționat — Care a fost supus procesului de adiționare; element, compus sau sistem care a primit un aport de substanțe ori componente noi, integrându-le într-o structură unică. În context chimic, descrie o moleculă sau un produs rezultat dintr-o reacție de sinteză unde atomii reactanților s-au unit în totalitate fără eliminare de fragmente moleculare secundare.
• adurol — Denumire comercială și tehnică atribuită unui derivat halogenat al hidrochinonei (cum ar fi monoclorhidrochinona sau monobromhidrochinona), utilizat istoric în arta fotografică analogică drept agent de programare și developare rapidă cu contrast intens. În chimia industrială modernă, compusul servește ca intermediar în sinteza organică a unor polimeri speciali, stabilizatori sau antioxidanți, fiind recunoscut pentru proprietățile sale reducătoare puternice și capacitatea de a stabiliza legăturile moleculare în medii cu reacții oxidative accelerate.
• alcan — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice saturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin exclusiv legături simple de tip sigma între atomii de carbon și au formula moleculară generală CnH2n+2. Alcanii (numiți istoric și parafine) prezintă o reactivitate chimică relativ scăzută la temperatura camerei și constituie principalul component al gazelor naturale și al petrolului (de exemplu: metan, etan, propan, butan).
• alchenă — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură dublă covalentă carbon-carbon (C=C) și au formula moleculară generală CnH2n. Alchenele (numite istoric și olefine) prezintă o reactivitate chimică mult mai mare decât alcanii, fiind capabile să participe la reacții de adiție, polimerizare și oxidare (de exemplu: etena, propena, butena).
• alchil — Nume generic dat radicalilor hidrocarburați monovalenți, saturați și aciclici, obținuți teoretic prin îndepărtarea unui atom de hidrogen dintr-un alcan. Au formula moleculară generală CnH2n+1 și sunt denumiți structural prin înlocuirea sufixului „-an” al alcanului corespunzător cu sufixul „-il” (de exemplu: metil, etil, propil, butil), fiind componente fundamentale în sinteza compușilor organici.
• alchilare — Acțiunea de a alchila și rezultatul ei; proces chimic de laborator sau industrial prin care se introduce un radical alchil într-o moleculă organică prin înlocuirea unui atom de hidrogen ori a unei alte grupări funcționale. Alchilarea este o reacție fundamentală utilizată pe scară largă în rafinarea petrolului pentru obținerea benzinelor cu cifră octanică ridicată, precum și în sinteza medicamentelor și a detergenților.
• alchină — Nume generic dat hidrocarburilor aciclice nesaturate cu catenă liniară sau ramificată, care conțin o singură legătură triplă covalentă carbon-carbon (-C≡C-) și au formula moleculară generală CnH2n-2. Alchinele (numite istoric și acetilene) sunt compuși cu o reactivitate chimică foarte mare, participând ușor la reacții de adiție și polimerizare, având aplicații industriale majore ca materii prime în sinteza organică.
• alcohol — Compus organic care conține una sau mai multe grupări hidroxil (-OH) legate de un atom de carbon saturat. În limbajul curent, termenul desemnează etanolul sau alcoolul etilic, o substanță lichidă, volatilă și inflamabilă, obținută prin fermentarea zaharurilor sau prin sinteză chimică, fiind componentul activ din băuturile îmbătătoare și un solvent esențial în industrie și farmacie.
• alcool — Forma ortografică standard și extinsă în limba română pentru alcohol. Compus organic caracterizat prin prezența uneia sau mai multor grupări hidroxil legate de un radical alchil saturat. Reprezintă baza structurală a etanolului utilizat ca antiseptic, solvent industrial general sau ca ingredient psihoactiv major într-o gamă largă de băuturi fermentate ori distilate.
• alcoolat — În chimie, un compus organic obținut prin înlocuirea atomului de hidrogen din gruparea hidroxil a unui alcool cu un atom de metal (alkoxid). În farmacie, termenul desemnează un preparat lichid medicinal obținut prin distilarea alcoolului deasupra unor substanțe aromatice vegetale, folosit ca remediu antiseptic sau aromatizant.
• alcooli — Clasă extinsă de compuși organici în a căror structură moleculară se regăsesc una sau mai multe grupări hidroxil (-OH) legate direct de atomi de carbon hibridizați sp3. Această categorie include o varietate de substanțe cu proprietăți diverse, de la compuși volatili simpli, precum metanolul și etanolul, până la structuri complexe polihydroxilice, utilizați masiv în sinteza chimică, farmacie și industrie.
• alcoolizabil — Care poate fi supus procesului de alcoolizare; substanță, compus organic sau amestec lichid care are proprietatea structurală de a primi alcool în compoziția sa ori de a reacționa chimic cu etanolul. În biologie, descrie un țesut sau un eșantion organic capabil de a fi impregnat stabil cu alcool în scopul fixării sau conservării celulare.
• alcoxid — Compus organic ionic format prin înlocuirea atomului de hidrogen din gruparea hidroxil (-OH) a unui alcool cu un cation metalic (de regulă de sodiu, potasiu sau alt metal alcalin). Alcoxizii sunt baze extrem de puternice și nucleofili excelenți, fiind utilizați masiv în sinteza organică ca reactivi sau catalizatori în reacții de substituție, eliminare sau condensare.
• aldehidă — Compus organic care conține în molecula sa o grupare funcțională carbonil învecinată cu un atom de hidrogen (gruparea formil, -CHO), situată obligatoriu la capătul unei catene de atomi de carbon. Aldehidele se obțin industrial sau în laborator prin dehidrogenarea ori oxidarea controlată a alcoolilor primari și sunt utilizate pe scară largă în sinteza chimică, industria parfumurilor și producția de dezinfectanți.
• aldeidă — Variantă ortografică veche sau regională pentru termenul 'aldehidă'; compus organic caracterizat prin prezența în moleculă a grupării funcționale carbonil (-CHO) legate de un radical hidrocarbonat sau de un atom de hidrogen. Deși normele actuale ale Academiei Române impun exclusiv grafia cu litera 'h', această formă se mai întâlnește în unele manuale tehnice editate în perioada interbelică ori în traduceri timpurii.
• Alder — Nume de familie de origine germanică sau anglo-saxonă, faimos în istoria științei datorită chimistului german Kurt Alder (1902–1958), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1950 pentru descoperirea și dezvoltarea reacției de cicloadiție (reacția Diels-Alder). Termenul poate desemna de asemenea diverse entități geografice sau localități din spațiul anglofon.
• aldimine — O clasă de compuși organici azotați ce derivă formal dintr-o aldehidă, prin înlocuirea atomului de oxigen din gruparea carbonil cu o grupare imino (=N-R sau =N-H). Acestea reprezintă imine secundare sau baze Schiff cu structură generală R-CH=N-R', fiind intermediare extrem de valoroase în sinteza organică de finețe, în producerea de medicamente și în biochimia enzimatică.
• aldol — Compus organic bifuncțional care conține în aceeași moleculă o grupare aldehidică (-CHO) și o grupare hidroxil (-OH) legată de un atom de carbon în poziția beta (b-hidroxialdehidă). Termenul desemnează în special 3-hidroxibutanalul, obținut prin condensarea aldolică a două molecule de acetaldehidă, fiind un intermediar esențial în sinteza industrială a butadienului și a altor compuși macromorfologici.